Actualitate

Bilete de tratament: Care sunt condițiile în care acestea pot fi anulate

Ioana Oprean

Publicat

în

Bilete de tratament: Care sunt condițiile în care acestea pot fi anulate

Există trei situații în care biletele de tratament pentru pensionari pot fi anulate, conform informațiilor publicate de Casa Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Biletele eliberate pot fi anulate cu restituirea integrală a contribuţiei în următoarele situaţii:

a) atunci când titularul nu se poate prezenta în staţiunea înscrisă pe bilet la data începerii seriei;

b) atunci când din motive personale, se renunţă la bilet, cu anunţarea prealabilă a casei teritoriale de pensii;

c) în situaţia în care, titularul, deşi s-a prezentat în staţiune la data înscrisă pe bilet, nu a fost cazat, prezentând motivaţia scrisă a unităţii prestatoare de servicii balneare. Aceste cazuri se raportează, în scris, de către casele teritoriale de pensii, la CNPP.

Solicitarea de restituire a contribuţiei poate fi depusă în termenul general de prescripție de 3 ani de la data începerii seriei înscrisă în biletul de tratament.

Cum se obțin biletele de tratament

Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune la sediul casei teritoriale de pensii cererea tip, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului.

Documentele necesare la eliberarea biletului sunt detaliate în capitolul D din Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear prin sistemul organizat și administrat de CNPP, aprobate prin Ordinul Președintelui CNPP nr. 141/16.03.2021 și care este publicat pe site-ul CNPP pentru fiecare categorie de beneficiar.

De exemplu în cazul pensionarilor documentele necesare sunt:

– cererea tip de acordare a biletului de tratament;

– document de plată (după caz, talonul privind drepturile de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, în original sau copie care se va prezenta la momentul eliberării biletului);

– declaraţie pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii,cu excepţia persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi care se va prezenta la momentul eliberării biletului);

– biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).

Cine poate beneficia de aceste bilete

Cine sunt beneficiarii

În acest context, merită amintite câteva chestiuni referitoare la aceste bilete de tratament balnear gratuit. În primul rând cine beneficiază de această facilitate.

a) pensionari de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale;

b) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, precum şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, stabilită în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.214/1999, cu modificările şi completările ulterioare ;

c) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, republicată;

d) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare;

f) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

g) persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear, cure balneoclimaterice potrivit art. 21 alin. (2), art. 22 și art. 24 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cărora li s-a stabilit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperare sau li s-a emis o recomandare medicală de către medicul curant.

h) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 757/2008 pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear, în mod gratuit, salariaţilor care lucrează în mediu radioactiv – zonele I şi II de expunere la radiaţii, la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu, precum şi la conservarea şi închiderea perimetrelor miniere.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

2026 – Anul Traian Vuia, un omagiu național adus pionierului aviației românești: Lege promulgată de președintele Nicușor Dan

Ioana Oprean

Publicat

în

2026 – Anul Traian Vuia, un omagiu național adus pionierului aviației românești: Lege promulgată de președintele Nicușor Dan Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat, joi, 2 iulie 2026 legea prin care anul 2026 este declarat „Anul Traian Vuia”, pentru a marca împlinirea a 120 de ani de la primul zbor din istoria omenirii realizat cu […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Romanița, primul zimbru femelă născut după 7 ani în Rezervația Hațeg-Slivuț: „Un motiv în plus de bucurie”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Romanița, primul zimbru femelă născut după 7 ani în Rezervația Hațeg-Slivuț: „Un motiv în plus de bucurie” În Rezervația Hațeg-Slivuț, din județul Hunedoara, s-a născut după o pauză de 7 ani primul zimbru femelă. Exemplarul, primit cu mare bucurie, a fost denumit Romanița. „După o perioadă de 7 ani în care în Rezervația Hațeg–Slivuț s-au […]

Citește mai mult

Actualitate

8-9 iulie 2026 | Cei mai puternici pompieri din România vin la Alba Iulia! Spectacolul forței în Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Cei mai puternici pompieri din România vin la Alba Iulia! Spectacolul forței în Cetatea Alba Carolina Pe 8 și 9 iulie 2026, Șanțurile Cetății (Piața Toboșarului) devin, între orele 8.30 și 19.00, ,,arena” celor mai puternici pompieri din țară! „Peste 80 de pompieri din toată țara se vor bate la secundă în probe care îți […]

Citește mai mult