Curier Județean

Au pus în pericol siguranța traficului rutier: Doi bărbați din Alba, prinși beți la volan și fără permis de conducere. Cea mai mare alcoolemie, 0.76 mg/l

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din județul Alba au fost depistați de către polițiști, în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice, fără să dețină permis de conducere. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din Blaj, prins cu o alcoolemie de 0,76 mg/l și un bărbat de 44 de ani, din Mihalț, cu o alcoolemie de 0,66 mg/l.

La data de 18 iulie 2021, în jurul orei 17.00, polițiștii din Blaj au depistat un tânăr de 20 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Livezii din municipiu, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

La data de 18 iulie 2021, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 5 Poliție Ruală Blaj au depistat un bărbat de 44 de ani, din comuna Mihalț, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 iulie 2026 | Cod portocaliu de furtuni în Alba: Averse torențiale, descărcări electrice și grindină. Localitățile vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

15 iulie 2026 | Cod portocaliu de furtuni în Alba: Averse torențiale, descărcări electrice și grindină. Localitățile vizate Meteorologii ANM au emis miercuri după-masa o avertizare now casting cod portocaliu de furtuni, valabilă în Alba, până la ora 17.00. Astfel, în intervalul orar 16:21 până la 17:00, vor fi local averse torențiale care vor acumula […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Reabilitarea Stației de Tratare a Apei Zlatna, aproape finalizată: În ce stadiu sunt lucrările

Ioana Oprean

Publicat

în

Reabilitarea Stației de Tratare a Apei Zlatna, aproape finalizată: În ce stadiu sunt lucrările Reabilitarea Stației de Tratare a Apei Zlatna este aproape finalizată, progresul fizic al lucrărilor executate depășind la această dată 95%. Pe lângă amenajarea terenului și reabilitarea clădirii, cu rețelele de utilități aferente, noua stație include o linie de tratare a apei […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 iulie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează miercuri, 15 iulie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult