Antrenorul aiudean Bogdan Andone a demisionat de la ASU Poli Timișoara!
Antrenorul aiudean Bogdan Andone (43 de ani) a demisionat de la cârma divizionarei secunde ASU Poli Timișoara, pe care o preluase la începutul acestui sezon. Decizia sa fusese luată încă de săptămâna trecută,
înaintea partidei cu Academica Clinceni, dar a fost pusă în practică miercuri. după negocierile purtate marți seara. Fost secund al lui Marius Șumudică la Astra Giurgiu, conjudețeanul nostru a pregătit campionatul trecut pe OIimpia Satu Mare, iar împreună cu el au părăsit gruparea “alb-violetă” colaboratorii săi Gabriel Vochin (secund), Mihai Ștețca (antrenor cu portarii) și Aurelian Băbuțan (team-manager).
ASU Poli Timișoara se clasează pe poziția a șaptea în ierarhia Ligii a 2-a, cu 37 de puncte (cu 11 victorii, patru remize și opt eșecuri), iar în 2018 a reușit numai o remiză (2-2 cu Academica Clinceni) în două întâlniri pe teren propriu. “A fost decizia mea, am avut discuții cu băieții, care au încercat să mă convingă să rămân, însă în cele din urmă, pe cale amiabilă, am rămas la prima mea hotărâre. E o decizie grea, dificilă, dar care, poate, e pentru binele echipei și pentru binele clubului pe viitor. Obiectivul acesta, de clasare a echipei în primele trei locuri, mi l-am impus eu. Noi, oamenii apropiați echipei și jucătorii am încercat să ne batem acolo, în față, dar probabil că încă nu eram pregătiți pentru această luptă. În același timp, sunt foarte mulțumit de munca depusă aici. Obiectivul inițial era clasarea în primele zece locuri, care apoi a devenit 1-8, iar în momentul de față suntem în grafic. Echipa joacă ofensiv, plăcut, un stil de joc apreciat de mulți din lumea fotbalului. Până la urmă, Dumnezeu le aranjează pe toate și mi-aș dori să revin peste câțiva ani la Timișoara pentru a antrena Politehnica în Liga !”, a spus Andone citat de site-ul Druckeria. O variantă de înlocuire ar fi Romulus Buia, recent adversar al Unirii Alba Iulia în Liga a 3-a, însă acesta este sub contract cu Fotbal Comuna Recea.
Sursa foto: pressalert.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Corona Brașov – Volei Alba Blaj 3-2, în Divizia A1 | Vicecampioana, 3 eșecuri consecutive și start ratat de stagiune
Corona Brașov – Volei Alba Blaj 3-2, în Divizia A1! Vicecampioana, 3 eșecuri consecutive și start ratat de stagiune Corona Brașov – Volei Alba Blaj, în Divizia A1, scor (25-19, 15-25, 17-25, 25-18, 15-11) Citește și: În „Alba Blaj” Arena, Volei Alba Blaj – Dinamo 0-3! Echipa din „Mica Romă”, eșec dureros în derby-ul rundei După […]
Mai puțin de 2 zile până la derby-ul CSU-CSM Unirea Alba Iulia. Marius Chindriș: „Totul constă în multă muncă și responsabilitate”
Mai puțin de 2 zile până la derby-ul CSU-CSM Unirea Alba Iulia. Marius Chindriș: „Totul constă în multă muncă și responsabilitate” CS Universitar din Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia se vor întâlni, vineri, 30 octombrie 2026, la Micești, într-un derby local și județean din Liga 3 de fotbal. „Nu cred că putem să […]
Foto: Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, la Romanian International Cup 2026 Sibiu | 13 albaiulieni, la ultimul concurs al anului
Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia au fost prezenți la Romanian International Cup 2026 Sibiu | 13 albaiulieni, la ultimul concurs al anului Clubul Enso Dojo Alba Iulia a concurat la Romanian International Cup 2026, importanta competiție care a avut parte de o prezență numeroasă, peste 606 de participanți din România, Polonia, Anglia, Turcia, Ucraina, Ungaria, […]
