Actualitate

Asociaţia Pro Tinereţe – cea mai activă asociaţie de tineret din judeţul Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vineri, 22 iunie a.c., la Alba Mall a avut loc Gala Activităţilor Extraşcolare pentru tinerii din judeţul Alba, care s-au făcut remarcaţi în activităţi de voluntariat, artă, politici de tineret şi participare civică în anul şcolar 2011-2012. Evenimentul, primul de acest gen în judeţul nostru, a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Consiliul Judeţean al Elevilor Alba. În cadrul galei au fost nominalizaţi şi premiaţi tineri şi organizaţii pe mai multe categorii, după cum urmează: cel mai activ voluntar 2011-2012 – Alexandra Pavelean, cel mai activ tânăr artist 2011- 2012 – Diana Mureşan, cel mai activ Consiliu Şcolar al Elevilor din judeţ în anul şcolar 2011-2012 – Colegiul Naţional „David Prodan” din Cugir, cel mai bun proiect de tineret din 2012 – Alba InfoDesk şi cea mai activă asociaţie de tineret din Alba în anul 2012 – Asociaţia Pro Tinereţe.
De reţinut este faptul că, evaluându-se de către şapte experţi în domeniul politicilor de tineret, al artei, al voluntariatului şi al scrierii de proiecte, activităţile, proiectele derulate, numărul de voluntari implicaţi, asigurarea egalităţii de şanse, premiile, distincţiile, afilierile şi parteneriatele încheiate, organizarea de cursuri de formare, întâlniri, conferinţe şi seminarii în perioada iunie 2011- iunie 2012, a mai multor aplicanţi, Asociaţia Pro Tinereţe a obţinut locul I. De altfel, e mai mult decât evident că Pro Tinereţe, coordonată de neobositul părinte Florin Croitoru, a marcat în ultimii ani peisajul judeţului nostru, afirmându-se printr-o bogată activitate de tineret, apreciată ca atare şi la acest eveniment. Înfiinţată în anul 2008 de către Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba şi Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în vederea generării unei mişcări de tineret în judeţul nostru, Asociaţia Pro Tinereţe are la activ numeroase întâlniri cu tinerii la nivelul municipiilor din judeţele Alba şi Mureş, 14-15 tabere de tineret în fiecare vară, înfiinţarea unui Centru Judeţean de Voluntariat, coordonarea anuală a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului în Alba Iulia, întâlniri anuale cu tinerii din Arhiepiscopia de Alba Iulia, organizarea cu regularitate a mai multor seminarii, cursuri de formare, conferinţe, campanii de împădurire, de ecologizare şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos în rândul tinerilor etc.
Premiile pentru câştigători, la manifestarea de vineri, au fost oferite de Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Municipiului Alba Iulia, prin conducătorii celor două instituţii: preşedintele Ion Dumitrel şi primarul Mircea Hava. Felicitări Pro Tinereţe! Felicitări câştigătorilor acestei Gale! Suntem mândri de voi! (I.H.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]

Citește mai mult