Arde Pecica, înaintea jocului decisiv, dintre Progresul Pecica şi Performanţa Ighiu, pentru promovarea în Liga a 3-a!
Golul lui Fabian din penultimul minut al manșei întâi al barajului de promovare în Liga a 3-a a înclinat balanța în favoarea Progresului Pecica în „duelul” cu Performanța Ighiu, care însă speră să dea lovitura în Arad.
Dacă la Ighiu, la manşa tur, au asistat în jur de 1400 de spectatori (costul unui bilet de intrare fiind 5 lei), la Pecica se anunţă iadul pentru elevii lui Himcinschi. Organizatorii permit accesul gratuit şi se anunţă o asistenţă record.
Conform siteului sportarad.ro, la 1-1, campioana județului Arad are și varianta unui rezultat „alb”, însă Mihai Petcuț spune că nu pornește cu acest gând. „Nu suntem echipa care să se apere, nu știm juca la 0-0. Ca și în fiecare meci de până acum vom juca pe atac, vom face tot posibilul să câștigăm, în așa fel încât să nu avem emoții pe final, să tranșăm clar soarta acestei promovări. Așteptăm mulți spectatori la Pecica sâmbătă, scorul din tur lasă deschisă lupta, menține suspansul și vor veni mulți să vadă deznodământul acestui duel. Sperăm să facem un meci bun, să fim motivați și să culegem roadele unui an de zile de muncă”, a punctat antrenorul Progresului, pentru site-ul mai sus amintit.
Petcuț nu poate confirma „unsprezecele” de la Ighiu, pentru simplul fapt că Viorel Gabor este suspendat. Pentru un loc de titular în centrul defensivei, lângă Moise, se bat Șiclovan și Trif. Semne de întrebare mai sunt și în dreptul mijlocașului stânga. Covaci a intrat foarte bine în joc în județul Alba, însă o titularizare a sa înseamnă trecerea pe bancă a unuia dintre „greii” Riviș, Arsene, Fritea sau Dobricean. Cert este că: „Sitemul de joc 4-5-1 nu-l vom schimba. Am evoluat în această formulă tot sezonul, nu vom schimba acum. De asemenea, vom juca pe un teren bun, spre deosebire cel de la Ighiu, îmbibat cu apă. Am mare încredere în băieți, știu și ei că mai e de muncit, de alergat, până să deschidem șampania”.
Intrarea la partida de sâmbătă, de la ora 17,30, este liberă, anunțându-se o audiență record pentru ultimii ani pe arena din Pecica.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei
SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei, echipă ce a egalat în minutul 89 Citește și: SuperLiga Alba: Industria Galda, Școala de Fotbal Valea Frumoasei și CSM Sebeș […]
Volei Alba Blaj, victorie și eșec, cu Mladost Zagreb, în primele amicale, disputate în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj a disputat primul joc de pregătire, în fața fanilor, învingând, scor 3-1, vicecampioana Croației, HAOK Mladost Zagreb. Citește și: Cu cine va juca vicecampioana Volei Alba Blaj în prima etapă a noii ediții de campionat și […]
Video: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte”
Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte” Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia, un derby „de Alba” care și-a onorat statutul, cu un final nebun, în care „roș-albaștrii” au egalat în […]