Bilanțul IPJ Alba, pe 2018: 20.434 apeluri de urgenţă prin 112. 16 infracţiuni comise cu mare violenţă înregistrate anul trecut
Bilanț 2018: Judeţul Alba este un judeţ mai sigur. În anul 2018 au fost înregistrate cu 7 % mai puţine infracţiuni, decât în 2017. A crescut siguranţa stradală şi au avut loc mai puţine accidente rutiere.
În anul 2018, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a avut ca şi obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță şi protecție al cetățenilor, iar acţiunile desfăşurate au fost, în permanenţă, dedicate îndeplinirii acestui obiectiv.
În domeniul prevenirii criminalităţii: în anul trecut au fost iniţiate şi implementate 12 proiecte și 11 campanii de informare şi prevenire şi s-au desfăşurat activităţi punctuale pe diferite segmente ale criminalităţii, în parteneriat cu instituţii, autorităţi publice locale şi ONG-uri.
În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii – din analiza datelor statistice rezultă că în anul 2018, la nivelul structurilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost înregistrate cu 7,21 % mai puţine sesizări de infracţiuni decât în anul 2017. Infracționalitatea judiciară a scăzut cu 8,4 %,, infracţionalitatea economică a scăzut cu 11 %, iar cea de altă natură cu 3,7% .
Ponderea semnificativă este deţinută de infracţionalitatea judiciară care reprezintă 61,47% din totalul infracţionalităţii sesizate, urmată de infracţionalitatea de altă natură cu 31% şi infracţionalitatea economico – financiară cu 7,3%.
În funcţie de mediul în care au fost comise se constată că din totalul infracţiunilor sesizate, 65,4% au fost înregistrate în mediul urban, indicator care a scăzut faţă de anul 2017 cu 8,4%, iar 34,5% au fost înregistrate în mediul rural (indicator care a scăzut faţă de 2017 cu 4,7% ).
Criminalitatea stradală: În anul 2018 au fost înregistrate 216 de infracțiuni, cu 2,7% mai puține față de anul 2017, respectiv 200 în mediul urban şi 16 în mediul rural.
Din totalul infracţiunilor stradale sesizate, 93,5 % sunt infracţiuni de furt, 24,2% dintre acestea fiind furturi din auto, iar 25,2 % sunt furturi din buzunare. Din analiza acestor fapte rezultă că furturile din auto au scăzut de la 70 la 49 de infracţiuni, furturile de componente din exteriorul auto au scăzut de la 15 la 8 infracţiuni, iar furturile din societăţi comerciale au crescut de la 13 la 16 infracţiuni;
În cursul anului 2018, au fost înregistrate 14 infracţiuni stradale comise cu violenţă, situaţia fiind în scădere față de perioada similară a anului cu 7 fapte.
În anul 2018, poliţiştii au descoperit în flagrant 1.155 de infracţiuni.
Managementul integrat al ordinii şi siguranţei publice: Activitatea şi rezultatele obţinute pe linia menţinerii ordinii şi siguranţei publice a fost analizată permanent, inclusiv în cadrul şedinţelor săptămânale la care au participat şi reprezentanţii Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Constituirea patrulelor de ordine şi siguranţă publică s-a realizat în conformitate cu prevederile dispoziţiilor din domeniu, patrulele fiind de poliţie, mixte poliţie – jandarmi, independente de jandarmi şi în unele cazuri au fost realizate și în colaborare cu poliţia locală.
Media zilnică a dispozitivelor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice urban-rural a fost de 110 polițiști și 48 jandarmi.
În mediul urban au fost distribuiți zilnic în medie 40 polițiști și 41 jandarmi, iar în mediul rural 70 polițiști și 7 jandarmi.
Poliţia de proximitate şi siguranţa comunităţii în mediul urban: În anul 2018 s-a intensificat activitatea de patrulare pentru sporirea gradului de siguranță a cetățenilor prin creșterea vizibilității şi a capacităţii de intervenţie, realizându-se dispozitive viabile şi flexibile care să poată fi uşor adaptate sau reorientate pentru îndeplinirea unor misiuni neprevăzute ori rezolvarea situaţiilor deosebite.
Polițiștii din structurile de ordine publică, din mediul urban, au constatat 379 de infracţiuni flagrante, au intervenit la 6.949 de evenimente, au aplicat 10.010 sancţiuni contravenţionale, au soluţionat 586 sesizări, au desfăşurat 1227 activităţi în comunitate şi au aplanat 71 de stări conflictuale.
Criminalitatea în mediul rural: În mediul rural a fost înregistrată 42,2% din totalul criminalităţii sesizate, aceasta scăzând cu 4,7% faţă de anul 2017.
Infracţiunile contra patrimoniului din mediul rural înregistrează o scădere față de anul 2017, de la 1.001 la 898 de infracțiuni (-103).
Cele mai multe infractiuni sunt de furt, reprezentând 52,8% din infracţiunile contra patrimoniului.
Furturile din locuinţe, în mediul rural au scăzut de la 115 la 99, iar infracţiunile de tâlhărie sesizate au scăzut de la 5 la două.
Siguranţa în şcoli: În anul 2018, prioritatea inspectoratului a fost creşterea siguranţiei în unităţile de învăţământ. Astfel, a fost pus în aplicare Planul Teritorial Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Alba.
Infracţionalitatea sesizată în mediul şcolar s-a menținut la același nivel ca şi în anul 2017, respectiv 27 de infracţiuni.
Majoritatea infracţiunilor sesizate în mediul şcolar au fost furturi şi loviri. Toate infracțiunile s-au comis in interiorul unităților de învățământ și nu în proximitatea acestora.
În judeţul Alba nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau infracţiuni grave în care să fie implicaţi elevi sau fapte prin care să fi fost afectat procesul de învăţământ ori să fi fost primejduită grav viaţa, integritatea corporală ori sănătatea elevilor sau cadrelor didactice.
Criminalitatea gravă, comisă cu violenţă: În anul 2018 au fost înregistrate 16 infracţiuni comise cu mare violenţă.
Astfel, infracţiunile de omor s-au menţinut la acelaşi nivel cu cele înregistrate în anul 2017 (5 fapte), iar cele de tentativă de omor au crescut cu 3, de la 3 la 6.
A fost înregistrată o infracţiune de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte (+1 faţă de 2017) şi 4 infracţiuni de vătămare corporală, mai puţine cu 50 % faţă de anul 2017.
O infracțiune de omor ( dosar declinat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București) și o infracțiune de tentativă de omor au fost sesizate direct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, în acestea fiind efectuate acte de urmărire penală în baza delegării procurorului de către lucrătorii compartimentului combaterea infracțiunilor contra persoanei.
Criminalitatea contra patrimoniului : Au fost sesizate 3.686 de infracţiuni contra patrimoniului (69.4% din totalul infracțiunilor judiciare) infracţionalitate care a scăzut cu 7,4 % faţă de anul 2017.
Furturile, cel mai important segment infracţional al acestei categorii, reprezintă 58.4%, procent ce a scăzut cu 6,6% față de anul 2017 .
În 2018 au fost sesizate 14 infracțiuni de tâlhărie înregistrându-se o scădere de 16 fapte, cele mai multe (10), prin smulgere de obiecte.
Nu a fost înregistrată nicio tâlhărie cu arme de foc sau urmată de moartea victimei.
Protejarea patrimoniului cultural naţional:
În cadrul activităţilor de urmărire penală au fost întocmite şi trimise autorităţilor judiciare competente 4 comisii rogatorii autorităţilor competente din Germania (2), SUA (2). În urma misiunii efectuate în 10-11 ianuarie la Osnabrück (Germania), au fost identificați traficanții români care au exportat ilegal monede Koson din România, precum și colecționarii români care au cumpărat astfel de monede. În urma perchezițiilor efectuate în baza informațiilor obținute, au fost recuperate 20 monede stater de tip Koson sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia și exportate ilegal, estimate la cca. 20.000 Euro.
Au fost efectuate o serie de activități în dosarele Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vizând recuperarea de bunuri din domeniul Patrimoniului Cultural. La 19.04.2018, au fost prezentate bunurile arheologice recuperate din Austria, în urma perchezițiilor efectuate la traficanții de bunuri de patrimoniu cultural, exportate din România
Au fost identificate alte 33 bunuri de provenienţă arheologică (monede, podoabe, obiecte de cult), date în urmărire, solicitate prin C.R.I. pentru indisponibilizare, recuperare/repatriere (Germania, Monaco etc.)
În dosarele proprii au fost indisponibilizate 27 bunuri culturale susceptibile să aparțină Patrimoniului Cultural Naţional, artefacte arheologice (monede romane, lei funerari, topor, lănci, vas ceramic, carte veche, icoane)
Infracţionalitatea în domeniul silviculturii și pisciculturii: Pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale şi sustragerii de arbori din fondul forestier naţional la nivelul IPJ ALBA, s-a acționat conform Planului Cadru de Acţiune ”SCUTUL PĂDURII 2018”
În anul 2018, în urma activităţilor şi acţiunilor desfăşurate au fost înregistrate 261 dosare penale și soluţionate 254, au fost aplicate 388 de sancţiuni contravenţionale, şi a fost confiscată cantitatea de 3.871 metri cubi de material lemnos.
Pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au fost constatate 6 infracţiuni, fiind aplicate 103 de sancţiuni contravenţionale.
Urmărire şi extrădare: La începutul anului 2018 se aflau în evidenţa inspectoratului 105 persoane urmărite naţional (60 cu mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 2 cu mandate de arestare preventivă, 1 cu mandat european de arestare emise de alte state, 3 pentru sentinţe de internare în S.S.M.R. şi 39 de persoane dispărute) din care 72 persoane urmărite şi la nivel internaţional.
În cursul anului 2018 a fost dispusă măsura urmăririi naţionale faţă de 173 de persoane, dintre care 41 pentru sustragerea de la executarea pedepsei cu închisoarea şi 132 persoane dispărute.
Măsura urmăririi internaţionale a fost solicitată faţă de 20 de persoane despre care se deţin date şi informaţii că au părăsit România, acestea posedând mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. A fost revocată urmărirea naţională faţă de 168 de persoane.
În ceea ce priveşte persoanele dispărute/ plecate voluntar, la începutul anului 2018, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba avea în evidenţă 39 astfel de persoane, din care 5 minori.
Pe parcursul anului 2018 s-au înregistrat 132 de dispariţii / plecări voluntare şi au fost soluţionate 127 de cazuri de dispariţii / plecări voluntare.
Pe linia armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase au fost sesizate un număr de 53 de infracţiuni și constatate prin începerea urmăririi penale in personam, un număr de 123 de infracțiuni.
Pe linie de braconaj cinegetic au fost constatate 45 de infracțiuni prevăzute de Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic;
Au fost ridicate în vederea confiscării 26 arme, 693 bucăţi de muniţie, 510 kg carne vânat, 304 kg de substanţe pentru protecția plantelor, 223 tone îngrășăminte chimice si 172 kg articole pirotehnice şi au fost indisponibilizate două autoturisme.
Au fost emise 43 de dispoziţii de suspendare sau anulare a dreptului de port şi folosire a armelor.
Criminalitatea economico – financiară: În 2018 au fost constatate 1.088 de infracţiuni de natură economico-financiară. Pentru infracţiunile constatate “in personam” şi declinate au fost sau sunt în curs de cercetare 471 de persoane.
Au fost constatate 134 de infracţiuni de evaziune fiscală şi au fost reţinute 21 de persoane.
În cursul anului 2018, s-au organizat 10 acțiuni de amploare, în domeniul produselor accizabile (tutun), construcțiilor, turism, transporturi, asigurări și prestări servicii cu scopul final de evaziune fiscală, spălarea banilor, delapidare și înșelăciune.
Acțiunile s-au desfășurat pe raza a 10 județe și capitală (Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraș Severin, Mureș, Maramureș, Sibiu, Constanța, Tulcea și București), fiind efectuate 85 de percheziții domiciliare.
Dosarele au avut ca obiect cercetarea unui număr de 41 învinuiți, pentru fapte de evaziune fiscală, spălarea banilor, delapidare, deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătura privată care au avut ca scop prejudicierea bugetului de stat cu suma 4.201.145 lei.
În urma activităţilor desfăşurate au fost reţinuți 21 suspecți față de care s-a formulat propunerea de punerea în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă.
Siguranţa traficului rutier: Principalul obiectiv al polițiștilor rutieri din cadrul I.P.J. Alba a fost siguranța traficului rutier pe drumurile publice, asigurându-se continuitatea dispozitivului rutier, precum şi reorientarea unor elemente de dispozitiv pentru realizarea unei prezenţe active pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere.
În anul 2018 s-a înregistrat reducerea numărului accidentelor grave de circulație, cu 4, faţă de anul 2017, a persoanelor decedate cu 6, a persoanelor rănite grav cu 4 şi a persoanelor rănire uşor cu 29.
În cadrul acțiunilor punctuale, polițiștii rutieri au constatat, anul 2018, un număr de 357 de infracțiuni la regimul rutier, cele mai multe (168) fiind infracţiuni de conducere cu o alcoolemie peste limita legală, urmate de infracțiunile de conducere fără permis şi de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
De asemenea au fost aplicate un număr de 35.938 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe (18.417) pentru nerespectarea regimului legal de viteză, din care 204 celor care au depăşit viteza cu peste 50 km/h.
Au fost reţinute în vederea suspendării 1.974 permise de conducere şi au fost retrase 796 de certificate de înmatriculare pentru diferite defecţiuni tehnice, lipsa inspecţiei tehnice periodice sau lipsa RCA.
Principalele cauze ale producerii accidentelor grave de circulaţie au fost viteza neadaptată la condițiile de drum, traversarea neregulamentară, abaterile bicicliştilor, neacordare prioritate vehiculelor şi neacordarea de prioritate pietonilor;
Apeluri de urgenţă 112: În anul 2018, au fost înregistrate 20.434 apeluri de urgenţă. Din totalul evenimentelor semnalate, s-a impus intervenţia de urgenţă a poliţiştilor în 13.391 (65,3%) de cazuri, iar în 7.043 (34,4%) de cazuri au fost semnalate evenimente nonurgente.
În mediul urban au fost semnalate 12.703 (62.1%), iar în mediul rural au fost semnalate 7.731 (37,8%).
Obiectivele anului 2019: Pentru anul 2018, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va continua acţiunile ce vizează creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, reducerea infracţionalităţii stradale, reducerea riscului rutier şi asigurarea climatului de legalitate pentru mediul de afaceri.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba este pregătit, atât din punct de vedere profesional cât şi logistic, pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile şi pentru a pune în aplicare prevederile legale, astfel încât siguranţa cetăţenilor din judeţul nostru să nu fie afectată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 18.11.2024-24.11.2024
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 18.11.2024-24.11.2024 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Intreruperile programate pentru intervalul 25.11.2024-01.12.2024 Nu sunt programate intreruperi SUPLIMENTAR PENTRU INTERVALUL 18.11.2024-24.11.2024 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1 SASCIORI, Strada TOTAL 20/11/2024 08:00 – 20/11/2024 11:00 2 SASCIORI, SEBESEL, […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport2 zile ago
Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 3-0 la „masa verde”
-
Actualitate2 ore ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Actualitate24 de ore ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Opinii - Comentarii7 ore ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
12 noiembrie – triplă sărbătoare a Armatei Române: Ziua Cercetaşilor, Geodezilor militari și SMG
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
13 noiembrie, Sfântul Ioan Gura de Aur, mare şi vestit luminator dascăl al lumii