AMENZI de peste 11.000 de lei pentru 233 de persoane din Alba care nu au respectat măsurile de protecție individuală și interdicțiile privind deplasarea
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au continuat și controalele pe timp de noapte și s-a acționat în filtre amplasate la intrarea în/ ieșirea din cele 7 localități carantinate.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 213 polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 87 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 552 de mijloace de transport, din care 62 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 7.489 de persoane.
Echipele de control au depistat și sancționat 90 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 143 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 11.250 lei.
În filtrele constituite la intrările / ieșirile celor 7 localități carantinate (Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Abrud, Ciugud și Vințu de Jos) precum și pe raza acestora au acționat 144 de forțe de ordine care au controlat 4.219 persoane și 3.568 autovehicule.
Au fost depistate și sancționate 158 de persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în conformitate cu noile restricții de circulație.
Scopul controalelor din filtre a fost de limita răspândirea infecției cu noul coronavirus, iar acestea vor continua până la încetarea carantinelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Întâiul concurs, primul trofeu: Victoria Stan, tânără de 7 ani, din Alba Iulia, premiată pentru interpretarea unei doine la Festivalul-Concurs Național de Muzică „Glas de România“ 2026
Întâiul concurs, primul trofeu: Victoria Stan, tânără de 7 ani, din Alba Iulia, premiată pentru interpretarea unei doine la Festivalul-Concurs Național de Muzică „Glas de România“ 2026 Pentru unii, drumul spre un trofeu durează ani. Pentru tânăra albaiuliancă Victoria Stan (7 ani), membră a Grupului Vocal „Glasuri Sebeșene“, a durat… un prim concurs. Micuța interpretă […]
Cugir: Conducta de apă potabilă din 1974, înlocuită pe 6,9 kilometri. Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba
Cugir: Conducta de apă potabilă din 1974, înlocuită pe 6,9 kilometri. Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat că proiectul de reabilitare a conductei de aducțiune a apei tratate pentru Cugir nu necesită evaluarea impactului asupra mediului. Titularul este APA CTTA SA Alba. […]
Alba Iulia: Pensionarii ar putea plăti jumătate de preț la Bazinul Olimpic Un proiect de hotărâre inițiat de consilierul local Andrei-Ioan Draschan (AUR), care se află în consultare publică până pe 22 decembrie 2026, propune o reducere de 50% la tarifele de acces la Bazinul Olimpic din Alba Iulia pentru persoanele pensionare, indiferent de categoria […]
