Opinii - Comentarii

Aproape săptămânal, în Alba are loc o sinucidere. Iulie şi august, lunile preferate de români pentru a încheia socotelile cu viaţa

Bogdan Presecan

Publicat

în

În lunile iulie şi august a fost înregistrat în România cel mai mare număr de sinucideri, arată un raport pe 2011 al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Aproape opt sinucideri pe zi s-au produs în 2011 la nivel naţional şi aproape săptămânal o persoană din judeţul Alba şi-a pus capăt zilelor.

Media înregistrată la nivelul judeţului nostru de 12,99 % se situează puţin sub media pe ţară, care este de 13,46 sinucideri/100.000 locuitori/an.

Judeţele cu o incidenţă mare sunt Harghita (31,21 de cazuri la suta de mii de locuitori), Ilfov (29,09), Satu Mare şi Covasna (peste 25 de cazuri la suta de mii de locuitori). Sub media naţională se situează, din acest punct de vedere, judeţele Maramureş (8,8), Cluj (9,7), Bucureşti (10,97) sau Alba (12,99), se mai arată în acelaşi raport.

Bărbaţii sinucigaşi, de patru ori mai mulţi decât femeile

Mai slabi de înger după unii, sau mai curajoşi după alţii, bărbaţii conduc detaşat în ceea ce priveşte sinuciderile. O constatare clasică şi valabilă pe toate meridianele o reprezintă preponderenţa sinuciderilor în rândul reprezentanţilor sexului masculin – 81% din cazuri.

Criminaliştii şi medicii legişti au explicat că datele în privinţa modului în care se sinucid românii sunt asemănătoare în fiecare an. În fiecare an, circa 3.000 de români, echivalentul unei comune medii dispare prin sinucidere. Cei mai mulţi dintre cei care îşi încheie socotelile cu viaţa aleg ştreangul. Doar unu la sută dintre sinucigaşii români aleg să se împuşte.

Cum spuneam, cea mai folosită metodă de sinucidere în rândul românilor este spânzurarea (79 la sută din cazuri), urmată la mare distanţă de intoxicaţia voluntară (7 la sută) şi precipitarea (5 la sută). Interesant este faptul că, faţă de 2010, în anul 2011 numărul sinuciderilor a fost mai mic. În cursul anului precedent, la nivelul întregii ţări au fost înregistrate 2784 cazuri, reprezentând o scădere moderată faţă de cifra înregistrată în 2010 (3050 cazuri).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Ce parfumuri a purtat Regina Maria: Făcea reclamă la Mon Boudoir în 1922, dar ar fi preferat unul de violete indiene, primit de la un Maharajah. Legenda parfumului care persistă pe holurile de la Pelișor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce parfumuri a purtat Regina Maria: Făcea reclamă la Mon Boudoir în 1922, dar ar fi preferat unul de violete indiene, primit de la un Maharajah. Legenda parfumului care persistă pe holurile de la Pelișor Regina Maria apărea, în anul 1922, în reclama casei franceze Houbigant pentru Mon Boudoir, devenind una dintre primele figuri regale […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Paștele din 2027 vine cu o diferență uriașă între ortodocși și catolici. Când este Învierea Domnului

Unirea Ziarul

Publicat

în

Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai Data Paștelui se schimbă de […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea Ciocolata are, în calendarul internațional al zilelor dedicate alimentelor, mai multe date de sărbătoare. Una dintre ele este 13 septembrie, desemnată în unele calendare drept Ziua Internațională a Ciocolatei. Data este asociată atât cu istoria industriei ciocolatei, cât și […]

Citește mai mult