Actualitate

Amendament: Universităţile vor putea acorda, exclusiv din venituri proprii, sporuri de performanţă academică de 10%

Ioana Oprean

Publicat

în

Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a adoptat marţi un amendament conform căruia universităţile vor putea acorda, exclusiv din venituri proprii, un spor de performanţă academică de 10%, pentru un număr de până la 15% din posturile didactice. Acest lucru a fost hotărât în cadrul dezbaterilor asupra proiectul de lege privind salarizarea. 

„Pentru personalul didactic de predare din învăţământul universitar, care nu beneficiază de gradaţia de merit prevăzută la alin. 1 se acordă, prin concurs, un spor de performanţă academică. Acest spor se acordă pentru un număr de până la 15% din posturile didactice de predare existente la nivelul instituţiei de învăţământ superior şi reprezintă o creştere cu 10% a salariului de bază deţinut. Sporul de performanţă academică se acordă pe o perioadă de un an. Numărul de beneficiari, metodologia şi criteriile de acordare a sporului de performanţă academică se elaborează de către Senatele universitare şi se va plăti exclusiv din venituri proprii”, prevede amendamentul.

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-a purtat în brațe și în spate 3 kilometri, până a ajuns la autorități

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-a purtat în brațe și în spate 3 kilometri, până a ajuns la autorități Rebeca și Melisa, fetițele de 4 și 5 ani, dispărute în Târnăveni, județul Mureș, au fost găsite și salvate de Aurel Frandeș, un pădurar de la Ocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de până la 10.000 de lei pentru agresorii care nu merg la consiliere psihologică: Trebuie să prezinte polițiștilor dovada participării lor la terapie

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi de până la 10.000 de lei pentru agresorii care nu merg la consiliere psihologică: Trebuie să prezinte polițiștilor dovada participării lor la terapie Agresorii faţă de care instanţele din România emit ordine de protecţie vor fi obligaţi să urmeze consiliere psihologică. Pot apela la psihologii colaboratori cu Serviciile de Probaţiune sau pot merge la […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, fără venituri salariale de aproape 2 ani: „Dumnezeu ne ține pe toți”

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, fără venituri salariale de aproape 2 ani: „Dumnezeu ne ține pe toți” Date oficiale arată că fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu nu a mai obținut venituri salariale de aproape doi ani. Deși a predat anterior la Universitatea din Pitești, instituție afiliată Universitatea Politehnica din București, contractul său de muncă este suspendat […]

Citește mai mult