ASTĂZI | Târnosirea bisericii din parohia Reciu, propotopiatul Sebeș. A fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei
ASTĂZI | Târnosirea bisericii din parohia Reciu, propotopiatul Sebeș. A fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei
În Duminica a V-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Reciu, protopopiatul Sebeș. Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”. În continuare, Arhipăstorul nostru a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. La final, părintele paroh Ioan Burja a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, în semn de apreciere pentru activitatea pastorală și administrativă depusă în ogorul Bisericii.

Adresându-se celor prezenți, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „Iisus Hristos a venit să elibereze pe cei închiși și să vestească captivilor dezrobirea. El singur e în stare să distrugă demonicul din noi, cum a făcut atunci când a alungat diavolii din cei doi îndrăciți din ținutul Gadarenilor. El singur poate rupe lanțurile nevăzute cu care ne-am legat pe noi înșine. Este bine ca fiecare dintre noi să spună cu Psalmistul: «Doamne, scoate din temniță sufletul meu». Nu contează ce fel de închisoare ți-ai făcut și ce fel de înrobire ți-ai pricinuit. În Hristos există putere să biruim pasiunile înrobitoare și patimile ucigătoare care ne-au transformat în sclavi vrednici de jale și de plâns”.
După celebrarea Sfintei Liturghii, pentru slujirea rodnică și folositoare a Bisericii lui Hristos, domnul Ioan Oprean a primit din partea Ierarhului nostru Ordinul „Credință și Unire”. De asemenea, pentru vrednicia dovedită pilduitor în mărturisirea activă a dreptei credințe și în promovarea spiritualității ortodoxe și a identității noastre etnice, domnul Ioan Nedela a primit din partea Chiriarhului Alba Iuliei distincția „Diploma Sfinților Ierarhi Bălgrădeni”. Totodată, ostenitorii și binefăcătorii care au contribuit la înfrumusețarea bisericii parohiale au primit din partea Întâistătătorului Eparhiei noastre Diplome de aleasă cinstire.
Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din parohia Reciu a fost ridicată în perioada 2010-2016, planul edificiului fiind în stilul arhitectural bizantin, în formă de cruce cu un singur turn-clopotniță. În anul 2017, locașul de rugăciune a fost tencuit la interior, doi ani mai târziu fiind montat iconostasul sculptat în lemn de tei. Slujba de binecuvântare a noii biserici a fost săvârșită de către Părintele Arhiepiscop Irineu în data de 10 august 2019. Ulterior, interiorul edificiului eclezial a fost împodobit cu haina picturii în tehnica fresco, lucrarea fiind executată de către pictorul Valentin Baci, în perioada 2022-2024.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Accident rutier pe autostrada A10 Sebeș-Turda: BMW ,,șifonat” după ce ,,a jucat bowling” cu conurile de circulație de pe carosabil. Motivul, afară era ceață
Accident rutier pe autostrada A10 Sebeș-Turda: BMW ,,șifonat” după ce ,,a jucat bowling” cu conurile de circulație de pe carosabil. Motivul, afară era ceață Un accident rutier cu pagube materiale a avut loc sâmbătă dimineața, în jurul orei 8.00, pe autostrada A10 Sebeș-Turda. Incidentul a avut loc la primele ore ale dimineții, pe autostrada A10 […]
19-20 septembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
19-20 septembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 19-20 septembrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut […]
19 septembrie 2026 | Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. Localitățile vizate
19 septembrie 2026 | Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. Localitățile vizate Meteorologii ANM au emis sâmbătă dimineața o atenționare cod galben de ceață, valabilă în mai multe localități din Alba. Se vor semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și […]