Angajatorii plătesc pentru „munca la negru” – amenzi de 40.000 de lei de la ITM Alba
Trei societăţi comerciale din Alba au fost amendate de inspectorii ITM pentru că deţineau la muncă persoane angajate fără forme legale. Controalele au avut loc în intervalul 27-31 mai, iar valoarea cumulată a amenzilor la cele trei societăţi se ridică la suma de 40.000 de lei.
Este vorba despre S.C. Anamat Metal SRL, care a fost amendată cu 20.000 de lei, pentru că deţinea la muncă două persoane angajate fără forme legale şi despre firmele S.C Borşa Servicii SRL şi S.C. Mobil Servicii SRL, la care au fost depistate câte o persoană muncind „la negru”, astfel fiind amendate cu câte 10.000 de lei fiecare.
Săptămâna trecută, inspectorii ITM au efectuat controale la mai multe firme de pe raza judeţului Alba. Astfel, în domeniul relaţiilor de muncă au fost controlate 55 de unităţi constatându-se diferite nereguli pentru care s-au aplicat 11 sancţiuni în valoare totală de 44.700 de lei, dintre care 40.000 de lei – cele 3 amenzi pentru “munca la negru”.
De asemenea, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 47 de firme şi s-au aplicat 18 sancţiuni ( 5 amenzi în valoare de 17.000 de lei şi 13 avertismente).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră”
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră” România a obţinut victoria finală în litigiul internaţional privind proiectul minier de la Roşia Montană, după ce Comitetul ad-hoc a respins integral ultima acţiune în anulare formulată de Gabriel Resources. Astfel, pretenţiile de despăgubiri de aproximativ 6,5 miliarde […]
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos Obezitatea este în prezent una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică. În România, aproximativ 7 din 10 persoane sunt supraponderale, iar aproape 4 din 10 adulți suferă de obezitate, […]
Video | Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene
Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene Sibiul a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun 2026 și-a deschis porțile vineri, 13 noiembrie 2026, în Piața Mare, transformând din nou centrul istoric al orașului într-un decor […]
