Bilanț al Jandarmiei Alba pentru luna mai 2015: peste 2.700 de agenți angrenați în sute de acțiuni și intervenții
Luna mai a.c. a presupus un efort dus cu bine la bun sfârșit de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba.
Potrivit Jandarmeriei Alba, în această perioadă au avut loc circa 650 de acțiuni la care au participat peste 2.700 de jandarmi, fiind constatate 8 infracţiuni şi 139 de contravenţii, cele din urmă fiind sancţionate cu 67 de avertismente scrise şi 72 de amenzi, în valoare totală de 30.650 lei.
– misiuni de asigurare a ordinii publice – 67, dintre care 4 la manifestări de protest, 51 la manifestări cultural artistice, 10 la manifestări sportive şi 2 la manifestări de altă natură. Pe timpul acestor misiuni au acţionat aproximativ 450 de jandarmi, au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale din care 16 avertismente scrise şi 2 amenzi în valoare totală de 600 de lei;
– acţiuni de restabilire a ordinii publice ca urmare a solicitărilor primite pe adresa Jandarmeriei Alba – 86. Au acţionat aproape 300 de jandarmi, fiind constatate 2 infracţiuni şi 13 contravenţii, cele din urmă fiind sancţionate cu 5 avertismente scrise şi 8 amenzi, în valoare totală de 1800 lei;
– misiuni de menţinere a ordinii publice – 88 în staţiuni montane şi pe traseele turistice adiacente acestora şi 238 în principalele municipii şi oraşe ale judeţului Alba, în sistem integrat, alături de poliţişti.
Au fost executate de asemenea 15 acţiuni în colaborare cu DNA şi BCCO precum şi cu alte structuri ale MAI, cu executori judecătoreşti precum şi cu organele care gestionează activitatea silvică şi piscicolă. Totodată au fost puse în aplicare peste 152 de mandate de aducere a unor persoane aflate în atenţia unităţilor de magistratură.
Misiuni care au presupus un efort suplimentar pentru organizarea şi executarea activităţilor:
– manifestările de protest împotriva poluării şi defrişărilor abuzive;
– Festivalul „ Cultură pentru cultură”, organizat în 17.05.2015, începând cu ora 09.00 pe Cîmpia Libertăţii din municipiul Blaj;
– manifestările religioase, cultural artistice şi sportive care au fost organizate cu ocazia Sărbătorii Rusaliilor;
– Sărbătoarea Narciselor, organizată perioada 09 – 10.05.2015, în comuna Bucium, sat Negrileasa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Sănătății: „Dosarul electronic de sănătate va fi disponibil, într-un final apoteotic, în câteva luni”
Ministrul Sănătății: „Dosarul electronic de sănătate va fi disponibil, într-un final apoteotic, în câteva luni” Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat că în câteva luni va fi disponibilă noua platformă digitală din domeniul sănătăţii, care va conecta atât furnzorii cât şi pacienţii. „Pacientul îşi va putea vedea, într-un final apoteotic, după 36 de ani, dosarul […]
Fost ministru al Finanțelor: „Bugetul lui Bolojan se bazează pe o prognoză veche şi nu ia în calcul şocul inflaţionist şi şocul conflictului din Iran”
Fost ministru al Finanțelor: „Bugetul lui Bolojan se bazează pe o prognoză veche şi nu ia în calcul şocul inflaţionist şi şocul conflictului din Iran” Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, a declarat, miercuri, 11 martie 2026 că proiectul de buget pe 2026 întocmit de Guvern este unul „contabil, făcut să se închidă […]
Buget 2026 | Sporurile şi primele la stat, la același nivel din decembrie 2025. Ce se întâmplă cu indemnizaţiile de hrană și cine mai primește vouchere de vacanţă
Sporurile şi primele la stat, la același nivel din decembrie 2025. Ce se întâmplă cu indemnizaţiile de hrană și cine mai primește vouchere de vacanţă Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și primele în sectorul public se va menține cel mult la nivelul lunii decembrie 2025, iar acordarea indemnizației de hrană, în valoare de 347 lei pe lună, […]