Rămâi conectat

Oameni şi locuri

America ne certifică valorile: Aiudeanul Sergiu Paşca – Cel mai bun Student Român al Anului din Străinătate

Publicat

în

Aiudeanul Sergiu Paşca, cercetător la Universitatea Stanford din SUA a câştigat aseară Marele Premiu al Galei LSRS 2013 –  „Studentul Român al Anului din Străinătate”.  Liga Studentilor Români din Străinătate şi-a desemnat marţi seara premiile pentru cei mai buni studenţi şi absolvenţi români de peste hotare, în cadrul celei de-a patra ediţii a Galei Studenţilor Români din Străinătate ce a avut loc, începând cu ora 18.00, la Palatul Parlamentului, în Bucureşti.

Concursul “Premiile LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate” s-a desfăşurat pe 8 categorii, iar din cei peste 200 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi înscrişi, doar 40 au ajuns în marea finală, printre aceştia numărându-se şi Sergiu. Juriul a fost format din personalităţi consacrate din zona academică, cea culturală şi cea publicistică: Ionel Haiduc – preşedintele Academiei Române şi membru corespondent  în cadrul Academiei Muntenegrene de ştiinţe; Eugen Simion – critic şi istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru al Academiei Române şi preşedinte al acestei instituţii din 1998 până în aprilie 2006; George Ivaşcu – actor şi director al Teatrului Metropolis,  în prezent conferenţiar universitar doctor la U.N.A.T.C Bucureşti şi la Universitatea de Litere „Lucian Blaga” din Sibiu; Sandra Pralong – consultant independent, preşedinte al Asociaţiei Române de Relaţii Publice şi fondator al Fundaţiei Synergetica; Radu Dudău – conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti; Raed Arafat  – secretar de stat la Ministerul Sănătăţii; Liviu Mureşan – fondatorul şi preşedintele executiv al Fundaţiei EURISC – Institutul European pentru Risc, Securitate şi Managementul Comunicării şi profesor asociat la Academia de Studii Economice, Bucureşti; Napoleon Pop – economist şi politician român, membru al Parlamentului României şi  George Butunoiu, cel care a fost printre primii români care au înfiinţat o firmă de recrutare executivă în 1992.

Au urcat pe podium tineri remarcabili, care se bucură de succes peste hotare, dar care au nevoie de afirmare şi de recunoaştere publică în România. Ei sunt exemple fireşti ale generaţiei actuale, care se disting prin curaj şi creativitate în comunităţi academice şi culturale dintre cele mai diverse din străinătate.

Deşi nu a fost prezent la eveniment,  Sergiu Paşca a ţinut să le mulţumească, printr-un mesaj video, tuturor mentorilor săi, atât din ţară, cât şi din străinătate. Vă prezentăm mai jos mesajul integral:

„Sunt absolvent al Facultăţii de Medicină Generală de la Cluj. Cercetarea mea este orientată în principal înspre înţelegerea bazelor celulare şi moleculare ale autismului, o boală despre care poate că ştiţi. Afectează sever comunicarea socială şi pentru care, din păcate, nu avem un tratament medicametos. Mă simt deosebit de onorat să primesc acest premiu. Mulţumesc juriului şi mulţumesc Ligii Studenţilor Români din Străinătate şi îmi cer sincer scuze că nu pot să fiu alături de dumneavoastră în această seară. Aş dori însă să profit de ocazie şi să le mulţumesc celor care au contribuit pe parcursul anilor la formarea mea profesională începând cu ciclul preuniversitar. Astfel, le mulţumesc doamnei profesoare de chimie, Sorina Fulea de la Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” din Aiud, precum şi doamnelor profesoare de chimie şi biologie Popa Marcela şi Costan Zamfira. Vreau însă să-i mulţumesc şi principalului meu mentor din ţară, doamna conf. dr. Maria Donca, de la Catedra de Biochimie Medicală de la UMF Cluj, care m-a achitat şi a lucrat alături de mine timp de 6 ani. În laboratorul dânsei am reuşit să public primele articole legate de autism, iar publicarea acestora a facilitat atât obţinerea bursei IBRO cât şi admiterea mea la studii postdoctorale la Stanford, în pofida faptului că  nu aveam doctorat. Totodată, doresc să-i mulţumesc mentorului meu de la Stanford, dr. Ricardo Dolmetsch, din departamentul de neurobiologie, unde momentan îmi desfăşor activitatea de cercetare. În final aş dori să le mulţumesc părinţilor mei şi soţiei mele, Anca Paşca, ea este sursa mea permamentă de inspiraţie şi de încurajare. Aş vrea să închei însă prin a sublinia că sunt mulţi români valoroşi în străinătate. Acest lucru este cunoscut, şi dacă nu este, asta va deveni tot mai clar an de an. Aceşti români pregătiţi în străinătate trebuie să contribuie la înnoirea rangurilor universitare şi a clasei politice. În cercetarea biomedicală, în ţări ca Germania, Coreea sau Japonia este de la sine înţeles că formarea elitelor universitare se face în Statele Unite. Diferenţa este că aceste ţări depun eforturi susţinute ulterior, pentru a-şi recruta aceşti tineri înapoi, sau măcar pentru a le oferi poziţii universitare în ţară. Sper să înţelegem cât mai repede că cercetarea nu este un lux, sau un moft, ci o investiţie naţională şi progresul sustenabil va veni de aici. Încă o dată, vă mulţumesc sincer pentru premiu şi îi felicit pe toţi câştigătorii galei acestui an. Vă doresc o seară minunată, care să catalizeze cât mai multe colaborări.”

Sergiu Paşca are 30 de ani şi este cercetător la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii. În ultimul an de facultate, Sergiu şi-a încercat norocul şi a aplicat pentru o poziţie postdoctorală la Universitatea Stanford din America, după care a fost chemat la interviu şi a primit o bursă (IBRO Outstanding Research Fellowship) oferită prin competiţie internaţională unui singur candidat, iar în ianuarie 2009 a plecat spre California.  În 2011 a publicat în prestigioasa revistă Nature Medicine un studiu despre autism, care a fost considerat de National Institute of Mental Health printre cele mai importante 10 studii ale anului.

Ce  spune Sergiu Paşca despre el:
„Mi-am dorit să fac cercetare ştiinţifică încă din liceu, când participam la olimpiadele de chimie. Pe parcursul studiilor mele medicale la Cluj, am simţit multă frustrare văzând cât de puţin putem face ca medici pentru pacienţii cu autism, şi am depus eforturi pentru identificarea de markeri biologici pentru aceste tulburări de neurodezvoltare. După absolvire, am obţinut bursa IBRO cu distincţia Outstanding pentru studii postdoctorale la Universitatea Stanford (iar ulterior bursa Morgridge). În studiile mele de la Stanford am demonstrat pentru prima dată obţinerea neinvazivă, în laborator, de neuroni de la pacienţi cu o formă de autism pornind de la celule din piele. Mai mult, am demonstrat anomalii specifice în aceste celule şi am identificat o substanţă capabilă să le inverseze. Aceste rezultate au fost publicate în Nature Medicine. Impactul acestor descoperiri este reflectat şi de obţinerea Premiului pentru Cercetare Inovativă Postdoctorală (din peste 1400 de cercetători postdoctorali din Facultatea de Medicină Stanford), premiul Sammy Kuo pentru Cel Mai Bun Articol în Neuroştiinţe la Universitatea Stanford şi prestigiosul premiu-grant internaţional NARSAD.”

„Personal, vă mărturisesc că aştept ca numele acestui tânăr să îl rostim în Academia Româna ca membru peste câţiva ani când se va întoarce, sper, în ţară”, a mărturisit acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.

Jurizarea celor peste 200 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi înscrişi în cele opt categorii s-a desfăşurat la sfârşitul lunii decembrie. În primă etapă, laureaţii ediţiilor precedente ale Galei au făcut preselecţia candidaţilor, iar selecţia finală a fost realizată de către un juriu prestigios. Categoriile pentru care s-au  acordat premii sunt: “Studentul Român al Anului din America de Nord” (1 premiu pentru nivelul universitar şi 1 premiu pentru nivelul postuniversitar), “Studentul Român al Anului din Europa” (1 premiu pentru nivelul universitar şi 1 premiu pentru nivelul postuniversitar), “Studentul Român al Anului de pe alte Continente”, “Studentul Român Erasmus al Anului”, “Studentul Anului în România”, “Premiul Special în Arte” (categorie inaugurală) şi Marele Premiu, câştigat de Sergiu Paşca, „Studentul Român al Anului”.

Aşa cum am anticipat într-un articol precedent, perseverenţa, ambiţia şi eforturile deosebite depuse de Sergiu pe tărâmul cercetării la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Stanford din SUA, ajungând să se situeze pe unul din primele locuri din peste 1400 de cercetători postdoctorali din cadrul prestigioasei instituţii, i-a adus iată şi recunoaşterea în ţara mamă-ROMÂNIA. Domeniul cercetării, respectiv aplecarea sa asupra problemelor celor diagnosticaţi cu autism, reflectă esenţa sufletului său sensibil profund uman, dobândit mai la început în familie şi în comunitatea în care a crescut – oraşul Aiud, respectiv de a veni în sprijinul semenilor cu nevoi speciale, pe care nu i-a uitat nici când a ajuns la Stanford.

Felicitări Sergiu pentru prestigiosul premiu obţinut la tine acasă, chiar dacă vine după consacrarea ta internaţională. Îl meriţi din plin, iar cu siguranţă  toţi românii sunt mândri de tine!!!  Mult succes în continuare!

Publicitate

Oameni şi locuri

VIDEO | „Chipul lui Decebal” , povestea nespusă a unui simbol național

Publicat

în

„Chipul lui Decebal” este situat pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova. Basorelieful îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei, fiind sculptat într-o stâncă de către sculptorul Florin Cotarcea.

Ideea realizării basoreliefului i-a aparținut lui Iosif Constantin Drăgan, istoric și tracolog împătimit, om de afaceri român, care a și finanțat proiectul, realizarea acestuia costându-l peste un milion de dolari.

Sub capul lui Decebal a fost săpată în stâncă o inscripție în latină: „DECEBALUS REX – DRAGAN FECIT” („Regele Decebal – făcută de Drăgan”).

Iosif Constantin Drăgan a scris numeroase cărți despre istoria dacilor și a tracilor („Noi, tracii”; „Imperiul Romano-Trac”, „Mileniul imperial al Daciei”), intenționând să construiască în orașul Cluj-Napoca și o copie în mărime naturală a Coloanei lui Traian, proiect care nu s-a mai concretizat.

Prin susținerea modelării acestui chip în munte, Drăgan a dorit să comemoreze, dar să și demonstreze contribuția românilor la formarea culturilor europene, pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor poate fi definită în primul rând prin componența sa daco-tracă.

Cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa

În comparație cu sculpturile realizate pe Muntele Rushmore, a căror realizare a durat timp de 14 ani (1927-1941), la acel proiect lucrând peste 300 de sculptori-alpiniști, chipul regelui Decebal s-a desfășurat pe timp de zece ani și 12 persoane au lucrat la realizarea lui.

Chipul lui Decebal este înalt de 55 m și lat de 25 m. Unele dimensiuni fizionomice ale chipului sunt: lungimea ochilor – 4.3 m, lungimea nasului – 7 m, lăţimea nasului – 4 m. La modelarea stâncii fiind folosită o tonă de dinamită.

„Tabula Traiana”

Chiar în fața basoreliefului, dar pe malul sârbesc, se găsește de aproape 2.000 ani o placă memorială antică („Tabula Traiana”), având 4 metri lungime și 1,75 metri înălțime, monument ridicat de adversarul regelui Decebal, împăratul roman Traian, pentru a marca marșul trupelor imperiale romane spre Dacia și a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în Războiul din 105-106, dar și finalizarea drumului militar roman al lui Traian.

Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele

Executarea Chipului lui Decebal s-a desfășurat sub conducerea sculptorului român Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înălțimi, căldură și vipere. Pe pontonul din golful făcut de râul Mraconia, unde se află această cea mai mare sculptură în piatră din Europa, se poate ajunge doar pe apă, cu barca.

Executarea lucrării a început în vara anului 1994, cu defrișarea copacilor care împădureau stânca. Apoi s-a trecut la curățarea rocilor, a stâncilor masive care puneau în pericol viața oamenilor. Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru fiind transportate cu barca și cu saci de 40-50 de kilograme în spinare.

Publicitate

Lucrările s-au desfășurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an.

Legătura cu pontonul a fost asigurată prin două stații de emisie-recepție. De la baza stâncii până la schelă, alpiniștii-sculptori trebuiau să se cațere timp de o jumătate de oră. S-a lucrat în două ture : de la 07:00 la 13:00 și de la 13:00 până la 19:00. Lucrările s-au desfășurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an. O operațiune la fel de grea și riscantă a fost cea de manevrare a schelelor.

Uneltele de lucru folosite de către sculptorii-alpiniști au fost cele clasice: ciocanul pneumatic, șpițul și barosul. În perioada de vară, stânca se încingea la soare, făcând condițiile de lucru aproape insuportabile.

Din cauza acestor condiții dificile de lucru au avut loc și câteva accidente. O echipă de cinci persoane care lucra pe schelă a căzut în gol câțiva metri, ca urmare a smulgerii a două pitoane de susținere de pe cablul de susținere montat de jur-împrejurul stâncii.

Din fericire, alpiniștii nu au suferit răni grave. De asemenea, unul dintre alpiniști a fost mușcat de o viperă ascunsă într-un punct de susținere, dar i s-a injectat imediat un ser antiviperin.

Nasul lui Decebal s-a fisurat

Ca urmare a trepidațiilor, dar și a stâncii care începea să se macine, nasul lui Decebal (care avea o înălțime de șapte metri) s-a fisurat și era în pericol să se desprindă și să cadă.

S-a renunțat la acel bloc imens de piatră, o parte mare din nasul lui Decebal fiind dinamitată, pentru mai multă siguranță. Nasul regelui a fost remodelat și întărit cu armătură de fier și ciment.

Florin Cotarcea, sculptorul „Chipului lui Decebal”, a rămas fără drepturile de autor și se află momentan în imposibilitatea de a duce la bun sfârșit lucrarea,  supusă degradării, iar România riscă să rămână fără un simbol național.

Gică Predoni a fost primul om prezent în cadrul lucrării „Chipul lui Decebal”, încă din secunda zero, cu un an înaintea sculptorului, fiind șeful echipei de alpiniști.

La rugămintea ZiarulUnirea.ro acesta a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări :

Cum și în ce fel se dregradeză stânca?

„Calcarul nu e un monolit, stânca e formată din mai multe falii, unele zone sunt foarte friabile, din cauza asta apa și gerul le degradează foarte repede, fisurile de pe statuie trebuie chituite (umplute).”

În cât timp v-ați putea apuca de lucru în vederea finalizării proiectului?

Publicitate

„În câteva luni de zile se poate organiza și pregăti stânca pentru lucru, doar cu o mare parte din alpiniștii care au fost și știu ce au de făcut, cu alții tineri va dura mult mai mult.”

Ce fac ceilalți colegi din echipa de alpiniști? După sistarea lucrărilor la Chipul lui Decebal ce ați făcut?

„Eu lucrez la Geoparcul platoul Mehedinți, o parte din colegi sunt plecați din țară, o parte și-au făcut firme, iar alții sunt angajați în țară.”

Aron Florian Anghel, regizorul documentarului „Visul Românesc” – Povestea statuii „Chipul lui Decebal”,  declară în exclusivitate pentru ZiarulUnirea.ro :

„Cu acest film, speranța mea este ca opinia publică să empatizeze cu povestea lui Florin Cotarcea. Recuperarea drepturilor de autor pentru sculptorul statuii Chipul lui Decebal este doar o formalitate. Florin are toate dovezile de partea lui, atât materiale foto-video cât mai ales sute de martori pe parcursul a peste 10 ani. Din păcate sistemul juridic din România se mișcă foarte greu și uneori trec ani de zile până la soluționarea unei cauze foarte simple. ”  – Florian Aron Anghel

Citește mai mult

Oameni şi locuri

17 decembrie: Sfântul Proroc Daniel, cel care a fost aruncat într-un cuptor încins alături de tinerii Anania, Azaria și Misail

Publicat

în

În fiecare an, la data de 17 decembrie, creștinii îl pomenesc pe Sfântul Proroc Daniel care s-a născut din seminția lui Iuda, seminție împărătească. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Când Ierusalimul a fost cucerit de împăratul babilonean Nabucodonosor, Daniel și tinerii Anania, Azaria și Misail au fost luați robi.

Datorită înțelepciunii sale, Daniel este chemat de către Nabucodonosor la palatul sau, împreună cu cei trei tineri. Refuză să se hrănească din bucățele împăratului și îi descoperă acestuia că printr-o altă hrană (doar semințe și apă) se pot arată mai frumoși la chip decât cei ce se hrăneau din masa împăratului. A tâlcuit visele lui Nabucodonosor, vise pe care niciun vrăjitor de la palatul acestuia nu a reușit să le explice.

Electrica Furnizare Discount

Pentru că nu s-au închinat unei statui a împăratului, cei trei tineri au fost aruncați într-un cuptor încins. Datorită credinței lor, Dumnezeu va preface focul în rouă. Motivul pentru care nu a fost aruncat și Daniel a fost acela că el primise numele Baltazar de la Asfanez, conducătorul eunucilor de la palatul lui Nabucodonosor, iar la babilonieni numele acesta era de o mare cinste, căci era nume de dumnezeu.

Refuză să se închine idolilor și este aruncat într-o groapă cu lei, în vremea împăratului Darie, din care va ieși nevătămat. În urma acestei minuni, împăratul Darie a scris la toate popoarele: „Pacea voastră să se înmulțească. De mine s-a dat această porunca în tot pământul împărăției mele, că fiecare să se cutremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniil, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci și împărăția Lui nu se va strică și stăpânirea Lui îndelung stăpânește, sprijineste și izbăvește.

Apoi face semne și minuni în cer și pe pământ, căci a izbăvit pe Daniel din gurile leilor”. Mai târziu va fi aruncat pentru a două oară într-o groapă cu lei din cauza credinței în Dumnezeul Cel Viu, dar și de această dată va ieși nevătămat.

Când împăratul Cirus le-a permis evreilor să se întoarcă în țară lor de origine, Daniel a rămas în continuare cu persoanele care nu s-au mai întors. Astfel, Daniel devine ocrotitorul celor care au emigrat sau au fost duși în exil.

Daniel și cei trei tineri au murit în vremea împăratului Atic. Din Sinaxar aflăm că la Învierea lui Hristos, au înviat și aceștia și s-au arătat multora.

Sfinții Părinți au randuit că pomenirea lor să fie făcută cu șapte zile înainte de nașterea Mântuitorului, pe motiv că aceștia erau din seminția Iudeii, din care și Mântuitorul nostru Își trage neamul după trup.

Daniel însemna, în evreiește, „Dumnezeu este judecătorul meu“. Sfântul Proroc Daniel se numără între cei patru mari Proroci ai Vechiului Testament, împreună cu Sfinții Isaia, Ieremia și lezechiel.

Citește mai mult

Oameni şi locuri

FOTO: Gheorghe Vlad, din Loman, un cioban de nota zece

Publicat

în

Am să vă citez la început din opera marelui Mihail Sadoveanu, care și-a petrecut o bună parte din viață aici, pe Valea Frumoasei, și care a compus capodopera ”Baltagul”.

Domnul Dumnezeu, după a alcătuit lumea, a pus rânduială și a pus fiecărui neam câte un semn: pe țigan l-a învățat să cânte, neamțului i-a dat șurubul, dintre jidovi l-a chemat pe Moise, zicându-i tu să faci o lege și să-l răstigniți pe Fiul Meu. Printre alții, i-a chemat și pe români, dar ei au întârziat. Domnul Dumnezeu s-a uitat cu milă la ei și i-a întrebat: ”Voi, necăjiților, de ce ați întârziat?”. ”Am întârziat Prea Slăvite că suntem cu oile și asinii. Umblăm domol, că sunt poteci rele, cu prăpăstii. Așa ostenim zi și noapte”. Dumnezeu le-a spus atunci: ”Ați venit prea târziu și n-am ce să vă mai dau, rămâneți cu ce aveți!”. Deci, din vremuri legendare, oamenii de la munte s-au ocupat cu creșterea oilor. Una dintre zonele în care oamenii au această îndeletnicire este zona Lomanului, propice creșterii oilor, datorită conformației geografice. Și în perioada comuniștilor oamenii de aici au continuat să crească oi, mai puține, ce-i drept, din cauza cotelor obligatorii pe care oamenii trebuiau să le dea la stat. Deși, cu timpul, Lomanul s-a depopulat, cei care au rămas au început să aibă o mai bună situație materială, în primul rând datorită subvențiilor primite de la stat și UE și, în al doilea rând, datorită creșterii numărului de capete de animale.

Ciobanul despre care vă povestesc azi este Gheorghe Vlad iar turma de oi o ține în cătunul Tonea. Este căsătorit, are trei copii și în gospodăria sa mai locuiește unchiul său. A terminat școala gimnazială în Loman. Subsemnatul, pe vremea aceea fiind administrator la această școală, îmi mai aminestc ce copil liniștit era, cu comportare bună. Încă de mic avea stăruință în a-și face propria lui gospodărie. Acum, pe lângă oile, vacile și restul animalelor din gospodărie, mai are în Loman o casă foarte frumoasă, o grădină. Asta pentru că a fost descătușat de concepția fostului regim comunist, care limita numărul de capete de animale din gospodăriile oamenilor, la 50 de ovine, deoarece, dacă aveai peste 100 de oi erai catalogat ”chiabur”.

Este adevărat că populația din satele din zona subalpină s-a redus, dar acele familii care au rămas, cărora le place zootehnia, au progresat foarte mult. La aceasta au contribuit subvețiile de la stat și UE. Din punct de vedere a confortului, a accesului la apă, curent electric, televiziune, aproape au dispărut diferențele dintre sat și oraș.

Familia ciobanului nostru, Gheorghe Vlad, locuiește în gospodărie cu unchiul lui, Filip Vlad, care îi ajută la treburi, deoarece aici este mult de muncă, la aproape 200 de capete de oi.  Mai are aproape 20 de bovine, un autoturism 4X4, un banzic pentru folosință proprie. Locuința sa este aproape de Valea Recii unde are și aproape 10 hectare de fânaț.

Pe lângă toate acestea, Gheorghe Vlad, a învățat și zidăria, ridicându-și cu brațele sale o casă mândră. A cumpărat materialul: cărămida, piatra de fundație, a plătit transportul nisipului, cărămida, cimentul și materialul pentru dulgherie iar manopera a făcut-o personal, ca un meșter, ajutat de copii.  În Loman, ca peste tot, s-a construit foarte mult, dar nu de către ciobani, ci cu meșteri aduși din alte părți. Deși au trecut 30 de ani de la revoluția din 1989, nu pot să contest că s-au realizat multe chestiuni pozitive. Dar mai sunt și multe de rezolvat în zona de munte aparținând comunei Săsciori. În Muntele Puru, ce aparține de satul Căpâlna, a fost ridicată o stână model, a fost reparată stâna din Dușel, și este terminată stâna din Bile. S-a construit tranaslpina, dar șoseaua nu trece pe la toate stânile și, deși ciobanii au mașini 4X4, nu pot ajunge chiar peste tot cu ele.

Românii noștri de aici, ciobanii, încearcă întotdeauna sentimente de respect și justificată mândrie pentru imensul rol pe care munții l-au jucat în istoria și cultura poporului nostru. Se mândresc cu vrednicia și bărbăția așezată aici, cu rădăcinile adând înfipte în istorie, cu semeția și frumusețea piscurilor, cu poienile și livezile roditoare care le dau hrană și viață.

Și Gheorghe Vlad s-a născut într-o familie mai modestă, în munți.  Dar au avut la bază principala resursă de bogăție pentru oamenii harnici: pământul. Ajuns la vârsta majoratului, Gheorghe și-a cumpărat propriile unelte mecanizate cu care să lucreze pământul: cositoare mecanică, drujbă, mijloace de transport și… la treabă! A demonstrat că nu a fost important cum a venit pe lume ci este important ce a făcut el pe această lume.

Deoarece am considerat că este extrem de important să-i apreciem și pe oamenii de la munte, harnici și truditori, v-am scris dumneavoastră, Ziarului Unirea, povestea unui cioban deosebit din Loman, Gheorghe Vlad. Vă asigur că în zonă sunt foarte mulți asemenea lui, harnici și cu dragoste de familie și gospodărie.

Meftodie Stănuș, Loman

Publicitate
Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2021 Ziarul Unirea