Actualitate

Bilanț al Jandarmiei Alba pentru luna mai 2015: peste 2.700 de agenți angrenați în sute de acțiuni și intervenții

Ioana Oprean

Publicat

în

Luna mai a.c. a presupus un efort dus cu bine la bun sfârșit de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba.

Petrecerea Divorțaților

jandarmi4Potrivit Jandarmeriei Alba, în această perioadă au avut loc circa 650 de acțiuni la care au participat peste 2.700 de jandarmi, fiind constatate 8 infracţiuni şi 139 de contravenţii, cele din urmă fiind sancţionate cu 67 de avertismente scrise şi 72 de amenzi, în valoare totală de 30.650 lei.

– misiuni de asigurare a ordinii publice – 67, dintre care 4 la manifestări de protest, 51 la manifestări cultural artistice, 10 la manifestări sportive şi 2 la manifestări de altă natură. Pe timpul acestor misiuni au acţionat aproximativ 450 de jandarmi, au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale din care 16 avertismente scrise şi 2 amenzi în valoare totală de 600 de lei;

– acţiuni de restabilire a ordinii publice ca urmare a solicitărilor primite pe adresa Jandarmeriei Alba – 86. Au acţionat aproape 300 de jandarmi, fiind constatate 2 infracţiuni şi 13 contravenţii, cele din urmă fiind sancţionate cu 5 avertismente scrise şi 8 amenzi, în valoare totală de 1800 lei;

– misiuni de menţinere a ordinii publice – 88 în staţiuni montane şi pe traseele turistice adiacente acestora şi 238 în principalele municipii şi oraşe ale judeţului Alba, în sistem integrat, alături de poliţişti.

Au fost executate de asemenea 15 acţiuni în colaborare cu DNA şi BCCO precum şi cu alte structuri ale MAI, cu executori judecătoreşti precum şi cu organele care gestionează activitatea silvică şi piscicolă. Totodată au fost puse în aplicare peste 152 de mandate de aducere a unor persoane aflate în atenţia unităţilor de magistratură.

Misiuni care au presupus un efort suplimentar pentru organizarea şi executarea activităţilor:

– manifestările de protest împotriva poluării şi defrişărilor abuzive;

– Festivalul „ Cultură pentru cultură”, organizat în 17.05.2015, începând cu ora 09.00 pe Cîmpia Libertăţii din municipiul Blaj;

– manifestările religioase, cultural artistice şi sportive care au fost organizate cu ocazia Sărbătorii Rusaliilor;

– Sărbătoarea Narciselor, organizată perioada 09 – 10.05.2015, în comuna Bucium, sat Negrileasa.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură

Ioana Oprean

Publicat

în

Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură estimează că tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania s-ar putea deschide circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Cei aproximativ 30 de kilometri ar urma să fie dați în trafic după finalizarea lucrărilor la […]

Citește mai mult

Actualitate

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi” Premierul Luca Niculescu a declarat că Executivul își dorește ca taxele și impozitele să nu mai crească în 2027, însă a precizat că această […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]

Citește mai mult