Rămâi conectat

Curier Județean

Bilanț IPJ Alba 2021: Mai puține crime, infracțiuni cu violență și furturi, însă mai multe cazuri de violență în familie

Publicat

în

Bilanț IPJ Alba 2021: Mai puține crime, infracțiuni cu violență și furturi, însă mai multe cazuri de violență în familie

În anul 2021, polițiștii din județul Alba și-au canalizat resursele, eforturile și acțiunile în direcția creșterii gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni prin protejarea persoanei și a patrimoniului, sporirea siguranței stradale și rutiere, precum și destructurării grupărilor infracționale.

O altă componentă importantă au reprezentat-o activitățile de verificare a modului în care au fost respectate prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Resursele umane: Din totalul posturilor prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, anul 2021 s-a finalizat cu posturi ocupate în proporție de 81,9%.

Elit - Gustul Desăvârșit

Logistică: Au fost executate lucrări la 51 de imobile aparţinând inspectoratului nostru în valoare de 1.247.576 lei.

Au fost dotate cu centrale termice 6 imobile și a fost achiziționat un ansamblu modular pentru sediul Postului de Polițe Meteș.

Pe parcursul anului anterior s-au continuat activitățile specifice de instruire și dotare a lucrătorilor de ordine publică și rutieră cu pistoale semiautomate Beretta PX4 Storm aflate în dotarea unității.

În domeniul prevenirii criminalităţii, pentru anul 2021, au fost stabilite trei priorităţi naţionale, după cum urmează:
– Prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor
– Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, cu accent pe prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţe.
– Prevenirea infracțiunilor de violență în familie.
Au fost iniţiate şi implementate 7 proiecte și campanii de informare şi prevenire şi s-au desfăşurat activităţi punctuale pe diferite segmente ale criminalităţii, în parteneriat cu instituţii, autorităţi publice locale şi ONG-uri.

În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii: În anul 2021, la nivelul structurilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost înregistrate cu 5,5 % mai multe infracțiuni decât în anul 2020 și cu 9,9% mai puține decât in 2019. Infracţionalitatea judiciară a crescut cu 8% față de 2020 și a scăzut cu 14% față de 2019, infracţionalitatea economică a crescut cu 11% , față de 2020 și cu 16 % față de 2019, iar infracţionalitatea de altă natură a scăzut cu 1% față de 2020 și cu 8 % față de 2019.

Ponderea semnificativă este deținută de infracționalitatea judiciară care reprezintă 55.6% din totalul infracţionalităţii sesizate, urmată de infracționalitatea de altă natură cu 32,8% şi infracţionalitatea economico – financiară cu 11,6%.

În anul 2021, polițiștii au descoperit în flagrant 1.146 infracțiuni.

În funcţie de mediul în care au fost comise se constată că din totalul infracţiunilor sesizate, 66,8% au fost înregistrate în mediul urban, indicator care a crescut faţă de anul 2020 cu 10%, iar 33,2% au fost înregistrate în mediul rural (indicator care a scăzut faţă de 2020 cu 3,6% ).

Criminalitatea stradală: Din totalul infracţiunilor stradale sesizate, 32,9 % sunt infracţiuni de furt. Dintre acestea, furturile din buzunare reprezintă 3,12 %, furturile de/din auto 14,13 %, iar restul sunt alte tipuri de furturi.

Managementul integrat al ordinii şi siguranţei publice: Activitatea şi rezultatele obţinute pe linia menţinerii ordinii şi siguranţei publice a fost analizată permanent, inclusiv în cadrul şedinţelor la care au participat şi reprezentanţii Inspectoratului Județean de Jandarmi.

Constituirea patrulelor de ordine şi siguranţă publică s-a realizat în conformitate cu prevederile dispoziţiilor din domeniu, acestea fiind de poliţie, mixte poliţie – jandarmi, independente de jandarmi şi în unele cazuri au fost realizate și în colaborare cu poliţia locală.

S-a colaborat cu poliţiile locale acolo unde acestea funcţionează, reuşindu-se astfel să fie atrase noi forţe în sistem integrat la activitatea de menţinere a ordinii şi siguranţei publice.

Media zilnică a dispozitivelor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice urban-rural a fost de 115 polițiști și 22 de jandarmi.

În mediul urban au fost distribuiți zilnic în medie 33 polițiști și 11 jandarmi, iar în mediul rural 83 polițiști și 10 jandarmi.

Au fost desfășurate 1.346 de acțiuni pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV2, în cooperare cu structurile MAI precum și alte instituții abilitate.
Apeluri de urgenţă 112: În anul 2021, au fost înregistrate 24.034 apeluri de urgenţă, din care 62,4% au fost în mediul urban, iar 37,5 % în mediul rural.
Poliţia de proximitate şi siguranţa comunităţii: În anul 2021 s-a intensificat activitatea de patrulare pentru sporirea gradului de siguranță a cetățenilor prin creșterea vizibilității şi a capacităţii de intervenţie, realizându-se dispozitive viabile şi flexibile care să poată fi uşor adaptate sau reorientate pentru îndeplinirea unor misiuni neprevăzute ori rezolvarea situaţiilor deosebite.

Polițiștii din structurile de siguranță publică și cei de proximitate au constatat peste 1.200 de infracțiuni, cele mai multe (825) fiind de natură judiciară.

Siguranţa în şcoli: În anul 2021, prioritatea inspectoratului a fost creşterea siguranţiei în unităţile de învăţământ.

A fost operaționalizat Biroul Siguranță Școlară și au fost ocupate toate funcțiile acestei structuri. Împreună cu polițiști de ordine publică și rutieră, polițiștii de la siguranță școlară au desfășurat 86 de acțiuni și 93 de controale, care au avut ca scop prevenirea și combaterea infracționalității în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ, verificarea legalității transportului de elevi și a celui public de persoane, prevenirea și combaterii absenteismului școlar și verificarea modului de asigurare a pazei și protecției unităților școlare.

În anul trecut, în mediul școlar au fost înregistrate 20 de infracțiuni, majoritatea fiind fapte de lovire sau alte violențe și furturi.

Nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau infracţiuni grave în care să fie implicaţi elevi sau fapte prin care să fi fost afectat procesul de învăţământ ori să fi fost primejduită grav viaţa, integritatea corporală ori sănătatea elevilor sau cadrelor didactice.

Criminalitatea gravă, comisă cu violenţă: În anul 2021 au fost înregistrate 5,8 % mai puține infracţiuni, comise cu mare violenţă, decât în anul 2020.

Infracțiunile de omor au scăzut cu un procent de 33 %, cele de tentativă de omor au scăzut cu 16 %, iar cele de vătămare corporală, au scăzut cu un procent de 37%.

Prevenirea și combaterea violenței în familie: Diversificarea și accentuarea formelor de manifestare a agresivității în familie reprezintă un domeniu de interes și de acțiune al poliţiştilor din județul Alba, mandataţi să gestioneze activitățile de prevenire și combatere a acestui fenomen.

În anul 2021, în domeniul violenței în familie, în județul Alba, au fost înregistrate 692 de infracțiuni, cu 17,9 % mai multe față de anul 2020.

Pe parcursul anului au fost emise 222 de ordine de protecție provizorii, din care 161 au fost confirmate de magistrați.

În cursul anului 2021, polițiștii au intervenit la 1.362 de evenimentele privind violența domestică, din care 917 intervenții au fost făcute în mediul urban și 445 în mediul rural.

Criminalitatea contra patrimoniului: Au fost sesizate 3.008 infracţiuni contra patrimoniului (73,7% din totalul infracțiunilor judiciare) infracţionalitate care a crescut cu 5,3 % faţă de anul 2020.

Furturile, cel mai important segment infracţional al acestei categorii, reprezintă 42,4%, procent ce a scăzut cu 4,9% față de anul 2020.

Tâlhăriile au scăzut cu aproape 50 % față de anul 2020.

Infracţionalitatea în domeniul silviculturii și pisciculturii: În anul 2021, în urma activităţilor şi acţiunilor desfăşurate au fost înregistrate 324 de dosare penale, au fost aplicate 387 de sancţiuni contravenţionale şi a fost confiscată cantitatea de 1.174 metri cubi de material lemnos.

Pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au fost constatate 22 de infracţiuni și au fost aplicate 157 de sancţiuni contravenţionale.

Urmărire şi extrădare: În anul 2021, s-a dispus măsura urmăririi naţionale faţă de 162 de persoane și internațională față de 28 de persoane, iar în urma activităţilor specifice efectuate s-a reuşit identificarea a 167 de persoane aflate în urmărire.

În aceeași perioadă au fost înregistrate 122 de mandate şi sentinţe penale și au fost soluţionate 130.

În ceea ce privește supravegherea judiciară, în anul 2021 au fost înregistrate 175 persoane cu măsuri preventive, din care 141 cu control judiciar, un control judiciar pe cauțiune și 34 arestate la domiciliu.

Pe linia armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase au fost sesizate un număr de 127 de infracţiuni, iar pe linie de braconaj cinegetic au fost constatate 7 fapte prevăzute de Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic;

Au fost ridicate în vederea confiscării 42 de arme, 950 kg carne vânat, 24 de tone îngrășăminte chimice, două tone de deșeuri periculoase și 1.432 kg articole pirotehnice.

Au fost emise 45 de dispoziţii de suspendare sau anulare a dreptului de port şi folosire a armelor.

Criminalitatea economico – financiară: În 2021 au fost constatate 849 de infracţiuni de natură economico-financiară și au fost luate 18 măsuri preventive.

Au fost constatate 126 de infracţiuni de evaziune fiscală.

În domeniul infracţiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, au fost constatate 195 de infracţiuni de înșelăciune.

În cursul anului 2021, s-au organizat 12 acțiuni de amploare, în domeniul produselor accizabile (tutun), silvic, construcții, sănătate, proprietate intelectuală, asigurări cu scopul final de evaziune fiscală, delapidare, fals și înșelăciune;

Acțiunile s-au desfășurat pe raza a 7 județe (Alba, Ilfov, Cluj, Argeș, Dâmbovița, Hunedoara, Bihor);

Pentru documentarea activității infracționale a persoanelor vizate de anchete, au fost efectuate 111 percheziții, iar în urma anchetelor desfăşurate au fost reținute 17 de persoane.

Criminalistic: În cursul anului 2021, poliţiştii criminalişti au participat la peste 1.400 de cercetări la faţa locului. Au fost ridicate și au rămas în evidență un număr de 13.415 urme criminalistice.

Prin mijloace criminalistice s-au identificat sau le-a fost probată vinovăţia la 129 de persoane, în 76 de cauze penale.

Biroul pentru Protecția Animalelor: Este structura de specialitate responsabilă de crearea și păstrarea unui climat de siguranță în ceea ce privește deținerea și îngrijirea animalelor din posesia legală a omului, atât în ceea ce privește integritatea acestora, dar și integritatea persoanelor cu care intră în contact aceste animale.

La nivelul biroului, anul trecut, au fost înregistrate 77 de petiții, au fost efectuate 162 de controale punctuale și au fost aplicate 111 sancțiuni contravenționale.

Siguranţa traficului rutier: Principalul obiectiv al polițiștilor rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a fost siguranța traficului rutier pe drumurile publice, asigurându-se continuitatea dispozitivului rutier, precum şi reorientarea unor elemente de dispozitiv pentru realizarea unei prezenţe active pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere.

În anul 2021, s-a reușit reducerea numărului accidentelor grave de circulație, cu 25%, faţă de anul 2020, a persoanelor rănite grav cu 20%, în vreme ce numărul persoanelor rănite ușor din accidente grave de circulație a rămas la același nivel ca și în anul 2020, respectiv 22 de persoane.

În cadrul acțiunilor punctuale, polițiștii rutieri au constatat un număr de 348 de infracțiuni la regimul rutier, cele mai multe (152) fiind infracţiuni de conducere cu o alcoolemie peste limita legală, urmate de infracțiunile de conducere fără permis şi de conducere cu autovehiculul neînmatriculat.

De asemenea au fost aplicate un număr de 45.150 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe (24.293) pentru nerespectarea regimului legal de viteză, din care 405 celor care au depăşit viteza cu peste 50 km/h.

Au fost reţinute, în vederea suspendării, 2.365 de permise de conducere şi au fost retrase 1.349 de certificate de înmatriculare pentru diferite defecţiuni tehnice, lipsa inspecţiei tehnice periodice sau lipsa RCA.

Principalele cauze ale producerii accidentelor grave de circulaţie au fost viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea de prioritate vehiculelor și neacordarea de prioritate pietonilor.

Transporturi feroviare: Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Alba se află în subordinea Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Poliție Transporturi și se compune din reședința Serviciului şi 7 Posturi de Poliţie Transporturi Feroviare subordonate, respectiv Alba Iulia, Aiud, Blaj, Coșlariu, Războieni-Cetate, Teiuș și Vințu de Jos.

În subordinea serviciului își desfășoară activitatea polițiști anume desemnați care au ca și activitate principală patrularea trenurilor de călători, în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor comise cu violență și a celor contra patrimoniului, precum și a actelor de tulburare a ordinii publice.

Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Alba gestionează din punct vedere operativ un număr de 440,287 kilometri de cale ferată, 17 stații, 33 puncte de oprire, 102 treceri la nivel cu calea ferată, precum și un număr de aproximativ de 76 de trenuri de călători /24 de ore, la care se adaugă și trenurile de marfă.

Activitatea serviciului, în anul 2021, a urmărit realizarea activităților planificate și asumate de către Inspectoratul General al Poliţiei Române și Direcţia de Poliţie Transporturi prin prisma principalelor direcții de acțiune stabilite, astfel încât s-a avut în vedere creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, combaterea infracţionalităţii, combaterea fraudelor vamale, fiscale și traficului de produse contrafăcute, combaterea furturilor de metale de la infrastructura de transport și de la vagoane, combaterea furturilor din vagoane și de la călători, creşterea autorităţii structurilor de poliţie transporturi, consolidarea activităţii de ordine publică prin realizarea unui sistem integrat cu participarea instituţiilor abilitate.

În cursul anului 2021, poliţiştii serviciului au soluţionat un număr de 95 dosare penale.

Pentru asigurarea unui climat corespunzător în staţiile C.F.R. şi în trenurile de călători, au fost efectuate 105 acțiuni şi peste 669 de patrulări trenuri de călători.

În cadru acțiunilor privind combaterea migrației ilegale, în cursul anului 2021, polițiștii serviciului au depistat 6 cetăţeni străini cu ședere ilegală și au constatat 6 infracțiuni de trecere ilegală a frontierei de stat.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Alba au constatat un număr de 2.407 fapte de natură contravențională.

Obiectivele anului 2022: Pentru anul 2022, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va continua acţiunile ce vizează creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, reducerea infracţionalităţii stradale, reducerea riscului rutier şi asigurarea climatului de legalitate pentru mediul de afaceri.

În aceeași măsură, va acționa, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS COV 2.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba este pregătit, atât din punct de vedere profesional cât şi logistic, pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile şi pentru a pune în aplicare prevederile legale, astfel încât siguranţa cetăţenilor din judeţul nostru să nu fie afectată.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Curier Județean

Echipamente IT în cadrul proiectului „a doua șansă pentru copiii și tineri din Alba”: Investiție de peste 70.000 de lei

Publicat

în

Echipamente IT în cadrul proiectului „a doua șansă pentru copiii și tineri din Alba”: Investiție de peste 70.000 de lei

Inspectoratul Școlar Județean Alba a lansat luni, 23 mai, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru achiziția de echipamente IT, care vor fi utilizate pentru buna desfășurare a activităților în cadrul proiectului „ADS pentru copiii și tinerii din Alba”, proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Valoarea totală estimată a investiției este de 71.600 de lei, fără TVA.

Echipamentele IT care fac obiectul prezenței proceduri de achiziție sunt destinate pentru bună desfășurare a activității în cadrul proiectului: ”ADS pentru copiii și tinerii din Alba”.

Elit - Gustul Desăvârșit

Echipamente IT:

Denumire produs component/ U.M/ Necesar UM/ Preț unitar maxim estimat, fără TVA (lei)/ Valoare totală maxim estimată, fără TVA(lei)

  • Videoproiector – Buc. – 12 – 1.800 – 21.600
  • Multifuncționala – Buc. – 5 – 10.000 – 50000

Specificații tehnice minimale:

Videoproiectoare – Videoproiector WXGA, suportă Full HD 1080p„ 3500 lumeni, contrast 16000:1, lampa 6000 ore, VGA, Component, HDMI, USB, Telecomanda

Multifuncționala – Dimensiune A3, duplex, viteză max 26ppm A4, rezoluție printare 1200x1200dpi, alimentare hârtie 250 coli + 250 coli, 1 tavă multifuncționala de 100 de coli, limbaje de printare PCL 5e, PCL 6, PostScript 3 Emulation, native PDF printing v1.4, volum de printare, Ciclu de lucru maxim (pagini/luna) 50000, Volum recomandat de printare (pagini/luna)8000 interfața: Interfața 1 x Wireless 802.11 b/g/n Air Prinț Mopria Copiere față-verso automat


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

ITM Alba: Amenzi de peste 9.000 de lei și zeci de avertismente, în perioada 16 – 20 mai 2022. Ce nereguli au găsit inspectorii

Publicat

în

ITM Alba: Amenzi de peste 9.000 de lei și zeci de avertismente, în perioada 16 – 20 mai 2022. Ce nereguli au găsit inspectorii

Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2022, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

Activitatea zilnică  a  inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate săptămînal, către Inspecţia Muncii.

Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 16.05. -20.05.2022, în  activitatea de control, sunt redate mai jos.

Elit - Gustul Desăvârșit

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate:  40

Numar de salariați ai angajatorilor controlați: 491

                  Din care – femei :   225

Număr deficienţe constatate:    109

          Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor : 9

          Din care      :  –  5 avertismente;

                                –  4 amenzi in cuantum de 5.300 lei.

      Principalele deficienţe constatate în controale :

  • Contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
  • neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
  • neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
  • nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
  • neconducerea corectă a evidenţei timpului lucrat;
  • dosarele personale nu conțin actele necesare angajării;
  • nu a fost întocmită programarea concediilor de odihnă pentru anul 2022;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

Nr. total unităţi controlate:    22

Număr deficienţe constatate:  40

Număr de măsuri dispuse  :     40

Angajatori sancționați:            22

Nr. sancţiuni aplicate: –    40

  • 39 avertismente;
  • 1 amenda in cuantum de 4.000 lei;

           Nr.evenimente in curs de cercetare :     2

Nr. actiuni de informare/constientizare angajatori : 1

 Principalele deficienţe stabilite în controale :

  • Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
  • Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
  • Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
  • Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
  • Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
  • Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
  • Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

Bugetare participativă la Aiud: Cum funcționează, cine poate trimite propuneri și câte proiecte vor fi finanțate

Publicat

în

Bugetare participativă la Aiud: Cum funcționează, cine poate trimite propuneri și câte proiecte vor fi finanțate

Peste câteva va fi lansată prima ediție a procesului de bugetare participativă din municipiul Aiud. Bugetarea participativă este un proces derulat de Primăria Municipiului Aiud, prin care ideile şi iniţiativele comunităţii se transformă în realitate. Cetățenii se implică direct în formularea deciziilor privind priorităţile de cheltuire a unei părți din bugetul local.

Cum funcționează?

– Primăria alocă un buget
– Cetățenii propun proiecte
– Cetățenii votează pe site proiectele
– Cele mai votate propuneri vor fi implementate începând cu anul 2023.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cine poate trimite propuneri de proiecte?

Pot participa la procesul de bugetare participativă cetăţenii care locuiesc în Municipiul Aiud şi au vârsta de cel puţin 16 ani. Cei care doresc să participe trebuie să se înscrie în platforma bugetării participative aiud.decide.direct.

Câte proiecte vor fi finanțate?

Bugetul acestei ediții (ediție pilot) a procesului de bugetare participativă din municipiul Aiud este de 80.000 RON (inclusiv TVA). În funcție de bugetul propus al proiectelor câștigătoare, pot fi finanțare două sau mai multe proiecte.

Care este suma maximă alocată unui proiect?

Fiecare propunere trebuie să aibă un cost total de cel mult 40.000 RON (inclusiv TVA).

Care este calendarul?

– 1 iunie – 29 iulie – cetățenii depun proiecte
– 1 august – 15 septembrie – noi analizăm
– 16 septembrie – 31 octombrie – cetățenii votează
– 2023 – noi implementăm


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare