Anul școlar 2026-2027: Ministerul propune modificări în structura anului școlar
Anul școlar 2026-2027: Ministerul propune modificări în structura anului școlar
Un proiect impus de Minister, lansat în dezbatere menționează că anul școlar 2026-2027 ar urma să înceapă în 7 septembrie și să se încheie în 18 iunie.
Cursurile anului școlar 2026 – 2027 urmează să înceapă în 7 septembrie 2026 și se încheie în 18 iunie 2027. Pentru clasa a VIII-a cursurile se încheie în 11 iunie 2027, iar pentru clasa a XII-a în 4 iunie 2027.

Principala modificare, față de structura anilor școlari anteriori, vizează reducerea săptămânilor între care se poate decide pentru vacanța la decizia inspectoratelor școlare la două, față de trei până acum.
„Propunerea are drept fundament faptul că în anii anteriori, la nivel național, s-a optat preponderent pentru două intervale (săptămâni) dintre cele trei propuse (unul dintre intervale a fost constant opțiunea a maximum trei județe, restul optând pentru celelalte două intervale/săptămâni de vacanță). Prin urmare, săptămâna de vacanță la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București este propusă pentru perioada 22 februarie – 7 martie 2027”, se arată într-un comunicat al ministerului.
În ceea ce privește intervalul propus pentru cele două săptămâni de vacanță între care se poate opta (22 – 28 februarie/1 – 7 martie), propunerea este justificată de nevoia de a crea un echilibru în ceea ce privește numărul de săptămâni consecutive de cursuri.
În proiectarea structurii anului școlar 2026 – 2027 în această formă, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării s-a avut în vedere perioada de desfășurare a probelor de competențe din cadrul Bacalaureatului în ultimele două săptămâni de cursuri ale anului școlar 2026 – 2027.
De asemenea, reprezentanții ministerului susțin că au ținut seama și de desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 – 2027 și a probelor scrise ale examenului național de bacalaureat în următoarele două săptămâni după finalizarea cursurilor.
„În acest sens, precizăm că începerea anului școlar în data de 14 septembrie (față de 7 septembrie, propunerea actuală) ar implica încheierea cursurilor pe 25 iunie și, prin urmare, decalarea cu o săptămână a desfășurării examenelor naționale)”, arată Ministrul Educației.
Reprezentanții instituției susțin că simularea probelor scrise ale examenelor naționale (evaluarea națională și examenul național de bacalaureat) va avea loc în luna martie 2027.
Forma finală a structurii anului școlar 2026 – 2027 va fi aprobată în urma analizei feedbackului primit și după ședința Comisiei de Dialog Social (CDS).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor
Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]
Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu
Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu Premierul Luca Niculescu […]
Ce sporuri și venituri se iau în calcul la pensie în 2026: Ce trebuie să știe pensionarii despre recalculare
Ce sporuri și venituri se iau în calcul la pensie în 2026: Ce trebuie să știe pensionarii despre recalculare Sporul de vechime, sporul pentru munca de noapte, primele, plata orelor suplimentare și al 13-lea salariu se numără printre veniturile care pot fi luate în calcul la stabilirea sau recalcularea pensiei, în condițiile prevăzute de lege. […]
