Amendă de până la 725 de lei și suspendarea permisului pe loc pentru această greșeală în trafic. Puțini șoferi știu acest lucru
Amendă de până la 725 de lei și suspendarea permisului pe loc pentru această greșeală în trafic. Puțini șoferi știu acest lucru
Sunt o mulțime de reguli schimbate pentru conducătorii de autovehicule anul acesta. Iar amenzile nu sunt deloc neglijabile.
Una dintre modificări se referă la comportamentul agresiv la volan. Șoferii care au un astfel de comportament riscă amenzi usturătoare, dar și suspendarea permisului.
Așadar, amenzile sunt cuprinse între 582 și 725 de lei (clasa a II-a de sancțiuni), iar permisul poate fi suspendat pentru o perioadă de 30 de zile.
Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea de către conducătorul unui vehicul pe drumuri publice a unor manevre de natură a pune în pericol siguranța participanților la traficul rutier.
Exemple:
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul
- depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
- circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
- mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
- realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
- conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează Soțul sau soția rămasă în viață poate beneficia de pensie de urmaș în anumite condiții prevăzute de lege, iar cuantumul acesteia depinde de drepturile de pensie ale persoanei decedate și de numărul urmașilor eligibili. […]
Pensii mai mari în 2027: Cu cât vor crește. Ministrul propus al Muncii confirmă indexarea
Pensii mai mari în 2027: Cu cât vor crește. Ministrul propus al Muncii confirmă indexarea Pensiile vor fi indexate în 2027, însă majorarea de 7% prevăzută de formula de calcul nu este încă sigură. Florin Manole spune că procentul final va fi stabilit după o analiză a cheltuielilor statului și o rectificare bugetară. Pensionarii ar […]
Primul deces al unei persoane confirmate cu gripă în sezonul 2026-2027, în România: Peste 82.000 de infecții respiratorii într-o singură săptămână
Primul deces al unei persoane confirmate cu gripă în sezonul 2026-2027, în România: Peste 82.000 de infecții respiratorii într-o singură săptămână Un bărbat de peste 65 de ani, din județul Cluj, a murit după ce a fost confirmat cu virus gripal de tip A. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), acesta nu era vaccinat […]

