Actualitate

ANAF poate să pună poprire pe conturi prin sistemul electronic

Ioana Oprean

Publicat

în

Începând de vineri, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) poate să pună poprire pe conturi prin sistemul electronic.

Petrecerea Divorțaților

‘Poprirea electronică — Sistemul de comunicare a actelor de executare către instituțiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță este funcțională din data de 23 iunie 2017. Prin intermediul acestui sistem este asigurată o comunicare rapidă și eficientă a actelor de executare și sunt înlăturate deficiențele legate de întârzierea ridicării măsurii popririi conturilor bancare în cazul stingerii obligațiilor fiscale, astfel încât activitatea contribuabililor să fie cât mai puțin afectată. Sistemul de comunicare a actelor de executare către instituțiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță este realizat în baza Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora’, se arată în document.

Potrivit acestuia, poprirea electronică are în vedere debirocratizarea și simplificarea procedurilor administrative, precum și modernizarea și eficientizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

‘Acest sistem asigură comunicarea actelor de executare emise de către organele fiscale centrale către instituțiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță, respectiv a adreselor de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești și a deciziilor de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești’, menționează sursa citată.

Obiectivele implementării acestui sistem sunt scurtarea duratei de comunicare a actelor de executare, inclusiv cele emise ca urmare a încetării măsurilor de executare silită, reducerea costurilor de comunicare/operare pentru părțile implicate, respectiv ANAF și instituțiile de credit și ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire în timp real.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări

Ioana Oprean

Publicat

în

Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări Doi copii, o fetiță în vârstă de 2 ani și un băiețel de 4 ani, au murit miercuri seară, în localitatea Tălmaciu, din județul Sibiu, după […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie definitivă la Curtea de Apel București

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie la Curtea de Apel București Curtea de Apel București a prelungit arestul preventiv al lui Călin Georgescu cu încă 30 de zile. Decizia de miercuri, 28 octombrie 2026 este definitivă.  Ședința de judecată a durat mai bine de o oră și jumătate. Fostul candidat […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României

Ioana Oprean

Publicat

în

Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României Generalul de brigadă în retragere Iosif Rus, considerat cel mai în vârstă om din România, a împlinit miercuri, 28 octombrie 2026, vârsta de 111 ani. Cu această ocazie, veteranul de război a […]

Citește mai mult