Aurel Păștină și Mircea Simu, schimbați de la conducerea comisiilor de specialitate ale Consiliul Local Cugir
Consilierii PSD Aurel Păștină –președintele Comisiei Buget-Finanțe, Servicii Publice, Administrarea Domeniului Public și Privat al orașului Cugir și Mircea Simu președintele comisiei pentru Administrație Pulică Locală, Juridică, Apărarea Ordinii Publice din cadrul Consiliului Local Cugir, au fost scimbați din funcțiile de șefi ai acestor comisii pe care le dețineau din 2012.
În locul acestora, membrii comisiilor respective i-au ales pe liberalii Rafael Popescu și Ioan Mircea Ferchian. Față de modificările care au avut loc, liderul PSD Mircea Trifan a cerut explicații legate de motivele pentru care cei doi consilieri au fost schimbați din funcțiile ocupate. Replica a venit imediat din partea consilierului Aurle Păștină care a răspuns sec: ,,așa a fost sarcina,,. În legătură cu solicitarea făcută de Trifan, primarul Adrian Teban a declarat că aceste schimbări reprezintă exclusiv atributul membrilor comisiilor, fără nicio ingerință din partea executivului. Pe surse, am aflat că decizia de schimbare a a fost de fapt, o reacție a PNL-ului față de refuzul aleșilor PSD de a vota, la prima strigare, bugetul local al orașului Cugir. Buget, care după completarea dosarelor cu materialele solicitate de social-democrați, a fost votat în unanimitate.
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba
Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]
Șase străzi dintr-un sat din Alba modernizate printr-o investiție de peste 3 milioane de lei: A fost semnat contractul de lucrări
Șase străzi dintr-un sat din Alba modernizate printr-o investiție de peste 3 milioane de lei Primarul comunei Galda de Jos, Ioan Neag, a semnat, luni, 16 martie 2026 contractul de execuție a lucrărilor la obiectivul de investiții „Modernizare infrastructură rutieră în satul Benic”. Valoarea totală a contractului este de peste 3,1 milioane de lei. Prin […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]