Rămâi conectat

Ştirea zilei

Aventurile unui tânăr albaiulian cu 55 de grame de haşiş adus din Spania. Ce pedeapsă a primit, după şase ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Aventurile unui tânăr albaiulian cu 55 de grame de haşiş adus din Spania. Ce pedeapsă a primit, după şase ani

Un tânăr albaiulian, în vârstă de 27 de ani, a fost condmnat definitiv la trei ani şi 10 luni de închisoare pentru trafic de droguri, S.R.A. fiind judecat în acest dosar timp de 5 ani.

În 2018 a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 5 luni de închisoare. În 2019 a obţinut anularea pedepsei şi rejudecarea cauzei. În noua procedură de judecată pedeapsa aplicată acestuia a scăzut semnificativ, la 3 ani şi 10 luni în regim de detenţie. Curtea de Apel a pronunţat sentinţa definitivă miercuri, 11 noiembrie 2020.

Faptele pentru care a fost judecat tânărul datează din 2014. În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că în luna iunie 2014 a introdus în ţară o cantitate de circa 55 grame de cannabis provenind din Spania iar în perioada iunie – august 2014 a deţinut, oferit şi vândut cannabis, în total de cel puţin 22 acte materiale. Totodată, în aceeaşi perioadă a deţinut cannabis şi pentru consum propriu.

În perioada şederii în ţară, acesta a reluat legăturile cu cunoscuţi mai vechi de ai săi şi a încercat să îşi formeze noi legături. În întâlnirile pe care le a avut cu tineri din cartierul în care locuia inculpatul nu ascundea preocupările sale cu privire la droguri. Astfel acesta le a relatat că în Spania fuma şi vindea haşiş, iar cantitatea adusă în România a fost de 5 batoane a câte 11 grame. De faţă cu persoanele din anturaj inculpatul a preparat ţigarete cu cannasbis, din care consuma el şi oferea şi altora, o parte din aceste persoane acceptând iar altele au refuzat. Totodată, inculpatul a şi vândut din drogurile aduse din Spania.

Activitatea infracţională a fost probată şi cu ajutorul unui colaborator sub acoperire. Astfel, în data de 10 iulie 2014 colaboratorul „ A.” s-a întâlnit cu inculpatul într-un local din Alba Iulia de unde au ieşit în spatele blocurilor situate între unde inculpatul i-a vândut o bucată de haşiş contra sumei de 65 lei spunând-i acestuia că haşişul este de foarte buna calitate şi că toată lumea cumpără de la el. S. Raul Alexandru i-a mai spus colaboratorului că dacă mai doreşte, are să-i vândă şi să se întâlnească în acelaşi local, iar la telefon să-i spună că îl cheamă la un suc iar el va ştii să aducă drogurile. După de s-a despărţit de inculpat, colaboratorul a predat drogul investigatorului sub acoperire „D”. De asemenea, au fost chemaţi mai mulţi martori care au declarat că au cumpărat haşiş de la acesta.

”Instanţa apreciază că inculpatul a comis infracţiunea în baza unei rezoluţii unice şi cu intenţie indirectă, respectiv a prevăzut rezultatul faptei şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Instanţa consideră că scopul inculpatului a fost să asigure „buna dispoziţie” a persoanelor din anturajul său precum şi obţinerea facilă de sume de bani”, se precizează în motivarea hotărârii. În discuţiile interceptate de anchetatori, tânărul se referea la drog susţinând că vinde ”ciocolată”.

Deşi este recidivist, având o condmanare cu suspendare pentru furt în Spania, din 2013, instanţele din România nu au reţinut, în final, starea de recidivă, astfel încât acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni în regim de detenţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești Grădinițele din comuna Câlnic au fost dotate cu spații noi de joacă, a anunțat primarul Lucian-Tiberiu Bodea. Bucuria prichindeilor a fost pe măsură, aceștia fiind fascinați de căsuțele desprinse parcă din povești. Citește și: FOTO Loc de joacă ”ca în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea