Curier Județean

Beat și fără permis, pe o stradă din Alba Iulia. Tânăr din Horea, cu dosar penal după ce a fost prins, la un control de rutină, de agenții de la Rutieră

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii Serviciului Rutier Alba, în timp ce acționau pe bulevardul Încoronării din Alba Iulia, în data de 14 septembrie 2019, în jurul orei 03:30, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani din comuna Horea, județul Alba. Acesta se afla la volanul mașinii băut și fără a avea permis de conducere.

Petrecerea Divorțaților

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care l-au condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat public decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia Un tânăr de 21 de ani din Coșlariu a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru lovire sau alte violențe, după un conflict din aprilie […]

Citește mai mult

Curier Județean

Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat miercuri, 28 octombrie 2026, sentința în dosarul a trei tineri acuzați de furt calificat, comis la Sântimbru. Niciunul nu va merge, deocamdată, la închisoare. Soluția poate fi atacată cu apel în 10 zile de la […]

Citește mai mult