Ştirea zilei

Angelica Mocan: Uniunea Social Liberală contribuie la eficientizarea sistemului judiciar

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Din nefericire, deficienţele din sistemul judiciar au ajuns să afecteze, în mod negativ, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor care ajung să aibă litigii pe rolul instanţelor de judecată. Cetăţenii care au ajuns, cu sau fără voia lor, să se judece, s-au confruntat cu o serie de situaţii neplăcute, care, prin natura şi amploarea lor, au dus la o scădere dramatică a încrederii în justiţie.
Prin programul său, USL pro­pune măsuri concrete pentru o justiţie corectă şi egală pentru toţi. Plecăm, cu bună-credinţă, de la ideea că actul de justiţie trebuie înfăptuit în mod independent, imparţial, cu profesionalism, în mod transparent şi cu promptitudine.
Propunem măsuri clare care vor avea efecte benefice concrete.
Eliminarea influenţei politice asupra sistemului judiciar.
Propunerea  USL priveşte formalizarea rolului preşedintelui României şi al ministrului Justiţiei în numirea în funcţie a judecătorilor. Cu alte cuvinte, aşa cum au susţinut, în mai multe declaraţii lideri ai USL, judecătorii şi procurorii ar urma să fie numiţi de CSM.
De asemenea,  se are în vedere schimbarea modului de alegere a judecătorilor din Curtea Consti­tuţională, care ar urma să provină din rândul judecătorilor de la ICCJ.
Desigur, aceste măsuri vor putea fi implementate doar prin schimbarea Constituţiei şi vor constitui garanţii de imparţialitate şi profesionalism  în ce priveşte statutul ma­gistraţilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va administra bugetul sistemului judiciar.
Se doreşte ca  profesioniştii din justiţie să nu poată fi influenţaţi prin politicile de alocare a resurselor publice. Există suport legislativ pentru această soluţie încă din anul 2005, dar nu a fost pusă niciodată în aplicare.
Aplicarea Strategiei naţionale anti-corupţie a Guvernului USL.
Politicile anti-corupţie vor viza şi problemele din domeniul justiţiei, al achiziţiilor publice, spitale şi şcoli, zonele care afectează cel mai mult viaţa românilor şi ignorate în ultimii ani.
Extinderea şi îmbunătăţirea sistemului de asistenţă judiciară din oficiu/gratuită, în paralel cu derularea unor ample campanii de informare a publicului larg cu privire la acest drept, mai ales în zonele defavorizate (rurale, depopulate) şi pentru categorii sociale marginalizate (persoane vârstnice, cu venituri mici etc.).
În prezent,  acest sistem prezintă multe deficienţe, ceea ce face ca foarte puţine persoane să beneficieze de asistenţă judiciară gratuită în litigiile civile. Formalismul excesiv şi lipsa unor campanii de informare fac ca ajutorul public judiciar să se acorde într-un număr foarte redus de cazuri. Situaţia trebuie schimbată pentru că mulţi cetăţeni sunt lipsiţi de mijloacele materiale care să le permită să suporte costurile unui proces.
Asigurarea răspunderii judecătorilor şi procurorilor în cazul abuzurilor şi încălcării flagrante a legii.
Având înalta misiune de aplicare a legii, magistraţii înşişi nu sunt deasupra ei. Un mecanism adecvat de asigurare a răspunderii magistraţilor, cu respectarea unor standarde europene în materie, trebuie să asigure, în mod echilibrat, o garanţie a ju­decării cauzelor cu profesionalism şi bună –credinţă, fără însă a se crea presiuni excesive care să afecteze imparţialitatea acestora.
Publicarea hotărârilor judecă­to­reşti pe internet.
Pentru a creşte transparenţa actului de justiţie, toate hotărârile judecătoreşti vor fi publicate pe internet, cu protejarea datelor cu carac­ter personal ale părţilor. În prezent, numărul hotărârilor care se publică pe internet este infim.
O astfel de măsură ar fi deosebit de benefică pentru justiţia­bili, care ar fi scutiţi astfel de procedurile anevoioase de obţinere a unor copii. Ar constitui totodată un mijloc facil de acces la practica judiciară a tuturor instanţelor naţionale.
Desigur că astfel de măsuri presupun  asigurarea unei politici de resurse umane şi logistici adecvate. Menţionăm aici, ca obiectiv prioritar, accesarea fondurilor structurale pentru îmbunătăţirea logisticii parchetelor şi tribunalelor, în paralel cu finalizarea în bune condiţii a Acordului de Împrumut cu Banca Mondială, pentru Programul privind Reforma Sistemului Judiciar.
Extinderea metodelor moder­ne de soluţionare pre-judiciară a conflictelor.
Astfel de metode au ca efect creşterea celerităţii actului de justiţie şi reducerea costurilor sale. O astfel de metodă consacrata legislativ încă din 2006 este medierea, care înseamnă  în concret posibilitatea de a soluţiona un conflict, fără a apela la instanţa de judecată, prin negocieri asistate de către un mediator profesionist.
A soluţiona un conflict prin mediere înseamnă economie de timp, bani şi energie, în  comparaţie cu soluţionarea pe cale judiciară.
Chiar daca medierea nu poate reprezenta o soluţie pentru orice conflict, considerăm că un număr semnificativ de cauze s-ar putea soluţiona cu ajutorul mediatorilor şi s-ar putea astfel realiza  degrevarea parţială a instanţelor judecătoreşti.
Volumul excesiv de cauze pe rolul instanţelor este o problemă generală la nivel european, iar medierea apare ca singura soluţie la aceasta problemă, aspect subliniat în mod clar, pe baza unei argumentaţii elaborate şi judicioase, de către Comisia pentru afaceri juridice din cadrul Parlamentului European în raportul din 15 iulie 2011 referitor la punerea în aplicare a directivei privind medierea în statele membre, impactul acesteia asupra medierii şi acceptarea sa de către instanţe ( Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială).
Pe de altă parte,  dorim să simplificăm şi să scurtăm procedurile judiciare prin implementarea noilor Coduri.
Implicarea activă  în procesul european de luare a deciziilor MCV.
O astfel de implicare este necesară prin facilitarea unei percepţii obiective asupra sistemului nostru judiciar  la nivel european, pentru ca deciziile să fie luate în mod corect în raport de evoluţiile acestui sistem şi de prevederile MCV.  Este în interesul României şi al cetăţenilor săi ca justiţia să evolueze pe baza MCV spre standarde europene. Acest lucru este posibil însă doar pe baza unor evaluări obiective, care să genereze măsuri eficiente.
În acest context se impune menţionarea unui alt obiectiv, strâns legat de MCV, privind asigurarea creşterii specializării profesionale a magistraţilor, pentru o mai bună funcţionare a instanţelor şi parchetelor, în paralel cu reluarea procesului de înfiinţare de tribunale specializate, în baza unor evaluări pertinente.
Adoptarea şi implementarea unui program naţional pentru stoparea criminalităţii bazat pe trei piloni (prevenirea infrac­ţiunilor, aplicarea legii şi  rein­serţie socială a persoanelor care si-au ispăşit pedeapsa conform legii), precum şi prin dezvoltarea unor programe multisectoriale.
Menţionăm, legat de acest obiectiv, că odată cu intrarea în vigoarea a noului Cod Penal, nu­mărul persoanelor ce se vor afla în supravegherea serviciilor de pro­baţiune care funcţionează pe  lângă tribunale, va creşte semnificativ.
SCHIMBĂ  ALBA ÎN BINE!
VOTEZI  PENTRU  TINE!
VOTAŢI  UNIUNEA  SOCIAL –LIBERALĂ!
ANGELICA  MOCAN,
Purtător de cuvânt al P.N.L. Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | 20 aprilie 2026: Se împlinesc 82 de ani de la tragedia aviatică petrecută în Munții Cugirului

Ioana Oprean

Publicat

în

20 aprilie 2026: Se împlinesc 82 de ani de la tragedia aviatică petrecută în Munții Cugirului Pe data de 20 aprilie 2026, se împlinesc 82 de ani de când în munţii din apropierea Cugirului a avut loc o catastrofă aviatică în care şi-au pierdut viaţa 12 militari americani. La mai bine de 8 decenii de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Povestea surorii Emilia Trif, călugărița care de peste 30 de ani este mamă pentru 600 de copii abandonați de soartă: „Binele nu face gălăgie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Povestea surorii Emilia Trif, călugărița care de peste 30 de ani este mamă pentru 600 de copii abandonați de soartă: „Binele nu face gălăgie” Sora Emilia Trif este una dintre cele mai remarcabile personalități din spațiul umanitar-social și religios din România, iar de curând a devenit cetățean de onoare al orașului Teiuș, locul unde s-a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Care sunt localitățile din Alba cu cele mai mari pensii. Numărul de pensionari din fiecare oraș și comună

Ioana Oprean

Publicat

în

Care sunt localitățile din Alba cu cele mai mari pensii. Numărul de pensionari din fiecare oraș și comună În toate orașele din județul Alba, cuantumul pensiei medii se situează peste cel de la nivel național. De altfel, și la nivel județean, pensia medie, în cuantum de 2.929 de lei, este peste cea de la nivel […]

Citește mai mult