Ştirea zilei

Bărbat de 51 de ani, din Rădești, cercetat pentru BRACONAJ PISCICOL: A fost depistat la pescuit pe râul Mureș, în perioada de prohibiţie

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat de 51 de ani, din Rădești, este cercetat pentru BRACONAJ PISCICOL, după ce a fost depistat la pescuit pe râul Mureș, în perioada de prohibiţie.

Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud au depistat un bărbat care a încălcat dispoziţiile legale privind pescuitul. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că ne aflam în perioada de prohibiţie, care mai durează până în 2 iunie, inclusiv.

La data de 24 mai 2020, poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Aiud, în timp ce desfășurau activități de prevenire și combatere a pescuitului ilegal au efectuat făcut un control, pe râul Mureș, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul piscicol.

Cu ocazia acestui control, în locul numit “La Pod”, a fost depistat un bărbat de 51 de ani, din Rădești, în timp ce pescuia, încălcând prevederile legale în vigoare privind prohibiţia.

Faţă de bărbat a fost întocmit dosar penal, în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie”, faptă prev. şi pedepsită de art.64, lit. b din O.G.23/2008, modificată, privind pescuitul şi acvacultura.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că, în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nr. 43 din 11 februarie 2020, privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2020, în perioada 04.04.2020 – 02.06.2020 inclusiv, sunt instituite măsuri de prohibiție pentru pescuit în scop comercial, recreativ și familial, al oricăror specii de pește, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Târgul Ofertelor Educaţionale la Alba Iulia: Peste 20 de companii importante din județ, 14 licee tehnologice şi 2 universităţi, participante la evenimentul ajuns la a V-a ediție

Bogdan Ilea

Publicat

în

Târgul Ofertelor Educaţionale la Alba Iulia: Peste 20 de companii importante din județ, 14 licee tehnologice şi 2 universităţi, participante la evenimentul ajuns la a V-a ediție  Târgul Ofertelor Educaţionale 2026 de la Alba Iulia, ajuns la a V-a ediție, își deschide porțile astăzi, 14 mai 2026, de la ora 10:00. Peste 20 de companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Doi adolescenți din Cetatea de Baltă, REȚINUȚI pentru VIOL: Ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, în vârstă de 13 de ani, fără consimțământul acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi adolescenți din Cetatea de Baltă, REȚINUȚI pentru VIOL: Ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, în vârstă de 13 de ani, fără consimțământul acesteia Doi adolescenți din Cetatea de Baltă au fost reținuți de polițiștii din Blaj pentru viol, după ce ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, în vârstă de 13 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Prezența unui URS, semnalată la Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată miercuri seara, în jurul orei 20.30, în localitatea Săsciori. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare. Pentru […]

Citește mai mult