Bancherii se bat între ei pentru clienţi cu oferte mai bune
Dacă până acum s-au mulţumit să obţină bani în mare parte doar din dobânzile încasate pe creditele aflate deja în derulare, concurenţa din ce în ce mai mare din sistemul bancar îi obligă pe bancheri să se „bată” în dobânzi mai mici pentru clienţii noi. Concluzia reiese dintr-un sondaj de opinie efectuat de BNR în rândul bancherilor, conform căruia băncile se aşteaptă ca cererea de credite de consum să crească, după o lungă perioadă de contracţie.
„Nu e nevoie de anchetele BNR să constatăm că băncile încearcă din nou să vândă credite. Este suficient să ne uităm la TV, unde au reapărut reclamele la produse bancare, reclame care dispăruseră în ultimele luni”, a declarat Ilie Şerbănescu, analist economic. „Clienţi noi, cu bonitate, nu mai sunt însă. Bugetarii, de exemplu, sunt eliminaţi din start. Cel mai probabil ofertele prezentate acum se referă la refinanţări, doar că băncile evită să recunoască faptul că încearcă să îşi fure una alteia clienţii. Dacă nu ai clienţi noi, încerci să îi iei «cu japca» pe cei ai concurenţilor. Concurenţa este ceea ce ne-a lipsit până acum”, a adăugat el.
„Evoluţia (cererii de credite de consum, n.r.) a fost uniformă pe toate categoriile de credit, semnalându-se o uşoară îmbunătăţire faţă de trimestrul II din 2010 pentru segmentul cardurilor de credit. Previziunile pentru ultimul trimestru al acestui an sunt optimiste, băncile anticipând o revenire a cererii în teritoriul pozitiv”, se menţionează în sondajul BNR, care cuprinde răspunsurile venite din partea celor mai mari 10 bănci din sistem, care reprezintă circa 80% din sistemul bancar.
„Este posibil ca etapa de înăsprire a standardelor de creditare să se fi încheiat, băncile considerând că nivelul actual conferă un grad de prudenţă adecvat profilului debitorilor şi tipologiei creditelor”, se precizează în sondajul efectuat de Banca Naţională.
l Ieftinirile anunţate încep să acopere scumpirile recente
În perioada iulie-septembrie însă, cel puţin după evoluţia dobânzilor la creditele de consum în lei, majoritatea bancherilor nu au fost interesaţi să acorde noi astfel de credite. Dobânda anuală efectivă (DAE) medie cerută de bănci clienţilor la creditele de consum noi acordate în lei a urcat la 18,77% pe an de la 17,77% pe an, conform datelor BNR. Acest indicator a continuat să crească la 19,27% pe an în august pentru ca în septembrie să înregistreze un uşor regres, până la nivelul 19,24%.
În acelaşi timp însă, bancherii au părut interesaţi, după cum reiese din dobânzile percepute, să acorde populaţiei din ce în ce mai multe credite în valută. În perioada iulie-septembrie dobânda medie anuală cerută clienţilor a scăzut de la 7,31% la 6,49%. (G.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]
Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos
Comunicat de presă 16 februarie 2026 S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]