Angajații Uzinei de Vagoane Aiud au întrerupt lucrul după ce nu și-au mai primit salariile de două luni
Angajații Uzinei de Vagoane Aiud au întrerupt lucrul de câteva zile, fiind nemulțumiți că nu și-au mai primit salariile de două luni, iar în prezent mai lucrează doar personalul TESA.
Liderul de Sindicat al Uzinei de Vagoane Aiud, Gheorghe Lupean, a declarat, marți, pentru ziarulunirea.ro, că aproape 60 de angajați au întrerupt lucrul de câteva zile.
”Pot să vă confirm că oamenii au oprit lucrul pentru că atât timp cât există contract colectiv de muncă valid nu putem face grevă. Avem un contract colectiv de muncă valid până în 2018 și în condițiile date nu pot decât să mă implic în a negocia cu conducerea ce se poate negocia. Primii la împărțitul banilor sunt angajați, dar noi suntem pe ultimul loc. Avem promisiunea că o parte din salariile restante se vor achita până vineri. Sunt două luni restante”, a spus Gheorghe Lupean.
Muncitorii de la Uzina de Vagoane Aiud au întrerupt activitatea de săptămâna trecută, iar în prezent mai lucrează doar personalul tehnic, economic și socio-administrativ.
Uzina de Vagoane Aiud, societate cu capital privat, repară și întreține vagoane de cale ferată și fabrică subansamble și piese de schimb pentru material rulant.
Uzina are în total circa 100 de angajați.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba. Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]
