Curier Județean

Amenzi mai mari la Cugir pentru nerespectarea măsurilor ce privesc salubrizarea orașului și protecția mediului înconjurător

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi mai mari la Cugir pentru nerespectarea măsurilor ce privesc salubrizarea orașului și protecția mediului înconjurător

Consiliul Local Cugir a luat în dezbatere și a aprobat, în ultima sa ședință pe luna aprilie, un proiect de hotărâre inițiat de primarul Adrian Teban, privind modificarea HCL nr. 36/2019, referitor la actualizarea și completarea Regulamentului de ordine publică și gospodărire a orașului.

Petrecerea Divorțaților

Modificarea vizează majorarea cuantumului amenzilor aplicate pentru nerespectarea măsurilor ce privesc salubrizarea orașului și protecția mediului înconjurător. Astfel, amenzile vor fi mai mari pentru cei care aruncă gunoie și alte reziduri pe domeniul public, pe străzi, în parcuri, pe malurile râului Cugir.

Așadar, cetățenii care nu respectă aceste reguli, vor suporta amenzi cuprinse între 500-1000 lei, față de vechiul cuantum de 200-500 lei. În ceea ce privește firmele, amenzile au crescut de la 500-1000 lei la un cuantum cuprins între 1000-2500 lei.

,,În felul acesta, administrația locală urmărește să reducă considerabil cazurile de încălcare a măsurilor de salubrizare și întreținere a curățeniei în oraș, mai ales că traversăm o perioada în care igiena este extrem de importantă”, a declarant edilul Cugirului, Adrian Teban.

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Tânăr de 22 de ani din Sibiu, reținut de polițiștii din Sebeș: A condus băut și fără permis pe un drum din Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr de 22 de ani din Sibiu, reținut de polițiștii din Sebeș: A condus băut și fără permis pe un drum din Alba Un tânăr de 22 de ani, din județul Sibiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Sebeș, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fără permis de […]

Citește mai mult

Curier Județean

8 noiembrie 2026 | Hramul Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia: Ce concert special de muzică religioasă este programat

Ioana Oprean

Publicat

în

Hramul Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia: Ce concert special de muzică religioasă este programat Corala „Sfânta Treime” a Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia va susține, duminică, 8 noiembrie 2026, un concert de muzică religioasă dedicat hramului Catedralei arhiepiscopale. Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, va începe la ora 19:00, după oficierea Vecerniei Mari. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În orașul Cugir a fost semnalată prezența unui urs în seara zilei de 4 noiembrie 2026, potrivit jandarmilor din Alba. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea […]

Citește mai mult