ASTĂZI: „Alba se ridică în picioare pentru asistența socială” – Eveniment de promovare a profesiei de asistent social, la sediul DGASPC Alba
Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba (DGASPC), instituție aflată sub jurisdicția Consiliului Județean, organizează luni, 04 iunie 2018, un eveniment din seria celor dedicate promovării profesiei de asistent social, numit „Alba se ridică în picioare pentru asistența socială”. Manifestarea are loc începând cu ora 11.00, la sediul DGASPC Alba, situat în Bdul 1 Decembrie 1918, nr. 68.
CNASR a declanșat o amplă campanie națională de promovare și valorizare a profesiei de asistent social intitulată în mod metaforic „România se ridică în picioare pentru asistența socială”. În fiecare județ al țării sunt organizate evenimente la care participă asistenți sociali, oficialități, jurnaliști, societatea civilă, universitari, studenți, prieteni și susținători ai profesiei de asistent social.
Scopul acestui periplu național este acela de a reda asistenților sociali, demnitatea pe care această nobilă profesie o merită și a reînvia spiritul de breaslă în rândul unei comunități profesionale speciale. Până în acest moment au fost parcurse 26 de județe.
La eveniment vor fi prezenți atât președintele CNASR, Doru Buzducea, vicepreședinții Cristian Roșu și Ioan Durnescu, cât și Diana Cristea – secretar executiv CNASR.
„În anul Centenarului Marii Uniri, CNASR se pregătește de o nouă descindere, de data aceasta în Țara Moților, la Alba Iulia, acolo unde se desăvârșește istoria, acolo de unde și noi vom lasa Declarația Asistenților Sociali din România. Ne bucurăm că și județul Alba, ținutul cu o istorie zbuciumată, martirică, dar glorioasă, se alătură campaniei noastre de promovare și valorizare a profesiei de asistent social. Mulțumim domnului profesor Sorin Chirilă – directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și doamnei Ana Maria Borteș – președinta filialei locale a CNASR, pentru organizarea și coordonarea întregului eveniment”, a declarat Doru Buzducea, președintele CNASR și decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității București.
Persoană de contact: Doru Buzducea – 0722255761
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba
Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]
Foto | Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia
Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia Recent, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor incluse în proiectul „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”, derulat de SC Apa CTTA SA Alba și cofinanțat din Fondul […]
Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente”
Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente” Poliția Alba a transmis un mesaj, printr-o postare pe Facebook, pentru copii înaintea Halloween-ului 2026. Instituția transmite că, pentru ca distracția de Halloween să se desfășoare în siguranță, copiii trebuie să fie atenți la costumele și […]
