APM Alba | Raport de activitate al Agenției pentru anul 2024: Câte autorizații au fost emise pentru proiecte de infrastructură, parcuri fotovoltaice și dezvoltare imobiliară
APM Alba | Raport de activitate al Agenției pentru anul 2024: Câte autorizații au fost emise pentru proiecte de infrastructură, parcuri fotovoltaice și dezvoltare imobiliară
În anul 2024, activitatea Agenției pentru Protecția Mediului Alba s-a axat pe emiterea de autorizații pentru proiecte de infrastructură rutieră, construirea de parcuri fotovoltaice, dar și investiții în noi suprafețe de păduri și proiecte de dezvoltare imobiliară.
Laboratoarele din cadrul A.P.M. Alba au monitorizat pe parcursul întregului an calitatea aerului. Au mai fost emise și autorizații de recoltare/ capturare/ achiziție/ comercializare plante și animale din flora și fauna sălbatice.
Citește și: Blaj: Construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de peste 117 hectare și centrală electrică fotovoltaică. Proiectul a primit acordul din partea APM Alba
AVIZE, ACORDURI, AUTORIZAȚII
S-a urmărit permanent optimizarea actvităţilor privind emiterea actelor de reglementare, aplicarea procedurilor specifice şi a legislaţiei de mediu în vigoare.
Activitatea în domeniul avize, acorduri, autorizaţii/autorizații integrate de mediu, în perioada ianuarie – decembrie 2024, s-a materializat prin emiterea următoarelor acte de reglementare:
16 acorduri de mediu, 198 decizii etapa de incadrare, 8 avize de mediu, 84 decizii de adoptare fără aviz de mediu, 141 autorizații de mediu, 53 revizuiri de autorizații, 2 autorizații integrate de mediu revizuite, 21 avize de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu. De asemenea, au fost elaborate 1066 clasarea notificării și au fost aplicate 695 vize anuale. Totodată, au avut loc 21 de dezbateri publice, 48 ședințe ale Comisie de Analiză Tehnică și 48 ședințe ale Comitetului Special Costituit.
Actele de reglementare emise pentru proiecte au fost în special: proiecte promovate de UAT-uri din județul Alba respectiv, proiecte de infrastructură însemnând modernizări de drumuri, reabilitări de poduri, reabilitări și extinderi rețele de alimentare cu apă și rețele de canalizare, înființare rețele de gaze naturale.
Alte tipuri de proiecte au vizat construire parcuri fotovoltaice, investiții în noi suprafețe de păduri, proiecte de dezvoltare imobiliară, etc.
În județul Alba există o activitate economică complexă, astfel sunt inventariate 25 obiective (instalaţii) industriale încadrate pe Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale – anexa 1 (instalații IPPC), 20 operatorii care utilizează solvenți organici – (COV solvenţi). În Registrul E-PRTR, la nivelul anului 2024, se înscriu – 21 de instalații pentru emisiile din instalații.
Amplasamentele încadrate pe Legea nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase (SEVESO): 5 amplasamente SEVESO din care, 2 de nivel superior și 3 de nivel inferior. Nu au fost înregistrate accidente majore. Obiectivele sunt autorizate să funcţioneze din punct de vedere al protecţiei mediului şi deţin Raport de securitate /Politica de prevenire a accidentelor majore.
MONITORIZARE ȘI LABORATOARE
În anul 2024 activitațile specifice laboratoarelor din cadrul A.P.M. Alba privind Monitorizarea calităţii aerului s-au concretizat în următoarele rezultate:
Indicatorii monitorizaţi în cele 4 stații automate din judeţul Alba și reglementaţi de Legea 104/2011 – privind calitatea aerului înconjurator sunt: SO2, NOx, CO, O3, PM10, PM2.5, COV, Pb, Cd, Ni, As. În cursul anului 2024 echipamentele din stațiile AB1, AB2 și AB3 s-au aflat în revizie generală astfel încât a rezultat o captură de date redusă. Pentru indicatorii monitorizaţi prin stațiile AB1, AB2 și AB3, conform Legii nr. 104/2011, nu s-au înregistrat depăşiri ale pragului de informare/alertă.
Au fost efectuate 727 determinarea pentru PM10 prin metoda gravimetrică, probe prelevate la staţiile AB1, AB2, AB3 şi AB4, și un număr de 268 determinări pentru PM2,5.
La indicatorului PM 10 s-au înregistrat depășiri ale valorii limită zilnice de 50 μg/mc determinat gravimetric, astfel: la stația AB2 – Sebes – 17 depășiri și la stația AB4 – Sebeș – 11 depășiri.
Au fost determiați 360 indicatori cu analizorul mobil – în puncte relevante din județ, în special în municipiul Sebeș. Au fost măsurați poluanții: formaldehidă, benzen, metanol, monoxid de carbon, amoniac, dioxid de azot și dioxid de sulf. Valorile concentrațiilor poluanților măsurați s-au încadrat în limitele prevăzute de Anexa 3 a Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător și STAS 12574 – Aer din zonele protejate – Condiții de calitate.
Pentru evaluarea calităţii aerului înconjurător din zona platformei industriale a Municipiului Sebeş pentru indicatorul formaldehidă, imisii, s-au efectuat în perioada analizată un număr de 244 determinări pentru probe prelevate dintr-un punct învecinat cu platforma industrială. Nu s-au înregistrat depăşiri ale concentrației maxime admisibile, conform STAS 12574.
Zilnic a fost întocmit Buletinul pentru informarea publicului cu privire la calitatea aerului în județul Alba și s-a publicat pe site-ul agenției.
Pentru probe provenite din precipitațiile s-au determinat un număr de 195 indicatori.
S-au efectuat 28 măsurători de zgomot – pentru monitorizare, la solicitarea operatorilor economici și la sesizări. Nivelul de zgomot determinat s-a încadrat în limitele admisibile de zgomot exterior conform SR 10009.
Laboratorul de radioactivitate a mediului a efectuat analize beta global ale probelor de aer, depuneri şi precipitaţii, apă de suprafaţă, sol şi vegetaţie. De asemenea, au fost prelevate probe de apă de suprafaţă, sol, vegetaţie, aluviuni de pe traseele cursurilor de apă din zonele miniere ale judeţului, pentru Programul Special. Toate măsurătorile efectuate au relevat încadrarea în fondul natural de radiaţii.
Au fost elaborate și Rapoarte lunare privind calitatea mediului la nivelul judeţului Alba, Raportul anual precum și alte rapoarte și informări specifice domeniului de activitate.
BIODIVERSITATE
-au fost emise 66 autorizații recoltare/ capturare/ achiziție/ comercializare plante și animale din flora și fauna sălbatice, conform Ordinului MDD nr. 410/ 2008.
-au fost emise 36 avize pentru tăiere arbori.
-s-a răspuns la 156 solicitări de informaţii legate de biodiversitate.
-s-au solicitat 117 completări la documentațiile depuse pentru emiterea actelor de reglementare.
-s-au emis, până la sfârșitul lunii noiembrie, 433 puncte de vedere privind localizarea în arii naturale protejate a amplasamentelor din documentațiile de planuri/ proiecte.
-s-au întocmit 147 liste de control în baza memoriilor de prezentare, respectiv a studiilor de evaluare adecvată întocmite conform OM 1682/ 2023.
-în conformitate cu HG nr. 3/ 2023, s-a participat în cadrul a 180 de comisii întrunite pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse animalelor domestice, respectiv culturilor agricole de către speciile prevăzute în anexa nr. 2 la Legea 407/ 2006 și s-au întocmit 180 Procese verbale. Astfel, 88 de pagube au fost provocate de urs, iar 92 de pagube au fost provocate de către lup. În baza dosarelor de pagubă, s-au întocmit 180 Rapoarte de evaluare, respective 180 Decizii de aprobare a răspunderii civile şi de acordare sau de neacordare a despăgubirilor. Răspunderea civilă îi revine MMAP în cazul a 176 de despăgubiri, suma totală acordată fiind de 1093114,29 lei, dintre care au fost plătiți 882947,29 lei. Săptămânal au fost întocmite raportări către colegii din cadrul Compartimentului BFARU al APM Alba și către ANPM.
-au fost introduse în aplicaţia Sistem Integrat de Mediu – Conservarea Naturii, respectiv în aplicația MMAP privind intervențiile la urs, următoarele documente: toate autorizațiile emise, rapoartele de derogare, evaluarea carnivorelor mari, declarațiile privind capturile/ uciderile accidentale, au fost înregistrate speciile CITES, precum și rapoartele de eveniment.
GESTIUNEA DEȘEURILOR, SUBSTANŢELOR CHIMICE PERICULOASE
În anul 2024 s-a elaborat Raportul de Monitorizare pentru Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor al județului Alba care reprezintă instrumentul de planificare strategică a gestiunii deșeurilor la nivel județean, urmărindu-se gradul de implemenatre al măsurilor și obiectivelor.
În anul 2024, au fost colectate datele de la toți agenții economici din județul Alba, autorizați din punct de vedere al mediului, pentru actualizarea Bazei Naţionale de Date în Aplicația Sistem Integrat de Mediu pentru :
– Statistica deşeurilor SIM-SD pentru anul 2023
– Ambalaje și deșeuri de ambalaje pentru anul 2022 și în curs de validare 2023
– Deseuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) pentru anul 2022
– Vehicule scoase din uz (VSU) pentru anul 2023
– Uleiuri uzate pentru anul 2023
– Echipamente cu conținut PCB/PCT pentru anul 2023
– Chimicale SIM-SCP.
Anual se raportează datele privind introducerea pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor, respectiv datele referitoare la colectarea, tratarea, reciclarea şi eliminarea deşeurilor de baterii şi acumulatori.
Se colectează și monitorizează lunar fluxurile speciale de deșeuri care sunt reglementate în legislația specifică.
Au fost aprobate Formularele de transport pentru deșeurile periculoase conform HG 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul Romaniei;
Se colectează anual datele pentru întocmirea Inventarului Național al Emisiilor Gazelor cu Efect de Seră.
Raportari privind Directiva 904/2019 SUP privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului.
Conform prevederilor legislative privind depozitarea deșeurilor se monitorizează anual toate depozitele neconforme închise, iar pentru depozitele conforme în funcțiune se urmărește reducerea cantității depozitate de deșeuri municipale, obligativitatea tratării lor înainte de depozitare și interzicerea la depozitare a deșeurilor municipale colectate separat.
S-a participat la informarea și diseminarea informațiilor despre gestionarea corectă a deșeurilor în unitățile de învățămant din județ, în cadrul activităților desfășurate în Săptămana Verde.
SOL – SUBSOL
S-a transmis către toate UAT-urile din județ solicitarea pentru identificarea siturilor potențial contaminate sau contaminate în conformitate cu prevederile Legii nr. 74/2019 privind gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate;
S-au inventariat siturile potential contaminate conf Legii nr. 74/2019 pentru județul Alba;
S-a transmis către ANPM Inventarul siturilor potențial contaminate conf. Legii nr. 74/2019.
PETIȚII ȘI INFORMAȚII PUBLICE
În anul 2024, Agenția pentru Protecția Mediului Alba a soluționat un număr de 38 petiții primite din partea persoanelor fizice sau juridice, conform Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002. Principalele probleme sesizate au fost: reglementarea unor proiecte sau activități din punct de vedere al protecției mediului, poluarea aerului, zgomotul, deșeuri depozitate ilegal, discomfort de la ferme de animale, factori poluanți olfactivi.
Conform Legii nr. 544/2001 privind accesul publicului la informația de interes public și HG 878/2005 privind accesul publicului la informaţiile privind mediul, în anul 2024, au fost înregistrate 50 de solicitări de informaţii de la persoane fizice sau juridice. Principalele informații solicitate au fost: documentații depuse pentru solicitarea de acte de reglementare, date privind calitatea aerului, operatori economici autorizați pentru colectare/soortare/reciclare deșeuri, avize emise pentru taieri de arbori, etc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Primăria Sebeș continuă în anul 2025 modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public pe zeci de străzi din Sebeș, Lancrăm și Răhău
Primăria Sebeș continuă în anul 2025 modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public pe zeci de străzi din Sebeș, Lancrăm și Răhău Primăria Municipiului Sebeș continuă demersul de dezvoltare și eficientizare a sistemului de iluminat public, depunând la Administrația Fondului pentru Mediu un proiect al cărui scop este și îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Actualitateacum o zi
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Actualitateacum 4 zile
La ce distanță față de terenul vecinilor poți planta un copac: Când și ce poți planta pe limita proprietătii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră
-
Actualitateacum 2 zile
MESAJE SMS de Anul Nou haioase. Urări și Felicitări amuzante pe care le puteți transmite la trecerea dintre ani
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Sfântul Vasile 2025. SMS-uri, URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc ziua numelui