Amenzi usturătoare pentru vânzarea de băuturi alcoolice minorilor: Proiectul de lege prevede sancțiuni între 5.000 și 10.000 de lei
Amenzi usturătoare pentru vânzarea de băuturi alcoolice minorilor: Proiectul de lege prevede sancțiuni între 5.000 și 10.000 de lei
Un nou proiect de lege depus la Senat are în vedere modificarea Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În cazul în care proiectul va parcurge cu bine întreg lanțul procedurii legislative și va ajunge să intre în vigoare, amenzile pentru servirea sau vânzarea de băuturi alcoolice persoanelor care nu au împlinit 18 ani vor crește de la 500 de lei, în prezent, la 10.000 de lei.
În expunerea de motive, inițiatorii acestui demers legislativ trag un semnal de alarmă, subliniind pericolul consumului de alcool la o vârstă fragedă, ce ”poate avea efecte de lungă durată asupra sănătății mintale și fizice a minorilor”. Ca atare, ”existența unor amenzi mai mari poate descuraja furnizorii să ofere băuturi alcoolice minorilor și, astfel, să protejeze sănătatea acestora”, arată semnatarii documentului.
Se menționează, de asemenea că, ”în România, consumul de alcool în rândul minorilor atinge niveluri alarmante. Conform datelor UNICEF, din 2013, 42% dintre adolescenții români cu vârste între 14 și 18 ani au consumat alcool cel puțin o dată, cu procente mai mari înregistrate în rândul băieților și în mediul urban. În plus, un studiu realizat de Agenția Română Antidrog a relevat că 35% dintre minori au început să consume alcool la vârsta de 14 ani, iar între vârsta de 14 și 19 ani, 40% dintre acești au avut primele lor experiențe cu alcoolul”.
Cu argumentele pe masă, autorii expunerii de motive subliniază că obiectivul ”acestei reglementări este de a modifica cuantumul amenzilor prevăzute pentru servirea cu băuturi alcoolice în localurile publice, minorilor, precum și desfacerea, comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, la intrarea în curți și în interiorul acestora, cum sunt: spitale și alte unități sanitare, centre de plasament al minorilor, unități și instituții de învățământ și educație, lăcașuri de cult și instituții religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora. Astfel, sancțiunea ar urma să varieze între 5.000 și 10.000 de lei”, precizează inițiatorii proiectului de lege.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
86 de ani de la cutremurul din 10 noiembrie 1940: Cutremurul devastator a avut 7,7 grade pe scara Richter, iar replicile au continuat până în luna decembrie
86 de ani de la cutremurul din 10 noiembrie 1940: Cutremurul devastator a avut 7,7 grade pe scara Richter, iar replicile au continuat până în luna decembrie În urmă cu 86 de ani, la 10 noiembrie 1940, sudul şi centrul Moldovei, dar şi nord-estul Munteniei erau zguduite de un puternic cutremur, cel mai puternic, ca […]
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2027? Ce majorări ar putea primi pensionarii, în funcție de venitul lunar
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2027? Ce majorări ar putea primi pensionarii, în funcție de venitul lunar Pensionarii din România ar putea primi pensii mai mari începând cu 1 ianuarie 2027, după doi ani în care valoarea punctului de referință a fost înghețată. Potrivit calculelor bazate pe formula de indexare prevăzută de […]
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege Studenții acuză subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ și cer respectarea prevederii legale care stabilește alocarea a minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru educație. Organizația solicită […]
