Actualitate

Amenzi de peste 36.000 lei, de la inspectorii sanitari veterinari, pentru cei producătorii și comercianții de miere de albine

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectorii Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi ai municipiului Bucureşti au aplicat sancţiuni în valoare de 36.700 de lei unor operatori din sectorul producerii, colectării, prelucrării şi comercializării mierii de albine, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Acţiunile de control au fost demarate la începutul lunii septembrie, în cadrul acestei tematici fiind verificate 2.284 de obiective, dintre care 1.801 stupine, 31 de centre de colectare a mierii, 45 de unităţi de procesare a mierii, precum şi 406 de unităţi de vânzare cu amănuntul, care comercializează miere.

Deficienţele constatate de către reprezentanţii DSVSA au fost sancţionate prin aplicarea a nouă sancţiuni contravenţionale, care au însumat 36.700 de lei, şi emiterea a 312 de ordonanţe privind interzicerea desfăşurării activităţii (OIA) pentru unităţi din sectorul mierii de albine. Totodată, au fost aplicate măsuri de reţinere oficială/sechestru şi s-au retras de la comercializare 200 de kg de miere de albine, a căror trasabilitate nu a putut fi demonstrată de către operatorul din sectorul alimentar.

Potrivit sursei citate, printre neconformităţile constatate şi sancţionate s-au aflat: desfăşurarea unor activităţi pentru care unităţile nu au fost înregistrate sanitar veterinar, nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă la nivelul unităţilor de colectare, procesare şi reambalare a mierii, privind gestionarea deşeurilor şi a subproduselor nedestinate consumului uman, nerespectarea normelor sanitare veterinare privind asigurarea trasabilităţii mierii de albine şi privind elaborarea şi implementarea programelor proprii de control.

„Cu ocazia controalelor efectuate, inspectorii DSVSA au prelevat 176 de probe de miere de albine, atât de la nivelul producţiei primare şi unităţilor de procesare a mierii, cât şi din unităţile de vânzare cu amănuntul. Probele de miere prelevate în cadrul acestor controale tematice au fost analizate de către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV) Bucureşti pentru determinarea unor parametrii (hidroximetilfurfural – HMF, indice diastazic, indice polinic, zaharoza, zahăr invertit, umiditate, conductivitate electrică, aciditate, reziduuri de pesticide şi medicamente). Urmare a examenelor efectuate de către IISPV, 147 probe de miere au avut rezultate corespunzătoare la toţi parametrii analizaţi, iar 29 probe au avut rezultate neconforme cu cerinţele legislaţiei, la anumiţi parametrii (indice diastazic, indice polinic, hidroximetilfurfurol (HMF) etc.)”, se menţionează în comunicatul citat.

ANSVSA menţionează că pentru loturile cu rezultate neconforme s-a dispus retragerea de la comercializare, dirijarea către unităţi de neutralizare şi distrugerea acestora.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

11-14 mai 2026 | Vreme în răcire accentuată în România: COD GALBEN de ploi torențiale în Alba și alte județe. Precipitații mixte la munte

Ioana Oprean

Publicat

în

Vreme în răcire accentuată în România: COD GALBEN de ploi torențiale în Alba și alte județe. Precipitații mixte la munte Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică, cantități de apă în general moderate, intensificări ale vântului, răcirea vremii și precipitații mixte în zona montană înaltă valabilă în România în […]

Citește mai mult

Actualitate

11 mai 2026 | RESTRICȚII de circulație pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Reparații la carosabil

Ioana Oprean

Publicat

în

RESTRICȚII de circulație pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Reparații la carosabil Luni, 11 mai 2026, sunt restricții de circulație, între orele 7.00 și 20.00, pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu, la Miercurea Sibiului. Potrivit Dispeceratului CNAIR, se execută lucrări de reparații pe partea carosabila. Banda 1 și banda de urgențe de pe calea 2 (Sebeș-Sibiu) sunt restricționate. Se […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Cum se poate contesta decizia de pensionare și ce pași urmezi pentru recalculare

Ioana Oprean

Publicat

în

PENSII 2026 | Cum se poate contesta decizia de pensionare și ce pași urmezi pentru recalculare Mii de pensionari din România s-au adresat, în ultimii ani, autorităților abilitate și au cerut recalcularea pensiei sau au contestat decizia de pensionare ori au întocmit plângeri împotriva caselor de pensii și a altor instituții publice cu atribuții în […]

Citește mai mult