Bătaie pentru fier vechi, la Refractara – Conflictul a fost aplanat de jandarmi
Trei bărbaţi din cartierul albaiulian Bărăbanţ s-au bătut din cauza unei… gropi cu fier vechi. A fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru aplanarea conflictului.
Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, luni noaptea, în jurul orei 11.20. Aflat în spatele fostei fabrici Refractara, un cetăţean a solicitat ajutor deoarece era bătut de doi bărbați. Imediat a intervenit un echipaj de jandarmerie care a constatat că apelantul intrase în conflict cu doi fraţi, cunoscuţi în zonă pentru comportamentul violent.
”Din spusele celor implicaţi direct cât şi a martorilor totul ar fi pornit de la faptul că victima i-ar fi reproşat unuia dintre fraţi că i-a ocupat „sectorul” de colectat fier vechi. Astfel, acesta, cu câteva zile înainte, săpase într-un loc care s-a dovedit a fi bogat în resturi metalice, iar luni, când s-a întors “la muncă” a văzut că în groapa săpată de el se afla un cunoscut. Considerând, conform propriilor spuse, că acesta “profita de munca începută de el”, a încercat să-l convingă să se mute în altă parte, dar s-a lovit de o opoziţie fermă. În scurt timp „intrusul”a fost acompaniat şi de fratele său şi amândoi, se pare, că l-ar fi lovit de mai multe ori cu pumnii şi picioarele, până când au fost opriţi de jandarmi”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Cei doi presupuşi agresori ai fost identificaţi ca fiind O.M. (37 de ani) şi R.M. (26 de ani). Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, echipajul de jandarmerie a întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate, act care va fi înaintat Poliţiei Municipiului Alba Iulia pentru continuarea cercetărilor în cauză.
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Astăzi | Cod portocaliu de vânt puternic în Alba: Rafale de 90–120 km/h. Avertismentul autorităților
Cod portocaliu de vânt puternic în Alba: Rafale de 90–120 km/h. Avertismentul autorităților Meteorologii au emis un cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului, în mai multe zone din România, printre care și județul Alba, valabil până la ora 21.00, vineri, 13 noiembrie 2026. ,,Vor fi intensificări puternice ale vântului cu viteze de 90…120 km/h, […]
Accident rutier pe DN 75, în Câmpeni: O mașină a intrat în coliziune cu un parapet. Traficul este îngreunat
Accident rutier pe DN 75, în Câmpeni: O mașină a intrat în coliziune cu un parapet. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc vineri dimineața pe DN 75, în orașul Câmpeni. Din primele informații disponibile, un șofer ar fi pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un parapet. Traficul este îngreunat […]
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia a lansat o licitație deschisă pentru achiziția de echipamente și software de cadastru și topografie. Valoarea totală estimată este de 1.792.246,55 lei, fără TVA. Ofertele se depun până la 18 […]
