Politică Administrație

Beneficiarii măsurii 141 pot depune cererile de plată pe baza datelor de la Registrul Agricol

Bogdan Presecan

Publicat

în

Sesizarea pe care Președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, a făcut-o, la sfârșitul lunii iunie, către Ministerul Ariculturii și Dezvoltării Rurale, privind problemele întâmpinate de beneficiarii măsurii 1.4.1. din județul Alba, a fost rezolvată favorabil.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit CJ Alba, „la acel moment, era adusă la cunoștința Ministerului situația gravă a agricultorilor din județul Alba, care au proiecte depuse și selecate în cadrul Măsurii 1.4.1. Sprijinirea Agriculturii de Semi-subzistență, dar care riscau să piardă finanțarea din cauza schimbării regulilor de evaluare după data selectării proiectelor. Astfel, la momentul depunerii proiectului, conform ghidului solicitantului, suprafețele luate în calcul pentru plată erau cele din Registrul Agricol, ulterior fiind însă acceptate doar suprafețele înscrise la APIA.

Recent, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a clarificat această problemă, rezolvând favorabil sesizarea Consiliului Județean Alba, printr-un punct de vedere în care se specifică următoarele:”

(…) „Verificarea dosarului cererii de plată aferent anilor II-V, se realizează la nivelul Serviciului Verificare Cereri de Plată – Oficiul Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, unde se verifică dacă datele menționate în Tabelul privind stabilirea dimensiunii economice a fermei (nr. de ha) sunt conforme cu datele înscrise în baza de date IACS (pentru teren). În  cazul în care beneficiarul nu apare înregistrat în baza de date IACS, experții vor solicita prezentarea, în maxim 10 zile lucrătoare, a unei copii din Registrul Agricol aferent anului pentru care se realizează verificarea, a dovezii înregistrării la APIA pentru anul 2013, precum și a dovezii de la APIA potrivit căreia parcelele menționate în Tabelul privind stabilirea dimensiunii economice a fermei nu au fost înregistrate pentru alt beneficiar în anul pentru care se realizează verificarea.„ (…)

„ Mă bucur că Ministerul Agriculturii a răspuns favorabil sesizării noastre pentru că, la nivelul județului Alba, sunt circa 8.000 de fermieri care au astfel de proiecte depuse și selectate, iar o mare parte din aceștia erau în pericol de a pierde finanțările.” – a spus domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult