Actualitate

ATENŢIE STUDENŢI! România va avea un program pentru detectarea PLAGIATELOR

Dragoş Suciu

Publicat

în

plagiatVeste proastă pentru toţi studenţi, masteranzi şi doctoranzi, dată chiar de Ministrul delegat pentru Învăţământul Superior şi pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, care a anunţat într-un interviu pentru gandul.info că România va avea în sfârşit un program pentru detectarea plagiatelor.

Petrecerea Divorțaților

 „Este un program parte a unui proiect finanţat prin programul operaţional de creştere a capacităţii administrative câştigat de Ministerul Educaţiei. Este şi un soft care să identifice eventualele încercări de plagiat. Noi trebuie să cream o bază de date cu lucrările existente. Există baze de date internaţionale care nu conţin foarte multe lucrări româneşti. Şi atunci trebuie să creăm o bază de date ca să avem cu ce compara. După această comparaţie poţi să ai un verdict pe care ţi-l dă calculatorul”, a spus Costoiu, care speră ca acesta să fie pus în aplicare chiar din toamnă.

Plagiatul înseamnă operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite Românii care au acumulat suficienți ani de cotizare pot ieși la pensie cu până la cinci ani înainte de vârsta standard, fără să piardă niciun leu din pensie. Facilitatea este prevăzută de articolul 56 […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii Societatea Română de Pneumologie avertizează asupra riscurilor reprezentate de Virusul Sincițial Respirator (VSR), în contextul apropierii sezonului infecțiilor respiratorii. Potrivit estimărilor, peste 5.500 de persoane vârstnice ajung anual în spitalele din România din cauza infecțiilor asociate acestui virus, în timp […]

Citește mai mult