Ştirea zilei

AMENZI de 9000 de lei pentru 221 de persoane din Alba, care NU purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratul de Poliție Județean Alba continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore au fost depistate 221 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară. Au fost aplicate amenzi de peste 9.000 de lei.

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate au participat 218 polițiști, polițiști locali, jandarmi precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.

În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 194 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 194 de mijloace de transport, din care 73 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.954 de persoane.

Echipele de control au depistat 221 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 9.890 lei.

De exemplu, în municipiul Alba Iulia a fost organizată o acțiune punctuală pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost verificate 39 de societăți comerciale, 25 de mijlocate de transport în comun și au fost legitimate 107 persoane.
Au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, din care 60 penru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020. La acțiune au participat și jandarmii, polițiști locali, reprezentanți ai Direcței de Sănatate Publică Alba și ai Oficiului Pentru Protecția Consumatorului Alba.
La Aiud polițiștii au verificat 21 de societăți comerciale, 34 de mijloace de trasnport și au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020.

Reamintim faptul că, începând din 16 octombrie, în 13 localități din județul Alba (Alba Iulia, Aiud, Sebeș, Câmpeni, Ocna Mureș, Blandiana, Ciugud, Cricău, Hopârta, Săliștea, Stremț, Unirea și Vințu de Jos) a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere masul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.

Mulțumim tuturor celor care înțeleg că sănătatea este cea mai importantă și respectă regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Tragedie pe DN 15: Doi morţi şi patru răniţi, între care un minor, în urma unui accident rutier teribil

Ioana Oprean

Publicat

în

Tragedie pe DN 15: Doi morţi şi patru răniţi, între care un minor, în urma unui accident rutier teribil Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, duminică, 13 septembrie 2026 în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în localitatea Gornești, județul Mureș. În accident au fost implicate două autoturisme. „Pompierii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Șofer de 58 de ani din Sebeș, reținut după ce, cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, a lovit cu mașina o femeie pe trotuar

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer de 58 de ani din Sebeș, reținut după ce, cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, a lovit cu mașina o femeie pe trotuar Sâmbătă, 12 septembrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 58 de ani, […]

Citește mai mult