Angajatorii, obligați să deconteze costurile consultului oftalmologic și achiziției ochelarilor de vedere pentru salariații care lucrează la calculator
Angajatorii, obligați să deconteze costurile consultului oftalmologic și achiziției ochelarilor de vedere pentru salariații care lucrează la calculator
Hotărârea de Guvern nr. 1028/2006, obligă angajatorii să ia măsuri pentru protejarea ochilor angajaților care utilizează calculatorul la locul de muncă. Reglementarea cere angajatorului să deconteze contravaloarea consultului oftalmologic și prețul ochelarilor de vedere.
Actul normativ este în conformitate cu principiile Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 155 privind securitatea și sănătatea lucrătorilor. Aceasta stabilește ca regulă generală responsabilitatea angajatorilor de a asigura un mediu de muncă sigur și fără riscuri pentru sănătate. Chiar dacă ochelarii de vedere nu sunt menționați explicit ideea este că orice risc identificat la locul de muncă (cum ar fi afectarea vederii) trebuie redus prin măsuri de protecție, pe cheltuiala angajatorului.
Datoria de a proteja sănătatea lucrătorilor este o obligație constituțională, prevăzută de art. 41 alin.(2) din Constituția României: „Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților (…)”.
Citește și: SJU Alba Iulia: Injecții intravitreene pentru unele boli grave ale ochiului. Tratament inovativ, administrat gratuit

În acest context, asigurarea unor aparate de corecție și de protecție speciale sunt în conformitate cu aceste prevederi fundamentale în contextul muncii în fața unui ecran. Hotărârea de Guvern 1028/2006 transpune în legislația românească o directivă europeană, 90/270/CEE în care sunt enumerate obligațiile angajatorului:
- evaluarea riscurilor pentru lucrători, în special în ceea ce privește vederea;
- asigurarea unui examen oftalmologic pentru lucrători, înainte de începerea activității la ecran, iar apoi cu regularitate și ori de câte ori apar tulburări de vedere cauzate de muncă;
- furnizarea pentru lucrători, acolo unde examinările oftalmologice indică acest lucru, aparate de corecție speciale, corespunzătoare activității respective.
Reglementarea este confirmată de CJUE
Legea este clară, iar obligația angajatorilor este întărită de verbul „trebuie”. De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat că nu este o recomandare, ci o obligație pentru protecția muncii. În acest sens a fost emisă decizia C-392/21 care vizează un angajator din România.
CJUE a stabilit că angajatorii sunt obligați să furnizeze un aparat de corecție special destinat lucrătorilor care au probleme de vedere din cauza activității sau să ramburseze cheltuielile făcute de aceștia pentru achiziția acestor dispozitive. În aceste condiții, devinde evident că aceste cheltuieli ale angajatorilor nu țin de o măsură de protecție socială, ci de obligativitatea de a asigura condiții de muncă optime pentru lucrători.
Drept care, costurile cu examenul oftalmologic și cu achiziția ochelarilor reprezintă cheltuieli de exploatare, integral deductibile la calculul impozitului pe profit. Se aplică aceleași principii și reglementări ca la achiziția oricăror altor echipamente de protecție sau de unelte necesare desfășurării activității. Concret, vorbim de cheltuieli făcute în scopul de a obține venituri impozabile, prin menținerea forței de muncă sănătoase și productive.
Pe de altă parte, suma decontată lucrătorului pentru achiziția de ochelari este un venit neimpozabil, Acesta nu primește un „ajutor pentru dispozitive medicale” ci beneficiază de o măsură de protecție a muncii pe care angajatorul este obligat să i-o asigure.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cutremure în România: 88% dintre români spun că ştiu cum să reacţioneze, dar mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă
Cutremure în România: 88% dintre români spun că ştiu cum să reacţioneze, dar mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă Aproape 9 din 10 români afirmă că ştiu cum să reacţioneze în cazul unui cutremur, însă mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă stabilit în familie, iar doar 40% dispun de […]
Lista analizelor gratuite în 2026: Ce consultații, analize și investigații sunt decontate inclusiv pentru persoanele neasigurate
Lista analizelor gratuite în 2026: Ce consultații, analize și investigații sunt decontate inclusiv pentru persoanele neasigurate Accesul la servicii medicale gratuite în România nu este rezervat în 2026 doar persoanelor care plătesc contribuția la sănătate. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) continuă să deconteze și anul acesta o serie de consultații, analize și investigații […]
Foto | O mașină de Poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Reacția polițiștilor: ,,Oricine poate greși”
O mașină de Poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Reacția polițiștilor: ,,Oricine poate greși” O autospecială de Poliție aflată în misiune a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Polițiștii au explicat ulterior, printr-un comunicat de presă, cum s-a produs incidentul. ,,Oricine poate greși”, […]
