Ateliere de vară la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2 Cugir
Elevii din clasele I-III de la Școala nr.2 din Cugior participă în această perioadă la ”Atelierele de vară”.
Sub îndrumarea doamnelor prof. înv. primar Matei M., Mărginean A., Mihu R. şi Nasta E., cei 40 de școlari au parte de o serie de activităţi cu tema ”Apa” în cadrul carora învăţa despre balta, lacul, marea, oceanul. Împreună cu dascălii implicați în eveniment, elevii încearcă să găsească răspunsuri la întrebări cum ar fi: ”de unde vine apa și cum o folosim”, ”ce este circuitul apei în natură”, ”cât de importantă este apa pentru noi și cum putem face să reducem consumul inutil al apei”.
Prin intermediul acestor activități se urmăresște lărgirea orizontului de cunoaștere și de aspirații ale elevilor, stimularea interesului lor pentru lumea înconjurătoare, precum și promovarea originalității, a inovației și a gândirii critice a elevilor.
Atelierele de vară fac parte dintr-un proiect derulat în parteneriat cu ISJ Alba şi Asociaţia Edu Caleidoscop, a cărui sponsor principal este ”Gold Corporation” Roşia Montană.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
