Angajații din România care întrec IT-iștii la capitolul salarii! Domeniul cu salariul mediu de peste 11.000 de lei
Angajații din România care întrec IT-iștii la capitolul salarii! Domeniul cu salariul mediu de peste 11.000 de lei
Salariul mediu net în România a crescut cu aproape 15%, din septembrie anul trecut până în aceeași lună din acest an. Angajații care lucrează în domeniul tehnologiei pot spune că sunt bine plătiți, cu peste 10.000 de lei.
La polul opus, sunt cei din hoteluri și restaurante, cu puțin peste 2.000 de lei. În sectorul bugetar,cele mai mari creșteri au fost în învățământ și administraţie publică. Iar datele INS arată că veniturile au început să țină pasul cu scumpirile, pentru că inflația a început să scadă. Totuși, prețurile ar mai putea să crească, din cauza măsurilor fiscale anunțate recent de guvern.
Salariul mediu net la nivel național a ajuns în septembrie la 4.593 de lei, și este mai mare cu 14,7% față de anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică.
Salariile au crescut, în mai toate domeniile. Vedem că cei care lucrează în domeniul extracţiei cărbunelui sau în prelucrarea țițeiului primesc în mână, în medie, peste 11.000 de lei. Urmează IT-iștii, care câștigă peste 10.000 de lei. Iar mai mult de 8.800 de lei net iau angajații din domeniul transportului aerian. La polul opus, cele mai mici salarii sunt în hoteluri şi restaurante – oamenii primesc 2.500 de lei, iar cei care muncesc în fabricile de confecții sau mobilier, în jur de 3.000 de lei în mână.
În sistemul bugetar creșteri au fost în învățământ, sănătate şi asistență socială, ori administraţia publică.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității, vineri, 13 martie 2026, prognoza meteo pe 4 săptămâni. Conform meteorologilor, ANM, până spre mijlocul lunii aprilie 2026, temperaturile vor continua să fie ridicate, iar precipitațiile […]
Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile”
Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile” Preţul motorinei din România ar putea urca în următoarele două săptămâni până la aproximativ 9,78 lei pe litru, deoarece scumpirile recente ale petrolului şi ale motorinei pe pieţele […]
VIDEO | Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru
Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că există soluții astfel încât fermierii să achiziționeze motorină ieftină. Acestea au fost prezentate Ministerului de Finanțe și vizează protejarea fermierilor de creșterile de prețuri provocate de războiul din Iran. Ministrul Agriculturii susține că există soluții […]
