Actualitate

ANAF: Contribuabilii înregistrați fiscal din oficiu dacă nu depun la termen declarația de înregistrare fiscală

Mădălina Opriș

Publicat

în

20161007_115711Contribuabilii persoane juridice și persoane fizice care desfășoară activități economice independente sau exercită profesii libere și care nu depun la timp declarația de înregistrare fiscală vor fi înregistrați fiscal din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Petrecerea Divorțaților

„Persoanele fizice, persoanele juridice, entitățile fără personalitate juridică, precum și sediile secundare care au obligația înregistrării ca plătitori de impozit pe salarii, care nu depun în termenele prevăzute de legislația în vigoare declarația de înregistrare fiscală, vor fi înregistrate fiscal din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale”, se menționează în comunicat.

Însă, procedura de înregistrare fiscală din oficiu nu se va aplica persoanelor fizice care dețin cod numeric personal și sunt supuse impozitului pe venit, cu excepția persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere.

„În acest sens, s-a întocmit proiectul de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea procedurii de înregistrare fiscală din oficiu, sau la cererea unei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală conform legii”, subliniază ANAF.

 

Sursa: AGERPRES

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public Tăierea copacilor de pe domeniul public nu este la discreția primarilor și nici a firmelor contractate pentru întreținerea spațiilor verzi. Orice intervenție trebuie justificată tehnic și realizată cu respectarea legislației […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România Un moment cu o semnificație aparte pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR) a avut loc duminică, 8 noiembrie 2026, la Cluj-Napoca. Teologul și istoricul Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot […]

Citește mai mult

Actualitate

Deficitul comercial al României a depășit 25,5 miliarde de euro în primele nouă luni din 2026: Importurile continuă să devanseze exporturile

Ioana Oprean

Publicat

în

Deficitul comercial al României a depășit 25,5 miliarde de euro în primele nouă luni din 2026: Importurile continuă să devanseze exporturile Deficitul comercial al României a ajuns la 25,537 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului 2026, în creștere cu 3,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de […]

Citește mai mult