Aproape jumătate din gospodăriile din țară se încălzesc cu lemne, în timp ce Uniunea Europeană elimină combustibilii fosili
În timp ce Uniunea Europeană face demersurile pentru a elimina combustibilii fosili, în România, mare parte a populației folosește lemnul pentru încălzire.
Aproximativ jumătate din gospodăriile din România, aproape trei milioane și jumătate se încălzesc cu lemne de foc. În mediul rural sunt peste 80% astfel de locuințe, adică 2.700.000 de locuințe încălzite cu lemn, conform datelor Institutului Național de Statistică. În fiecare an, înainte de sezonul rece prețurile cresc, dar în lipsa unei alte surse de încălzire oamenii caută această resursă.
În județul Vrancea, Direcția Silvică anunță că are suficient material lemnos a asigura încălzirea acestor locuințe pentru întregul sezon de iarnă.
Cele mai multe gospodării din mediul rural, dar și un procent semnificativ din zona urbană folosesc lemnul pentru încălzirea locuințelor și pentru prepararea apei calde, indiferent dacă e vorba de sobe sau de centrale pe lemn.
Pentru că prețul lemnului pe piața liberă crește odată cu apropierea sezonului rece, iar pentru anumite familii aceasta este și o problemă socială, Direcția Silvică Vrancea a anunțat că dispune de suficiente cantități de lemn pentru populație.
Victor Dumitru, directorul Direcției Silvice Vrancea: Direcția Silvică Vrancea oferă spre vânzare, în special lemnul de foc. În funcție de specie și locul de livrare are prețuri cuprinse între 55 de lei pe metrul cub până la 291 de lei pe metrul cub. Noi avem două depozite finale de material lemnos în care transportăm și vindem materialul lemnos, respectiv pe raza Ocolului Silvic Focșani, în orașul Odobești, și în localitatea Dumitrești, pe raza Ocolului Silvic Dumitrești. Direcția Silvică Vrancea dispune de mijloacele de transport și contra cost asigurăm și transportul materialului lemnos către persoanele fizice interesate.
Legat de utilizarea sobelor, în mod special, pompierii fac un apel către populație se efectueze curățarea acestora și a coșurilor de evacuare a fumului pentru a preîntâmpina orice eveniment neplăcut în sezonul rece, scrie Rador.
Trebuie menționat că astfel de apeluri se fac în fiecare an, Cu toate astea, statisticile înregistrează în fiecare iarnă noi și noi decese. Din neglijență sau pur și simplu pentru că nu au bani, oamenii amănă să angajeze un profesionist care să le curețe sobele și coșurile cu fum.
Sursa: evz
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Accident pe DN 74: Autoturism răsturnat în râu la Bucium Cerbu Secția de pompieri Câmpeni a fost solicitată să intervină pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs in loc. Bucium Cerbu DN74. În accident a fost implicat 1 autoturism rasturnat in rau, fara persoane incarcerate. „Ca urmare a accidentului, o persoană a fost […]
Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet
Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet În calendarul ortodox, Înălțarea Sfintei Cruci se prăznuiește în fiecare an pe 14 septembrie și este unul dintre cele mai importante praznice împărătești. Sărbătoarea amintește în primul rând de aflarea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă […]
20 septembrie 2026 | „Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul
„Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul Duminică, 20 septembrie 2026, începând cu ora 10:00, Piața Mare din Blaj devine locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc, în cadrul celei de-a XXVII-a ediții a proiectului „Bogățiile […]