Actualitate

Ambient a organizat Ziua Meşterului Zidar

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

23 aprilie 2012 – Ambient a organizat Ziua Meşterului Zidar, eveniment adresat meşterilor din 11 oraşe în care activează compania. Cu această ocazie, Ambient a sarbatorit activitatea meşterilor zidari şi dulgheri din Sibiu, Cluj, Baia Mare, Târgu Mures, Deva, Alba Iulia, Bistriţa, Râmnicu Vâlcea, Mediaş, Sighişoara şi Gheorgheni.
Acest eveniment festiv reprezintă un demers firesc, un prilej de sărbătoare la final de aprilie, pe care Ambient şi-a propus să îl ducă mai departe şi să îl transforme într-o tradiţie. Cadrul festiv, tombola cu premii surpriză, cadourile pentru toţi participanţii şi, nu în ultimul rând, voia bună au fost principalele coordonate ale acestei manifestări.
Alături de Ambient au stat şi partenerii companiei, branduri foarte bine cunoscute de zidari si dulgheri: Bramac, Bravo International, Cemacon, Ytong, Tegola, Tondach, Holcim, cu sprijinul cărora a fost posibilă această acţiune.

Despre Ambient
Ambient este o companie al cărei capital este integral românesc şi a cărei principală activitate este comercializarea materialelor de construcţii, finisaje şi amenajări interioare. Înfiinţat în 1993, Ambient a inaugurat primul DIY din România, în aprilie 2002, la Sibiu. Ambient acoperă întreg centrul ţării cu o reţea de 12 centre comerciale şi 2 depozite logistice.
Pentru familiile care construiesc şi renovează, ca şi pentru companiile de construcţii, Ambient este partenerul care se implică direct în soluţionarea dificultăţilor specifice proiectelor acestora. Mai multe detalii despre Ambient sunt disponibile la adresa www.ambient.ro şi www.facebook.com/ambient.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității, vineri, 13 martie 2026, prognoza meteo pe 4 săptămâni. Conform meteorologilor, ANM, până spre mijlocul lunii aprilie 2026, temperaturile vor continua să fie ridicate, iar precipitațiile […]

Citește mai mult

Actualitate

Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile” Preţul motorinei din România ar putea urca în următoarele două săptămâni până la aproximativ 9,78 lei pe litru, deoarece scumpirile recente ale petrolului şi ale motorinei pe pieţele […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că există soluții astfel încât fermierii să achiziționeze motorină ieftină. Acestea au fost prezentate Ministerului de Finanțe și vizează protejarea fermierilor de creșterile de prețuri provocate de războiul din Iran. Ministrul Agriculturii susține că există soluții […]

Citește mai mult