Curier Județean

Bărbat cercetat de polițiștii din Alba Iulia – a sustras mașina fostei concubine și a condus sub influența alcoolului

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Poliţiştii din Alba Iulia l-au identificat pe un bărbat care a sustras un autoturism. Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere şi era sub influenţa alcoolului.

Petrecerea Divorțaților

Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin 112, luni noaptea, de către  o femeie care a declarat că fostul său concubin i-a sustras autoturismul care era parcat în faţa blocului, pe strada B.P Hașdeu.

În baza sesizării, polițiștii au luat măsurile specifice iar la scurt timp au reușit identificarea şi oprirea în trafic a autoturismului,  pe Calea Moţilor din Alba Iulia.

La volanul autoturismului a fost identificat M.I.Ş., de 57 de ani, din municipiul Arad iar în urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că nu posedă permis de conducere eliberat de autorităţile romane.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La spital, M.I.Ş. a refuzat să se supună recoltării probelor de sânge, în vederea determinării concentraţiei de alcool în sânge.

Pe numele său au fost întocmite acte premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, conducere fără permis şi refuz de a se supune recoltării probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru un proiect de infrastructură rutieră care vizează modernizarea a 4,868 de kilometri de străzi și racorduri […]

Citește mai mult

Curier Județean

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Realizare infrastructură pentru dezvoltare sistem de transport public local/zonal de călători”, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță Siguranța rutieră, prevenirea bullyingului și a violenței, dar și riscurile din mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii din cadrul IPJ Alba, în perioada 19–23 octombrie 2026, în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile, desfășurate […]

Citește mai mult