Actualitate

Amenzi în valoare de 1.000 de lei pe oră, aplicate de polițiștii din Aiud, Sebeș, Blaj, ieri între orele 8.00 și 22.00

Bogdan Presecan

Publicat

în

Joi, 4 octombrie în intervalul orar 8.00-22.00,  poliţiştii Poliției Municipiului Aiud, Sebeș, Blaj, ai Secției 7 Poliție Rurală Sebeş şi Secției 8 Poliție Rurală Şpring au desfăşurat, pe raza municipiilor Aiud, Sebeș și Blaj, a comunelor arondate și în localitățile limitrofe aflate în zona de competentă, acțiuni care au avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea faptelor cu violenţă, a furturilor, a infracțiunilor contra patrimoniului şi a accidentelor rutiere, precum și  combaterea  fenomenului  de  comerţ  ilicit și identificarea autorilor în cauzele penale cu autori necunoscuți.

Astfel, poliţiştii au aplicat 83 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.870 de lei, din care 48 de sancțiuni la Ordonanța de Urgență a Guvernului 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 8 sancțiuni la Legea 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, republicată, 6 sancțiuni la Legea 12 din 1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 21 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea altor acte normative și norme legale în vigoare.

De asemenea, polițiștii au mai legitimat 15 de persoane și au retras 3 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecției (ITP) și defecțiuni tehnice.

Tot în cadrul acțiunilor a mai fost constată și o infracțiune la regimul rutier, respectiv o conducere cu autoturismul neînmatriculat și au fost confiscate bunuri în valoare totală de 388 lei.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

8 august 2026 | Circulație închisă temporar pe Autostrada A1 Boița-Sibiu-Sebeș: Lucrări de frezare și așternere de covoare asfaltice în zona unui nod rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

Circulație închisă temporar pe Autostrada A1 Boița-Sibiu-Sebeș: Lucrări de frezare și așternere de covoare asfaltice în zona unui nod rutier Sâmbătă, 8 august 2026 se va închide circulația pe autostrada A1 Boița – Sebeș, pe calea 2, în zona km 247+532 (nodul rutier Mediaș), pe banda de decelerare și pe breteaua de coborâre aferente autostrăzii, […]

Citește mai mult

Actualitate

ANSVSA: ,,Carcasele românești de bovine și ovine ar putea ajunge mai ușor pe piețele din Orientul Mijlociu, prin tranzit turcesc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANSVSA: ,,Carcasele românești de bovine și ovine ar putea ajunge mai ușor pe piețele din Orientul Mijlociu, prin tranzit turcesc” Carcasele românești de bovine și ovine ar putea ajunge mai ușor pe piețele din Orientul Mijlociu, prin tranzit pe teritoriul Turciei, în urma discuțiilor tehnice purtate la Ankara de delegația oficială a României cu autoritățile […]

Citește mai mult

Actualitate

7-8 august 2026 | Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale Institutul Național deHidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, vineri, 7 august 2026 o atenționare hidrologică ce vizează și județul Alba.  COD GALBEN În intervalul 07.08.2026 ora 12:00 – 08.08.2026 ora 12:00 pe râurile din […]

Citește mai mult