Ştirea zilei

AUR va depune o plângere penală împotriva lui Florin Roman: „Uzurpare de calităţi oficiale”

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR va depune o plângere penală împotriva lui Florin Roman: „Uzurpare de calităţi oficiale”

Parlamentarii AUR vor depune o plângere penală pe numele deputatului PNL Florin Roman „pentru uzurpare de calităţi oficiale”, a anunţat joi liderul deputaţilor Alianţei, George Simion.

Petrecerea Divorțaților

„Domnul Roman o să aibă plângere penală din partea noastră pentru uzurpare de calităţi oficiale. Nu era normal să intervină chestorul Camerei Deputaţilor să-l îndepărteze de pe acel scaun, pentru că el trebuia să cedeze microfonul. Nu ne-am uitat pe pantalonii lui dacă avea lipici. (…) Am cerut preşedinţilor celor două Camere să întrunească plenul reunit marţi, este un prerogativ al lor, trebuie să respecte Constituţia. Această moţiune de cenzură trebuie votată la trei zile după ce a fost citită”, a declarat Simion, la Parlament.

Potrivit acestuia, „atât timp cât Constituţia va fi încălcată, reacţiile societăţii vor fi din ce în ce mai puternice”.

Întrebat cum comentează declaraţiile premierului conform cărora AUR s-a asociat cu USR PLUS, Simion a spus: „Îmi e milă de domnul Cîţu, se teme, este paranoic, începe să vină cu tot felul de scenarii elucubrante. Se pare că am înlocuit rolurile, domnul Cîţu e acum cu teoriile conspiraţiei”.

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a solicitat, joi, la începutul şedinţei plenului reunit, vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Roman, să-i permită preşedintelui Senatului, Anca Dragu, să conducă şedinţa.

„Avem două articole de Regulament. Dumneavoastră în momentul acesta conduceţi abuziv şedinţa. La articolul 15, lucrările şedinţelor comune ale celor două Camere sunt conduse prin rotaţie de preşedinţii acestora, în absenţa lor, de către vicepreşedinţi. Domnule Roman, vă rog să constataţi că suntem în afara articolului 15. Aveţi un preşedinte al Senatului la prezidiu, trebuie să conducă această şedinţă. Domnule Roman, sunteţi vicepreşedinte, nu mai faceţi un abuz, lăsaţi-o pe doamna Dragu să conducă şedinţa”, a afirmat Moşteanu.

Roman a închis şedinţa şi a plecat de la tribuna Parlamentului, la presiunea parlamentarilor USR PLUS şi AUR.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” nu necesită evaluare de mediu și urmează procedura […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului?

Ioana Oprean

Publicat

în

Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului? Plângerile penale vin, una după alta, ca ploile de toamnă peste Cetate. Le depun diverși, le citește toată lumea, le comentează toată lumea pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | O tânără din Alba, doctor în istorie, pasionată de creații handmade: Cum a ajuns de la educație muzeală, la pasiunea pentru obiectele create manual

Ioana Oprean

Publicat

în

O tânără din Alba, doctor în istorie, pasionată de creații handmade: Cum a ajuns de la educație muzeală, la pasiunea pentru obiectele create manual La 37 de ani, Camelia Hașa din Alba Iulia este un om care a adunat de-a lungul timpului experiențe din domenii diferite, dar care, în urmă cu aproape un an, a […]

Citește mai mult