Aproape 100 de cadre medicale din Alba, instruite de Crucea Roșie Română Filiala Alba în acordarea primului ajutor
Aproape 100 de cadre medicale din Alba, instruite de Crucea Roșie Română Filiala Alba în acordarea primului ajutor
Crucea Roșie Română Filiala Alba a instruit în acordarea primului ajutor aproape 100 de cadre medicale din întreg județul.
Citește și: Cazurile de gripă și pneumonie, în CREȘTERE, infecțiile căilor respiratorii, în scădere, în județul Alba. Câți pacienți sunt internați la spital
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100 de cadre medicale, care își desfășoară activitatea în instituții publice, centre de îngrijire sau în clinici medicale.
Astfel, au fost instruiți în acordarea primului ajutor asistenți medicali comunitari, care își desfășoară activitatea pe lângă primării din județul Alba, medici, asistenți medicali generaliști și personal de îngrijire.
Cursurile sunt organizate în baza Legii 139/1995, fiind recunoscute la nivel european, și oferă absolvenților competențele necesare de a interveni și a asigura primul ajutor pentru salvarea vieții până la sosirea ambulanței sau a echipajelor medicale specializate. Aceste cursuri se adaugă celor realizate de Crucea Roșie Română pentru numeroase instituții și companii din județul Alba, dar și cursurilor organizate pentru elevii din unități de învățământ sau pentru orice persoană interesată să învețe să acorde primul ajutor.
„Cursul de prim ajutor este extrem de important și, într-o situație de urgență, înclină balanța între viață și moarte. Pentru cei care lucrează cu vârstnici, copii sau alte persoane vulnerabile, un curs de prim ajutor este cu atât mai important pentru că oferă competențele necesare ca să se poată interveni în situații de urgență. Absolvenții cursului de prim ajutor dobândesc, după 12 ore de instruire, competențe esențiale pentru salvarea vieții până la sosirea echipajelor medicale specializate”, a spus Adrian Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.
Crucea Roșie Română este cel mai mare și cel mai important furnizor de cursuri de prim ajutor din țară. În județul Alba, Crucea Roșie organizează astfel de cursuri pentru primării și instituții publice, pentru companii, pentru unități de învățământ, dar și pentru persoane fizice. Cursurile sunt furnizate de cadre medicale cu pregătire și experiență în domeniul acordării primului ajutor.
Cursul de prim ajutor se finalizează cu un examen, în urma căruia se eliberează un certificat de absolvire, care atestă că persoana este instruită să acorde primul ajutor. Durata unui curs este de 12 ore, iar programa de curs este standardizată la nivel național și armonizată în conformitate cu recomandările Consiliului European de Resuscitare și ale Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Expoziția „Alba Iulia – piatră cu piatră, calea spre prezent”, la Colegiul Militar „Mihai Viteazul”: Imaginile ilustrează etape importante ale transformării orașului
FOTO | Expoziția „Alba Iulia – piatră cu piatră, calea spre prezent”, la Colegiul Militar „Mihai Viteazul”: Imaginile ilustrează etape importante ale transformării orașului Cu ocazia Zilei Naționale a României, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a fost vernisată expoziția de fotografii intitulată „Alba Iulia – piatră cu piatră, calea spre prezent”. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 3 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 4 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 2 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
11 decembrie – Ziua internațională a munților
-
Sportacum 4 zile
ACSM Codlea – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1) | Dublă Bura, „roș-albaștrii” au spart gheața în deplasare