Opinii - Comentarii

Anchetă penală la Prefectura Alba

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Serviciul Județean Anticorupție desfășoară în aceste zile o anchetă penală la Prefectura Alba, fapt confirmat chiar de către prefectul Flaviu Cozuc, într-o adresă oficială.

În cadrul unei investigații jurnalistice referitoare la un accident produs în data de 27 mai 2011 în care se pare că a fost implicat un autoturism de serviciu aparținând Prefecturii Alba, ziaristul albaiulian Iosif Gligor a solicitat, recent, informații instituțiilor abilitate.

Potrivit adresei semnate de Laurențiu Crișan, șeful IPJ Alba, în urma accidentului autoturismul a suferit mai multe avarii: aripa stângă faţă înfundată, uşa stângă faţă şi spate înfundate, geamuri laterale stânga faţă şi spate sparte, stâlp stânga îndoit, lunetă spartă, bară de protecţie spate ruptă, aripa stângă spate înfundată, anvelopa roată stânga spartă, janta stânga spate distrusă, aripa dreapta spate înfundată, lămpi semnalizare dreapta şi stânga spate sparte.

La adresa dumneavoastră din data de 05.11.2012, prin care solicitaţi informaţii legate de accidentul rutier produs la data de 27 mai 2011, pe DN 1, în care a fost implicat un autoturism aparţinând Instituţiei Prefectului, judeţul Alba, vă comunicăm următoarele:

La data de 27.05.2011, ora 16,22, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat despre faptul că pe DN 1, în afara localităţii Unirea, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti. Din cercetările efectuate s-a stabilit că Vasile B„ de 62 de ani, din Cluj Napoca, în timp ce conducea un autotractor pe sensul de mers Aiud – Turda, la km. 428, în afara localităţii Unirea, pe o porţiune de drum în pantă şi curbă deosebit de periculoasă, datorită unei explozii produse la pneul din stânga faţă al autocamionului, a pierdut controlul asupra acestuia, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul la care faceţi referire, care circula din sens opus şi era condus de Vasile I..

În urma accidentului, conducătorul auto, Silvia C. şi Maria P., pasagere în autoturism, au suferit leziuni corporale uşoare. Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul acestora fiind de zero grade la mie, în ambele cazuri.

În cauză, faţă de Vasile B. a fost întocmit un dosar penal în care au fost efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din cuplă, dosar care ulterior a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru competentă soluţionare”, se arată în documentul de la IPJ Alba.

De asemenea, la întrebările puse de jurnalist Prefecturii Alba, respectiv: ”scopul deplasării doamnei Pavel Maria Amalia şi de ce era prezenta în autoturismul MAI-30985 sora acesteia?; de ce Pavel Amalia Maria a folosit autoturismul instituţiei, MAI-30985, în interes personal, până la spitalul din Cluj Napoca, pentru a-şi aduce sora externată, la Alba Iulia?; cine a aprobat această deplasare şi cine a suportat cheltuielile de transport?„, cât și la solicitarea de se elibera o copie după foaia de parcurs a autoturismului MAI-30985, condus de Iuoraş Vasile, din data de 27 mai 2011 și delegaţia (ordin de deplasare) a doamnei Pavel Maria-şef serviciu, din data de 27 mai 2011, răspunsul Prefecturii Alba  este următorul:

Cu privire la ordinul de deplasare al doamnei Pavel Maria, vă comunicăm că suntem în imposibilitatea de a vă comunica o copie a acestui document, nefiind întocmit un ordin de deplasare, întrucât aceasta a fost învoită, în data respectivă pentru soluţionarea unor probleme personale, de către conducătorul instituţiei (în timpul programului de lucru în contul orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru normal).

Nu putem comunica scopul deplasării doamnei Maria Pavel (întrucât aceasta a fost învoită pentru soluţionarea unor probleme personale).

Cu privire la celelalte aspecte, precizăm faptul că sunt efectuate în momentul de faţă investigaţii de către Serviciul Judeţean Anticorupţie într-un dosar penal, iar în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 lit. e din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes publice, sunt exceptate de la liberul acces informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, pentru a nu fi periclitat rezultatul anchetei”, se arată în documentul întocmit la data de 14 noiembrie și semnat de prefectul Flaviu Cozuc.

Potrivit fotocopiei după Foaia de parcurs pentru autoturismul marca Daewoo Nubira cu nr. MAI 30985, din perioada 24-27 mai 2012, eliberate de Prefectura Alba, autoturismul respectiv a efectuat deplasarea la Cluj Napoca, cursa fiind confirmată și avizată prin semnătură de respectiva angajată a instituției (Foto)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

La data de 26 aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Bogdan Ilea

Publicat

în

La data de 26 aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale La data de 26 aprilie, în fiecare an, este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. În 2000, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (WIPO) au desemnat ziua de 26 aprilie, dată la care, în 1970, a intrat în vigoare convenţia de […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Cernobîl: 40 de ani de la cea mai mare catastrofă nucleară civilă. Imagini document din 26 aprilie 1986

Ioana Oprean

Publicat

în

Cernobîl: 40 de ani de la cea mai mare catastrofă nucleară civilă. Imagini document din 26 aprilie 1986 În urmă cu 40 de ani, la 26 aprilie 1986, exploda reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. Un accident, cel mai grav din istoria nucleară civilă, care venea în urma unei serii de erori umane. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România

Ioana Oprean

Publicat

în

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România Anual la data de 25 aprilie este sărbătorită Ziua Justiţiei Militare, marcând, astfel, data la care, în anul 1919, a luat fiinţă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înfiinţarea unei structuri specializate în asigurarea asistenţei juridice […]

Citește mai mult