Angelica Mocan: Adoptarea Legii Lustraţiei de către PDL, un exerciţiu de imagine neconstituţional

Declararea neconstituţionalităţii Legii Lustraţiei adoptată de către Parlament în 28 februarie, în absenţa opoziţiei, aflată în grevă parlamentară, demonstrează că temele esenţiale ale vieţii sociale ale României sunt folosite doar ca exerciţiu de imagine de către PDL.
Ignorarea rolului Parlamentului în cadrul procedurii de legiferare şi implicit a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, consacrate de Constituţie a devenit o practică într-un stat declarat poliţienesc, inclusiv de către liderii PDL. Curtea Constituţională arată că în cazul Legii Lustraţiei – declarată neconstituţională în ansamblul său prin Decizia 820 din 7 iunie 2010, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori – se impunea iniţierea unui nou proiect de lege sau a unei noi propuneri legislative care să parcurgă toate fazele procesului legislativ.
PDL a revenit în Parlament cu acelaşi text neconstituţional şi lipsit de conţinut. Parlamentarii puterii au avut grijă să scoată din textul de lege absolut toate persoanele care mai puteau conta în ecuaţia politică de azi: liderii ASC şi UTC, cum ar fi MRU sau Emil Boc. Au mai rămas în lege doar membrii CPEX ai PCR, majoritatea decedaţi.
Eliminarea din funcţiile de răspundere a foştilor comunişti şi, mai ales, a foştilor agenţi şi colaboratori ai serviciilor secrete a fost privită ca o condiţie sine qua non pentru vindecarea de trecutul comunist, după 1990.
Dilema enunţată de Václav Havel – „toţi suntem implicaţi: cei ce au creat, într-o măsură mai mare sau mai mică, acest regim, cei care l-au acceptat în tăcere şi toţi cei ce am devenit obişnuiţi cu el în subconştient” – nu a fost rezolvată satisfăcător de nici un stat est-european. În favoarea lustraţiei au fost aduse argumente morale (pedepsirea răului comunist), profilactice (ferirea tinerelor democraţii de revenirea la totalitarism), de egalitate a şanselor (evitarea şantajului între politicieni) sau de credibilizare a noilor regimuri (faţă ce cele vechi, delegitimate de acţiunile contra propriilor cetăţeni).
Împotriva lustraţiei s-a invocat caracterul discriminatoriu, bazat pe o culpabilizare colectivă şi pe criterii de apartenenţă, rareori de vinovăţie explicită, precum şi absurdul reieşit din necesitatea de a proba calitatea de lustrabil pe baza unor date culese de servicii secrete represive, interesate să compromită indivizi şi să raporteze succese fictive.
Curtea Constituţională a arătat că lustraţia nu poate fi utilizată ca mijloc de pedeapsă sau răzbunare, deoarece scopul acesteia nu este pedepsirea celor prezumaţi vinovaţi. O pedeapsă poate fi impusă doar pentru o activitate criminală din trecut, pe baza Codului penal aplicabil şi în conformitate cu toate procedurile şi garanţiile procesului penal. Or, supusă controlului de constituţionalitate sub acest aspect, Legea lustraţiei este excesivă în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permite individualizarea măsurii. Această lege instituie o prezumţie de vinovăţie şi o adevărată sancţiune colectivă, bazată pe o formă de răspundere colectivă şi pe o culpabilizare generică, globală, făcută pe criterii politice, ceea ce contravine principiilor statului de drept, ale ordinii de drept şi prezumţiei de nevinovăţie instituită prin art. 23 alin. (11) din Constituţie.
Lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului, dovedite de către organele statului.
Spre deosebire de România care a întârziat 22 de ani în a-şi asuma trecutul comunist, celelalte state fost comuniste au declanşat procesul lustraţiei: Germania de Est imediat după reunificare în 1990, Cehia, în 1991, Ungaria în 1994 şi Polonia în 1997.
Este cunoscută poziţia PNL pe această temă încă din 1990. De altfel, în vremea guvernării liberale, PDL a fost cel care s-a opus legii lustraţiei. Legea lustraţiei era necesară şi ar fi produs efecte dacă ar fi fost adoptată imediat dupa revoluţia din 1989. Legea, în forma în care a fost respinsă de către CCR, a fost intenţionat gândită prost şi este numai responsabilitatea celor care au propus-o pentru că nici acum, la 22 de ani de la Revoluţie, nu avem o lege a lustraţiei funcţională şi constituţională.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI