Apel către autoritățile de mediu din Alba. ”Sănătatea oamenilor din Sebeș nu se poate măsura în niciun fel, nu este negociabilă”
Apel către autoritățile de mediu din Alba. ”Sănătatea oamenilor din Sebeș nu se poate măsura în niciun fel, nu este negociabilă”
Am solicitat celor de la Agenția pentru Protecția Mediului din Alba să vină și să lămurească câteva chestiuni esențiale pentru poluarea din municipiul Sebeș, poluare generată de o anumită entitate economică. APM trebuie să clarifice care sunt parametrii avuți în vedere pentru eliberarea autorizației de mediu pentru societatea în cauză.
Asta în condițiile în care studiul depus de firma solicitantă conține date până în anul 2017, deși astăzi instalațiile care produc noxe cu impact asupra sănătății populației sunt diferite. Fapt pentru care solicităm actualizarea studiului cu datele aferente anului 2018 și anului 2019.
Deși în cadrul evenimentului de consultare a populației din Sebeș agentul economic în cauză a susținut scăderea poluanților relevanți, potrivit măsurătorilor efectuate la instalația de producere rășini pulbere valoarea formaldehidei în primul trimestru din 2019 s-a dublat față de aceeași perioadă a anului 2018. Valori pe care APM trebuie să le lămurească.
Sănătatea oamenilor din Sebeș nu se poate măsura în niciun fel, nu este negociabilă, așa că autoritățile de mediu din Alba trebuie să se pronunțe imediat.
Radu Cristian, consilier local Sebeș
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
