Actualitate

Analiză Bloomberg: Economia cu cea mai rapidă creştere din UE maschează cel mai profund nivel de sărăcie

Ioana Oprean

Publicat

în

Țara noastră poate avea economia cu cel mai rapid ritm de creştere din Uniunea Europeană, dar de asemenea nu are rival la cel mai puţin flatant indicator: deprivarea socială. Conform datelor publicate marţi de Eurostat, în Uniunea Europeană, 16% din populaţie (75 de milioane de persoane) suferea anul trecut din cauza deprivării materiale şi sociale, cea mai ridicată rată fiind în România (50%) şi Bulgaria (48%).

Petrecerea Divorțaților

Potrivit Eurostat, persoanele care se confruntă cu deprivarea materială nu au mijloacele necesare pentru cel puţin cinci puncte din această enumerare: cheltuieli neaşteptate, o săptămână de vacanţă în fiecare an departe de casă, evitarea restanţelor (la plata creditului ipotecar, a ratelor, a chiriei şi a utilităţilor), la fiecare două zile o mâncare cu carne, sau echivalentul vegetarian, menţinerea locuinţei la un nivel de încălzire adecvat, o maşină/camionetă proprietate personală, schimbarea încălţămintei, îmbrăcămintei şi mobilei uzate, bani de buzunar (cheltuirea săptămânală a unei sume mici de bani pentru sine), activităţile de recreere în mod regulat, ieşire cu prietenii cel puţin o dată pe lună, conectare la internet.

Economia României a crescut cu 8,8% în trimestrul trei din 2017, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape zece ani.

În pofida faptului că Bulgaria este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană în funcţie de PIB per capita, România o duce mai rău decât vecina sa în raportul privind deprivarea materială şi socială.

Datele arată că unele state fost comuniste din UE vor trebui să menţină recentele lor performanţe economice pentru a atenua semnificativ decalajul faţă de ţările mai bogate din Europa Occidentală. Şi asta ar putea să nu fie uşor, se arată în analiza Bloomberg.

Guvernul României ”a redus investiţiile la un nivel scăzut record, a eşuat în absorbţia fondurilor europene şi a întreţinut incertitudinile în sectorul privat prin modificarea fiscalităţii. Toate acestea vor afecta potenţialul de creştere şi vor împiedica o convergenţă mai rapidă în domeniul standardelor de viaţă”, a afirmat Dan Bucşa, economist la UniCredit Bank AG la Londra.

Potrivit analizei, nu toate veştile sunt proaste pentru Europa de Est.

Nivelul deprivării materiale şi sociale în Cehia şi Polonia a scăzut sub cel înregistrat în Franţa şi Marea Britanie, ceea ce ar putea oferi speranţe României şi altor state care încă se zbat.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rabla Auto 2026: O nouă sesiune de înscriere începe pe 3 noiembrie. Ce sume pot primi românii pentru achiziția unei mașini noi

Ioana Oprean

Publicat

în

Rabla Auto 2026: O nouă sesiune de înscriere începe pe 3 noiembrie. Ce sume pot primi românii pentru achiziția unei mașini noi Programul Rabla Auto 2026 reia înscrierile începând de marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00. Ministerul Mediului va pune la dispoziție un buget de 35,4 milioane de lei pentru persoanele care vor să […]

Citește mai mult

Actualitate

30 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Vânt puternic și ploi, ninsori și strat de zăpadă la munte. Cod galben de vreme rea în mai multe zone

Ioana Oprean

Publicat

în

30 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Vânt puternic și ploi, ninsori și strat de zăpadă la munte. Cod galben de vreme rea în mai multe zone Meteorologii ANM au emis pentru perioada 30 octombrie, ora 12 – 01 noiembrie, ora 10, o informare meteo de intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la altitudini în […]

Citește mai mult

Actualitate

Ilinca Simion, soția președintelui AUR, acuză acte repetate de hărțuire: ,,Am ajuns să trebuiască să fiu atentă până și când ies din bloc cu copilul”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ilinca Simion, soția președintelui AUR, acuză acte repetate de hărțuire: ,,Am ajuns să trebuiască să fiu atentă până și când ies din bloc cu copilul” Ilinca Simion, soția președintelui AUR, George Simion, a publicat un mesaj pe o rețea de socializare, joi, 29 octombrie, în care susține că ea și membrii familiei sale ar fi […]

Citește mai mult