Autostrada Sibiu – Piteşti ar putea fi gata abia prin 2023!
Autostrada Sibiu – Piteşti ar putea fi gata abia prin 2023!
Infrastructura rutieră, îndeosebi autostrăzile, reprezintă pentru România cea mai mare urgenţă, pentru a putea beneficia de atragerea unor investitori mari din străinătate pentru economia naţională. Deşi „se bate apa-n piuă” zi de zi, ceas de ceas pe această temă, pe la diverse televiziuni, de către politicienii şi guvernanţii ţării, când este vorba de a face ceva concret, avem parte doar de promisiuni şi amânări peste amânări, ca să nu zic uitări totale. După cum se ştie, anul recent încheiat a plasat România de-a dreptul în… Guinness Book, cu un record în premieră mondială: deşi sunt mai multe tronsoane în construcţie, am înregistrat un minus de autostradă, ca urmare a surpării unei porţiuni destul de însemnate din Autostrada Orăştie – Sibiu, motiv pentru care aceasta a şi fost închisă şi va trebui refăcută din nou pe o porţiune de peste 20 de kilometri.
În fine, în aceste zile aflăm, dintr-un document al Ministerului Fondurilor Europene, că Autostrada Sibiu – Piteşti ar putea fi gata în ultima parte a anului 2023! Cauza? Consultantul agreat al Bruxelles-ului a constatat că revizuirea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Piteşti – Sibiu e de o calitate îndoielnică, e în mare întârziere şi riscă să compromită tot proiectul. Soluţia care se întrevede e una radicală: rezilierea actualului contract şi lansarea unuia nou pentru studiul de fezabilitate şi proiectarea autostrăzii. E adevărat că soluţia înseamnă alt timp pierdut, dar alternativa de a continua cu un proiect problematic este mai riscantă. În joc este viitorul celui mai important proiect de infrastructură pentru România, care va costa circa 2 miliarde de euro.
Proiectul autostrăzii urmează a fi finanţat din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), trimestrul al treilea din 2017 fiind data estimată pentru semnarea contractului de finanţare. Data planificată pentru începerea implementării este ultimul trimestru din 2017, iar în prima parte a anului 2018 este de aşteptat să fie semnate primele contracte de lucrări. Ca urmare, în aceste condiţii se estimează că doar prin 2023 să fie finalizate lucrările! Autostrada Sibiu-Piteşti este una din cele mai aşteptate din România, inclusiv de către cea mai mare companie din România, Dacia, care este şi cel mai mare exportator la nivel naţional. Potrivit proiectului, lucrările ar urma să înceapă de la capetele şoselei, întâi cel din nord, 10 kilometri dintre Sibiu şi Boiţa şi apoi cel din sud, 31 de kilometri dintre Piteşti şi Curtea de Argeş. Conform CNADNR, această variantă de traseu va avea o lungime de 130,157 kilometri, pe parcursul căreia vor fi săpate nu mai puţin de 16 tuneluri în lungime totală de 13.795 m. Mai mult, vor fi construite 90 de poduri mai mici de 100 m şi 58 de poduri mai mari de 100 m.
Lungimea totală a structurii va fi de 29.544 m şi vor fi incluse 8 noduri. Valoarea estimată a autostrăzii este de 1,990,188,000 euro. Costul pe kilometru pentru cele două tronsoane variază între 6 şi 8,7 milioane de euro. Sibiu – Piteşti este singurul tronson care lipseşte din autostrada care ar urma să lege graniţa de vest a ţării cu Capitala şi, mai departe, cu Portul Constanţa. Toate celelalte tronsoane fie au fost finalizate, fie sunt în lucru şi ar trebui să fie gata anul viitor. De menţionat că 85 la sută din costurile acestui proiect sunt fonduri europene nerambursabile.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
