Bazinul olimpic din Alba Iulia va fi redeschis la 1 septembrie 2012
Cei care aşteptau ca redeschiderea bazinului olimpic din Alba Iulia să aibă loc în această vară, mai exact în 31 iulie, aşa cum de altfel au promis autorităţile locale, pot să îşi ia gândul. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost din nou amânat, 1 septembrie 2012 fiind ultima dată, recent avansată de Compania Naţională de Investiţii (CNI), pentru recepţionarea lucrărilor. Astfel, termenul iniţial de finalizare, iulie 2011, va fi depăşit în cele din urmă cu mai bine de 1 an de zile. Dacă la începutul anului, primarul Mircea Hava a anunţat că bazinul se redeschide în luna mai, iar apoi că termenul se amână până pe 31 iulie 2012, acum anunţă că baza sportivă va fi redată comunităţii doar în data de 1 septembrie 2012.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Alba Iulia, lucrările sunt executate în proporţie de 70-75% şi în prezent se munceşte la finisaje. Aceştia spun că vina pentru întârzierile nepermise aparţine în mare parte Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), cea care a preluat obiectivul în septembrie 2010 pentru toată perioada executării lucrărilor şi care asigură în totalitate finanţarea lor.
„Estimările de la momentul respectiv au fost făcute în condiţiile de favorabilitate exprimate de responsabililii de la CNI. Adăugarea acestor noi sisteme a presupus cererea de noi avize şi sume. Momentan, acestea se află în proces de avizare la Compania Naţională de Investiţii, care ne-a comunicat un nou termen de finalizare, şi anume 1 septembrie 2012”, a explicat pentru ziarul Unirea purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer. Totodată, CNI are de virat aproximativ 300.000 lei firmei care a câştigat licitaţia şi care a executat lucările în avans.
Bazinul olimpic din Alba Iulia a fost construit în anul 1983. De atunci aici au fost făcute doar lucrări de întreţinere, niciodată o renovare completă. Lucrările de modernizare sunt executate de firma Ben Oni Loghin din Alba Iulia subcontractoare a Trustului de Instalaţii, Montaj şi Construcţii Cluj, cel care a câştigat licitaţia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Incendiu în Alba Iulia: O autoutilitară a luat foc pe strada Tălmaciu din Micești Un incendiu a izbucnit joi după-masa, în jurul orei 15.30, în cartierul Micești. O autoutilitară a luat foc pe strada Tălmaciu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară în municipiul Alba Iulia, cartierul Micești, […]
Reforma Parchetelor: Cinci unități din Alba vor funcționa sub conducerea unui singur parchet. Ce se schimbă pentru procurorii din județ
Reforma Parchetelor: Cinci unități din Alba vor funcționa sub conducerea unui singur parchet. Ce se schimbă pentru procurorii din județ Ministerul Justiției pregătește o reorganizare amplă a parchetelor din România, prin care 134 de unități de pe lângă judecătorii vor fi comasate în structuri județene, cu sedii principale în reședințele de județ. În Alba, Parchetul […]
12 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 12 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
